agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2931 .



dă mai departe
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2008-05-25  | [This text should be read in romana]    | 



draga mea

nu știu ce-mi place mai mult la viața mea. uneori mă lipsesc de parbriz și înghit oameni copaci culori de parcă aș fi un vortex. cîteodată mă trezesc deja obosit de oamenii aceștia pe care îi întîlnesc în orice ungher, pe asfalt, sub asfalt, în căruță, sub vîrful unghiilor.
sunt mulți de multe ori mă sperie pentru că m-au chemat să scriu despre ei și limba mea e prea mică.

așa mai aflu vești despre taică-miu. stau de vorbă cu un psihiatru. doar așa mai aflu vești despre el. cică s-a îngrășat, e curat, îngrijit, l-a strîns o femeie de pe drumuri l-a luat la ea acasă. cică e mai senin. nu ca atunci cînd stătea la psihiatrie. mi se pare inexplicabil de multe ori mi l-am închipuit spînzurat fără să știu că asta chiar s-a întîmplat. odată l-au dus în comă la iași. aș putea crede cumva că toate gîndurile mele au forța să comande oamenilor o anume reacție. dar nu. toate se întâmplă cu un scop. pentru fiecare lucru există un alt lucru care să vorbească. nu mă interesează dacă există iad sau rai pentru asta există iezuiții să-și bată capul.

mă întrebi ce simt. dacă îmi pasă. eu mă întreb ce-ar trebui să simt. o duce bine la țară are pensie pe caz de boală și ceva pămînt. mă întrebi ce simt. pentru mine e mai important că am adormit după ce a egalat chelsea în finala champions league. pentru mine e mai important să mă uit la apa clocotind dimineața pe aragaz și să mă întreb dacă viața nu cumva e un soi de ibric în care noi clocotim de nerăbdare să fim turnați în pămînt.

mă întrebi ce simt. poate ți-aș cînta ca johnny cash i hurt my self today to see if i still feel dar nu m-am tăiat nu am sîngerat nu am vorbit. asta nu înseamnă că nu exist.
uneori citesc și-mi vine să mor că nu am spus eu ceea ce citesc fac o listă cu lucruri pe care aș fi vrut să le spun.

mă mai prinde cîte-o ploaie și mă udă pînă la coaste duc repede mîna la piept tu ești bine apa mai are de lucru are de trecut o piele, un rînd de țesuturi și-un rînd de oase pînă să ajungă la tine. numai mie mi se pot întîmpla chesti ilare cum s-a întîmplat ieri după ploaie să-mi usuc părul în toaletă să se blocheze ușa iar colegii să rîdă de mine.

cîteodată mă mai trezesc din beție și mă întreb ce am făcut cu banii sau ce dezastru am provocat. cu sau fără mine viața merge înainte sau înapoi. cu sau fără mine lumea înghite calupi de sare. obrajii sunt o sărărie imensă care ne ține în viață.


.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!