E aproape șase și un sfert. Grăbesc ușor pasul pentru a fi acolo, lângă chioșc, înainte de ora stabilită. Ceasul trece impasibil de și un sfert, moment în care în minte răsar primele rădăcini ale îndoielii. Ce caut eu aici ? Nu cumva acea întâlnire de vineri a fost doar un vis ? Cerul senin își flutura în tăcere ultimele aripi de lumină. Privit de la o oarecare înălțime, orașul părea chiar frumos... Siluete grăbite se scurgeau pe piatra cubică a trotuarului. Fluxul gândurilor e întrerupt brusc de zgomotul tocurilor ce se apropiau. E ea, Alexandra, mereu surâzătoare, mereu cu ochii plini de o lumină neînțeleasă. După un popas hazliu la farmacia din apropiere, căutăm să fixăm un traseu al călătoriei. Undeva, aproape de Central sau, de ce nu, la M.C. Nimic tulburător, totul se desfășoară cu naturalețe. Amintirea dialogului de vineri revine, cu vădită neîncredere în materializarea celor discutate.
Partidul Puritan ? O utopie ? O joacă ? Un soi de pierde-vreme ? Sau o construcție cu adevărat durabilă, în acest haos de toate felurile ? Două Tender Orange, o discuție interesantă, pe alocuri previzibilă, dar oricum mai mult decât o fasole cu cârnat... Lozuri în plic, urări de noroc, praf, mașinile Rosalului, stația de pe Memorandumului, mai multe treizeciuri ratate, reproșuri de manipulare și de încăpățânare, în glumă sau în serios, cine știe...
O stare fără stare, un gând de pierdere a emoției începutului, un număr de telefon memorat în grabă și drumul arhicunoscut spre stația Teatru... Nu mai e nimic de făcut...sau... Oare ce gândește Alexandra în drum spre casă ? Cum se raportează la această întâlnire ? Vrea, într-adevăr, să facă din aceste întâlniri puncte de reper pe o eventuală hartă a căutării de sine sau sunt doar simple și banale puneri în scenă ale propriilor cunoștințe, mai mult sau mai puțin solide ?
Aș vrea să fiu supărat, aș vrea să mă pot îndrăgosti, aș vrea să-i pot scrie ceva, așa ca unei bune prietene... Nimic din toate acestea. O conștientă și dureroasă stare de inutilitate, de deșertăciune a tuturor întâlnirilor în care ceva sau cineva lipsește... Nu știu de ce sau poate știu.
Sufletele se ascund încă după cortina trasă pe furiș de acel nesuferit care nu ne lasă să fim noi înșine...

Cluj-Napoca, 26 februarie 2008