A fost odată, într-un loc uitat de timp, un tânăr războinic de douăzeci și ceva de ani care își realizase iluminarea. Uitându-se la destinul său văzu că urmează să-l provoace la luptă pe neînvinsul Maestru de 99 de ani, care medita într-o peșteră din vârful muntelui sacru. Văzând astfel, tânărul se puse pe antrenament mai temeinic decât oricând.
Cu o zi înaintea luptei, întreaga lume vuia. Știrea luptei se răspândise până la marea cea îndepărtată. Toți erau curioși ce se va întâmpla. Un reporter mai îndrăzneț își luă inima în dinți și se duse să le ia interviu.
- Nu este nimic de spus despre această luptă. Am învins deja când am lansat provocarea. Acum vă rog să mă scuzați, mai am câteva detalii de pus la punct.
Aceasta a fost declarația tânărului.
- Maestre, îmi cer scuze că vă întrerup din meditație, dar tânărul care v-a provocat la luptă se antrenează zi și noapte și este convins că va învinge... spuse reporterul. Sunteți așa de sigur că veți învinge încât nu aveți nevoie de antrenament ?
Maestrul zâmbi senin:
- Nu. Dar în timp ce el se antrenează să învingă, eu mă antrenez să pierd.

*
* *

Ziua luptei sosi la fel de frumoasă ca toate celelalte. Timpul își aduse aminte de loc. Un norișor însângerat de soare se pierdea în cerul senin.

Tânărul salută respectos și adoptă o poziție ostentativ ofensivă.

Maestrul privi cerul cu drag, întinse o mână lent ca într-un dans magic, zâmbi și spuse:
- Ai câștigat.

Apoi muri.

Morala:
Fiecare câștig conține o pierdere și fiecare pierdere poate fi un câștig.

Non-morala:
Dacă un reporter, un maestru și un tânăr iluminat apar împreună într-un text umoristic atemporal, e timpul să dai pagina!