agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3451 .



Pantofarul și negustorul
prose [ ]
traducere din bengali

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [carmenmusatcoman ]

2008-05-25  | [This text should be read in romana]    | 





profesoarei mele, Amita Bhose


A fost odată un pantofar bătrân. Cât era ziua de lungă, el cânta. Era o fire veselă și boala nu-i dăduse târcoale niciodată. Mânca mereu cu poftă și zilele îi erau senine, n-avea nici un motiv de supărare.
Casa lui se afla lângă cea a unui negustor foarte bogat. Acesta avea atât de mulți bani că nu știa ce să mai cumpere cu ei. Avea o casă mare, cu mulți servitori dar era mereu nefericit, încruntat și nu era iubit de nimeni. În plus, îl mai și supăra câte ceva, ba spatele, ba inima.
Cum casa pantofarului era lângă a lui, în fiecare zi îl auzea pe acesta cântând și-și zicea în sinea lui: „Omul ăsta e atât de sărac dar tot timpul cântă, e fericit. Eu am atâtea bogății și n-am o clipă de bucurie. Să mai și cânt? Nici vorbă!”
Se întreba cum de se puteau întâmpla toate acestea. La un moment dat chiar a vrut să angajeze un profesor, pe mulți bani, doar-doar o învăța și el să cânte și să fie fericit. Dar dorința lui cea mare era să afle chiar de la pantofar secretul fericirii. Nu avea însă curaj să-l întrebe așa ceva. Până la urmă și-a luat inima-n dinți și, într-o dimineață, s-a dus la casa pantofarului, l-a salutat și apoi l-a întrebat:
- Hei, prietene pantofar, cânți mereu cu veselie, înseamnă că-ți merge bine. Cât câștigi într-un an?
Pantofarul îl pofti să ia loc pe scaun apoi răspunse:
- Ei, domnule, n-am ținut socoteală chiar deloc câștigului meu. Uneori
n-am nimic de lucru, nici măcar un pantof de reparat, și trăiesc în sărăcie lucie, nu am ce să mănânc, nici cu ce să mă îmbrac. De aceea, la ce să țin socoteală dacă nu am la ce? Doar în unele zile mai câștig câte ceva.
Negustorul zise:
- Bine, atunci. Dar într-o zi cam cât muncești, poți să-mi spui?
Pantofarul răspunse:
- Cât muncesc n-aș putea spune. Când am de lucru apoi timpul se scurtează și trece foarte repede.
Cuvintele simple ale pantofarului i-au plăcut foarte mult negustorului. De aceea, desfăcu punga cu bani de la cingătoare și zise:
- Am o rugăminte. Uite, am să-ți dau acești bani. Te-aș ruga să-i păstrezi pentru zile negre, să ai la nevoie. O să-ți prindă bine atunci, o să vezi.
Pantofarul fu foarte bucuros. În viața lui nu mai văzuse atâta bănet. Luă banii și-i ascunse în fundul curții, într-o groapă, apoi o acoperi bine cu pământ. Banii erau astfel la adăpost, pentru când o avea un necaz și o avea nevoie de ei.
Dar încet, încet a început să-l cuprindă îngrijorarea. În timpul zilei era bine. Când venea însă noaptea îl încolțeau gândurile negre: „Dacă vine vreun hoț și-mi fură banii?”. Ca să fie sigur că nu-i ia nimeni, construi un gard înalt, ca să nu poată sări nimeni în curtea lui și să-l jefuiască: „Să îndrăznească acum cineva să mai vină să-mi ia banii!”. Dar gardul înalt nu l-a liniștit prea mult. Pe zi ce trecea se temea tot mai mult de hoți și era din ce în ce mai preocupat de asta. Nu mai cânta deloc, nu mai avea poftă de mâncare și începu să-l supere și inima. Era atât de nefericit din cauza grijii banilor că devenise de nerecunoscut. Nu mai semăna deloc cu pantofarul cel vesel și senin.
Într-o dimineață însă, după ce se perpelise toată noaptea de grija banilor și verificase de câteva ori dacă sunt la locul lor, îi trecu prin minte un gând pe care-l și puse repede în aplicare. Se duse în fundul curții, dezgropă punga cu bani apoi o luă la fugă până la casa negustorului. Trezit din somn, negustorul privi mirat la pantofarul care îi întinse punga cu bani:
- Știi ce? zise pantofarul. Ia-ți blestemații ăștia de bani înapoi. Eu n-am nevoie decât de cântec ca să fiu fericit și mulțumit.
Și din acea zi în curtea pantofarului răsună din nou cântecul.


.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!