După plecarea celor două fete, împreună cu bărbații lor și cu cele două nepoate, parcă s-a dus și liniștea din casa lui Niculae. Nu era zi în care să nu vorbească despre cei plecați, mai ales despre cei din America. Victoria a început să aducă, atunci când venea acasă de la Sibiu, gazeta Foaia Poporului unde se găseau articole despre românii din America și sfaturi pentru cei care vreau să plece acolo. Cumpăra Foaia doar când în ea erau articole care o interesau. În fiecare luni, pentru că gazeta apărea sâmbăta, domnișoara profesoară Cosma, i-o aducea Victoriei. Aceasta după ce o citea cumpăra de la chioșc gazeta, dacă avea articole despre America. Acele articole, citite de Victoria, erau ascultate cu mare atenție de părinții ei. Într-o scrisoare Sabina i-a spus că a trimis o poezie gazetei din Sibiu. O știa pe nepoata ei, cât a fost la Școala Civilă de fete, bună la limba română. Domnișoara Cosma, care preda și la acea școală, o lăuda că face compuneri frumoase și de cele mai multe ori primea nota maximă. Domnul profesor de matematică Valer Olaru, care și el preda la cele două școli, a prins-o pe Sabina citind pe sub bancă, un roman. I-a luat caietul și în loc de formulele care trebuiau să fie acolo a găsit însemnări precum:
Laertes: „ Cântărește ceea ce ar putea să piardă cinstea ta”,
Polonius către Laertes: „ nu-ți prăpădi mâna întinzând-o camarazilor pe care abia îi cunoști” „Păzește-te a avea ceartă, dar dacă ai una fă așa ca adversarul tău să te părăsească”, „Ascultă de ori cine și prea puțin de tine însuți”
A mai găsit tot în acel caiet „suveniruri” precum: „Așa-i soarta asta-n lume/ Tot ce poart’un dulce nume/ tot ce-i falnic și frumos/curând trece, curând moare/ca un fulger luminos/ cea mai blândă a mea iubire/ cea mai gingașe simțire/ cel mai falnic dor al meu/ție numai ție ți-l închin pentru vecie/ ca la însuși Dumnezeu.”
Citind ce găsise în caiet profesorul nu putu să nu zâmbească. Apoi încruntându-se zise către vinovată
- Dacă-mi spui, Sabino, cine-s Laertes și Polonius n-o să-ți fac nimic și nici mai departe n-o să te spun.
Cu o voce de abia auzită Sabina zise
- Camarazii lui Hamlet
- Bine dragă, ai răspuns bine. Dacă mi-i spune și cine-i Ofelia nu mai am nimic împotriva ta. Mi-s martore toate fetele din clasă.
Cu ochii în pământ, roșie la față, și cu broboane de sudoare pe frunte, vocea abia i se auzi
- Iubita lui Hamlet.
- Bine, stai jos. Eu mi-oi ține vorba dar și tu să ai, la ora mea, în caietul de matematică toate formulele. Te voi controla.
A controlat-o peste o săptămână. Acolo, în caiet, erau toate formulele. Ba pe cele mai multe le-a știut pe de rost. Apoi în orele următoare, când vreo fată nu știa Sabina era cea care spunea. A terminat clasa, la matematică având calificativul „mai mult decât îndestulător”
Iată-l acum, după mai bine de un an, pe domnul profesor Valer Olariu intrând în clasă cu o gazetă în mână.
- Nu-i așa, Dragotă Victoria, că ai o verișoară care a plecat cu părinții în America?
- Da domnule profesor, am, dar îmi este nepoată.
- Cum nepoată Victorie ? doar sunteți, cred, de aceiași vârstă.
A ascultat profesorul explicațiile Victoriei cu un zâmbet care parcă-i venea din ochi. Apoi
- Ai știut mătușico, dragă, că nepoțica ta scrie poezii la Foaia Poporului?
Fetele au râs. Profesorul n-a trebuit să fie rugat de multe ori pentru a le citi poezia:
"Salutul cel mai drag"

Sunt fiică de român
În țară-n depărtată
Cu dorul țării mele
De valuri aruncată

În suflet port iubirea
A neamului meu drag,
În inimă dorința
Copilului pribeag

Vai! am și eu dorințe
Mă lupt și eu cu chinul,
Dar ști-va Cel din ceruri
Care-mi va fi destinul

Iubit-am doar odată
Un dor ce l-am pierdut,
Ce-n plâns amar și-n lacrimi
Sărmana l-am crescut

Din frageda-mi fetie
Un dor am vrut s-ascult
Să trec prin lumea largă
Să o cunosc mai mult

Părinții m-au adus
Pe un pământ pribeag
Să-ți pot trimite iar
Salutul cel mai drag

Vocea blândă a profesorului și intonația potrivită au captivat fetele. Toți ochii erau îndreptați spre el. După ultimul vers a urmat o pauză destul de lungă. Nu se auzea , ca de obicei, nici măcar un foșnet de caiet ca la început de oră.
- Mie mi-a plăcut, a zis profesorul. Dar nu-i treaba mea, ci a domnișoarei profesoare Cosma să spună dacă este o adevărată poezie. Ce pot să vă zic este că i-a plăcut și domnului redactor, altfel n-ar fi scris și el dedesupt patru versuri intitulate „Răspuns” Ascultați:

Ești fiica țării mele
Steluță-nstrăinată
Cu dorul ești departe
De valuri aruncată.

Victoria a stat ca pe ace până s-au terminat orele. Va trebui neapărat să facă rost de Foaia Poporului. Să o ducă acasă, să vadă și părinții ei, bunicii Sabinei, ce nepoată au. Este mare lucru, se gândea ea, să-ți apară o poezie în gazetă. Oare o să ajungă Foaia Poporului, cu poezia, și la Cleveland să se bucure și sora sa, mama Sabinei?
A reușit să găsească gazeta cu poezia. Le-a cetit-o părinților, cum a putut ea mai frumos. Dar a rămas la început nedumerită, apoi de-a dreptul supărată, când și-a dat seama că mamă-sa și tatăl său nu și-au arătat încântarea, ba n-au spus chiar nimic. A fost întrebată doar cât costă gazeta. Nici frații ei mai mari Zaharie și Ilie nu s-au arătat încântați. Bădițu Ilie a întrebat-o doar dacă cel care scrie la foaie primește bani pentru osteneala sa. I-a scris totuși Sabinei despre impresia pe care a lăsat-o fetelor din clasă citirea poeziei de către profesorul Olariu. I-a mai scris că domnișoara Cosma le-a spus că poezia este frumoasă dar, ști cum este ea, a găsit ceva cusururi la ritm și la două rime rime. I-a mai scris Sabinei despre excursia pe care au făcut-o, împreună cu o clasă de băieți de la Școala superioară de Comerț, prin Regat
Și de la Ană, din Craiova, au sosit vești. Au început construirea altor două încăperi la casa pe care Petrică a cumpărat-o în Bariera Severinului. Deocamdată au construit un cuptor mult mai mare ca cel pe care-l aveau ei acasă. După ce or să aibă câștig din vânzarea pâinii or să cumpere, poate chiar de la Budapesta, niște mașinării care să frământe pâinea. De abia atunci or să construiască o încăpere, mai mare, în care vor fi două sau trei cuptoare
Pe la sfârșitul vacanței de vară Victoria a scris, la dorința tatălui ei, o scrisoare către cei din Craiova. Să le spună că în toamnă s-ar putea să ajungă și el pe acolo. Că atunci va merge, așa cum se aude, la București. Că acolo vor fi toți primarii din țară, la serbările ce se vor face cu prilejul încoronării majestăților lor Ferdinand și Maria ca rege și regină asupra tuturor românilor. Că serbările acestea vor începe la Alba Iulia, unde a fost și el, acum aproape trei ani, cu o parte a oamenilor din sat, și se vor termina la București. Dacă se va putea, atunci o să dea și pe la Craiova. Dacă nu, se va duce altă dată, dar tot în anul acesta.