Dragostea mea, în fiecare seară îngenunchez înaintea căminului, privesc flăcările și trimit gândurile să te caute.
Ele se duc, ascultătoare dar de fiecare dată se întorc triste și îmi arată pumnii goi, vântul le izgonește de la porțile timpului iar când ele imploră, le orbește cu nisip.
Se întorc gândurile fără tine, eu nu le pot împăca, se ascund rușinate în plicul ce ascunde ultima ta scrisoare. Citesc și tremur.
Mângâi paginile pline de scris mărunt, frumos. Închid ochii, mi te imaginez, îți cuprind inima în palme, privesc în ea ca-ntr-o oglindă, chipul meu îl văd reflectandu-se dar nu mă pot bucura. Nu ești lângă mine.
Ști, mă gândesc la tine și ciudat, aud vocea ta, îmi spui cât de dor îți e de mine, cât ai vrea să-mi mângâi fruntea, obrajii, să pictezi pe sânii mei în acuarelă lumea ce ți-o imaginezi, în care suntem nedespărțiți.
Eu ți-aș unge buzele cu esență din petale de crin. Aș scrie pe pântecele tău cât te iubesc.
Lipesc fruntea de parchet și sărut lemnul rece.
Tu dormi pe jos, tresari, gemi în somn.
Iubitul meu, nu te trezi, zorii zilei mă vor alunga de lângă tine si nu vreau să plec... nu încă...