Ideea cu numele mai planează încă în aer. Fiindcă pe pământ sunt altele de făcut. Fiindcă ideea nu poate fi materializată fără de bani. Iar banii se primblă prin alte buzunare, bănci, conturi...
Deaceea, deocamdată, doar despre câteva nume care încep cu litera E. Elena, de pildă!
Elena ÞAU
Din noianul de Elene, Elizavete, Eleonore etc., etc poposesc la cea cu acest nume care vine dintr-o localitate numită Cuhurești. De fapt sunt două localități Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos, iar doamna Elena Þau este numai una și e doctor în filologie la Universitatea de Stat din Moldova. Adica e conferențiar universitar împreună cu academicianul Mihai Dolgan, și activează la aceiași catedră de literatură română și teorie literară împreună cu doamnele Ana Ghilaș, pe care tot am dorit s-o includ în lista numelor dragi, Victoria Fonari și cu mai în etatea d-lui Gheorghe Dodiță și încă multe alte nume pe care nu pot să le cuprind dintr-o dată.
Despre acește persoanlități științifice din domeniul literelor și a literturii, de asemenea sunt dispus să vorbesc, dar pot să-mi permit doar atunci când voi ajunge la literele cu numele lor. Deși de numele Ana deja am trecut și revin la Elene. Pentru că inițial, când am purces la alcătuirea acestei liste pentru o carte, chiar și numele Victoria și Victor se aflau în prim-planul meu. Dar în procesul de lucru apar mai multe lucruri neprevăzute. Așa că revin frumos la numele Elenei Þau, care a venit la Chișinău din aceiași localitate de unde se trage și domnul Gheorghe Cozub, academician din domeniul științelor tehnice sau mai bine zis din domeniul vinificației.
Vedeți și dumneavoastră câte abateri apar în drumul spre portretul Elenei Þau. Acest fapt mă neliniștește, fiindcă încep să mă întreb: da oare voi reuși să ajung până la capăt, îi voi contura la fel de bine portretul dumneaei ori ba?
Cunosc că este o fire modestă și de ani buni lucrează cu viitorii filologi, literați și parțial jurnaliști, fiindcă nu chiar toți îmbrățișează sau rămân fideli specialității alese. Că așa suntem unii dintre noi... nu suntem fideli până la urmă. Nu sunt fideli până la urmă nici poeții, care cultivă intens rondelul sau alt gen de poezie.
De altfel, doamna Elena Þau într-un articol, care sunt sigur, nu o caracterizează nici pe de aproape, scrie anume despre rigorile rondelului și sintaxa imaginarului. Dânsa analizează densitatea mesajului intelectualizat al versurilor Galinei Furdui, afirmând că mesajul dat devine mai pronunțat în rondeluri. Pentru cititorul neavizat în teoria literaturii poate ar fi cazul să explic că rondelul (fr. Rondel; it.rondelo) este o specie a poeziei lirice cu formă fixă, având treisprezece versuri dispuse în trei catrene și un vers independent. Acest tip de poezie cu formă fixă a fost cultivat atât de Al. Macedonski, cât și de alți poeți din literatura universală: F. Villon, C. Marot, Ch.d Orleans, Th. Gautier, Ch. Baudelaire. Alexandru Macedonski e autorul rondelului „rozelor ce mor”, iar Galina Furdui din cele expuse de Elena Þau e autorul rondelului „Deci nu murim, nici ne-am născut vreodată.”
Criticul literar descifrează mesajele, pătrunde în esența fiecărui cuvânt ajutându-ne să ne concentrăm atenția asupra înțelesurilor circumscrise, ambigui și gtreu de pătruns. În cele de urmează demonstrează trăsăturile distinctive a rondelului autoarei contemporane, și ne lămurește realizările din rondelul „Pe-acest sfârșit de secol răsturnat.” Căci „pe-acest sfârșit de secol răsturnat/ Stă incrustată semnătura lui Pilat”. În aceste vremuri parcă foarte avansate cu roboți, tehnologii informaționale și multe alte performanțe tehnice „scenariul” tragic din trecut încă mai continuă și fiecare „Ne alegem rolul”: de răstignit sau de răstignitor.
Elena Þau detestă o inserție revelatoare: „Pe-acest sfârșit de secol răsturnat/ Stă, răsucită, semnătura lui Pilat”. Metafora „răsucită” explică dumneaei dă mai multă forță și relevanță imaginii timpului nostru tragic. Nu pot să nu intervin aici și eu cu o vorbă, care ar completa și ar susține afiramția criticului literar, pentru că inițial, parcă, doream să vorbesc despre persoana Elena Þau, dar nu despre timpul tragic în care, din păcate, trăim și la începutul mileniului trei.
Așa tot fiind abătut de „răsuciri” n-am conturat până la capăt portretul persoanei cu numele drag mie, dar poate și ție?
Poate că încă nu-i târziu, dar poate că, deja ocazia este ratată, fiindcă ce este azi e bine, dar ce va fi mâine? Probabil că, va fi o pasăre în zbor și tare sus va fi pe cerul de unde doar un glonte ucigaș poate s-o oprească, poate să-i curmeze zborul, dar aceasta nu-i de dorit.
Firește că o întreb și pe doamna Elena Þau despre sentimentele ce o despart de anul 2007 și ce așteaptă de la anul 2008?
Dar vremea trece și iată-ne ajunși în miez de vară a anului 2008...

Altă ELENÃ
Un poet pe care nu-l prea cunosc scriea:
Fata ce mereu îmi vinde/ La un preț constant plăcinte/ Zi de zi-i mai frumușică, / dar plăcinta-i tot mai mică.
Eu n-am nimic împotrivă că fata să fie tot mai frumușică, fiiindcă de aceiea este fată ca să fie și frumoasă, ca Elena măcar, ceea din Iliada, care i-a „sucit” capul lui Ahille și s-a căsătorit cu el, provocând prin fapta lor nesăbuită mari vărsări de sânge în Grecia și în Troia. Dar Elena despre care doresc să vorbesc este de altă speță. E o altă Elenă, deși, lângă ea, liceană în clasa a 11 eu mă simt ca un tânăr din clasa a 12-a. Tânăra despre care încerc să scriu se numește Elena Taragan.
O altă Elenă poate fi și mai apetisantă unui gurman ca mine. Ea s-a născut sub aceiași zodie a Vărsătorului acum vreo 30 de ani în urmă și trăiește la Moscova, capitala Federației Ruse. A absolvit o facultate tehnologică a Universității din orașul Oreol, specialitatea tehnologia preparării bucatelor pe la mijlocul anilor 90, apoi la început de mileniu se înscrie la facultatea de economie a Universității de Stat din Moscova a Serviciilor. De, poate că este și așa o universitate!
Absolventa a două facultăți are ochi verzi și este frumușică ca fata din mirajul lui Ion Berghia, dar poate este și mai frumușică, fiindcă are și alte calități bune și fiind întrebată cu ce sentimente se desparte de 2007 a răspuns într-o clipă că se desparte cu sentimnetul ca el să treacă cât mai repede, ca o clipă neplăcută din viața ei. În ce privește 2008 speră să fie mai bine, deși l-a întâlnit în singurătate. Dar în liniște și armonie și speră să-și rezolve toate problemele în anul care a sosit și are un singur opt, adică este 2008.


Eugeniu ÞURCANU
Talentatul medic și organizator al medicinei Eugeniu Þurcanu, născut la 31 iulie 1936 în satul Petreni(pe atunci România, astăzi Republica Moldova), dăinuește în Valea a șaptea a vieții sale. Este un septagenar onest, modest și sociabil care amintește despre bădița Pavel Þurcanu, taică-său, unul din gospodarii de frunte cunoscut în localitățile situate pe malul Cuboltei: satele Petreni și Dominteni.
Dumnealui recunoaște că în medicină a ajuns din îndemnul tatei, când a primit certificatul de studii medii obținut în anii grei de după război, foamete și colectivizare forțată. Conformându-se dorinței tatălui de a-l vedea doctor, Eugeniu într-adevăr deveni primul medic din sat care din anul 1959, după facultate a plecat la muncă acolo, unde a fost repartizat. Că pe atunci era lege ca toți tinerii, inclusiv și de la medicină, să plece la țară. Și Eugeniu Þurcanu, împreună cu tânăra lui soție, medic și ea din același torent cu el, s-au prezentat la spitalul din Malovata, apoi la cel din Susleni, Orhei, unde preț de 8 ani a activat în calitate de medic terapeut, medic pentru bolile contagioase, pediatru și radiolog. Doleanța primară i-a fost să se specializeze în ultima, în radiologie, nota jurnalistul Ion Stici la o aniversare în Literatura și arta, 2006.
Dar de la înălțimea anilor, a recunoscut că s-a simțit mai în apele sale ca medic pediatru și medic radiolog: „E o minune să vezi pe fața suferindă a sugarului în a doua – a treia zi după tratament zâmbetul gragălaș. De aceea cred că pe cât e de complicată, pe atât e de interesantă pediatria. Copiii privesc la lume doar prin necuvinte, replica lor dată vieții e lacrima. Tratamentul micuților se învecinează cu arta, dacă-i să medităm în obiectivitate!”
- Vă mai amintiți de anii copilăriei, de zâmbetele angelice ale copiilor din sat?
- Amintirile sunt vagi, pentru că soarta multor copii din perioada războiului și a deportărilor a fost foarte amară. Mai ales a celor condamnați împreună cu mamele lor, răspunde medicul Eugeniu Þurcanu, căruia, totuși timp de vreo 20 de ani, specialitatea de radiolog i-a fost o barățară de aur de care nu s-a despărțit, lucrând cu ardoare medic radiolog, apoi și ca șef al Centrului de Roentgenradiologie a Ministerului Sănătății.
În anii șaptezeci-optzeci îl ajutau tinerețea, dar și acea vână de gospodar, moștenită de la multe generații de plugari, de la bunii și străbunii care l-au precedat în speța neamului.
- De ce v-ați mâhnit când a apărut ocazia să îmbrățișaați altă muncă, legată de șefie, numai că de pe altă moșie?
- Pentru că uneori prea ușor ne lăsăm să credem că noi ne ducem bine crucea până la capăt.
- Există mai multe posibilități?..
- Sigur că da. Uneori nu vrem să înțelegem rostul unor absurdități, chiar a unor capcane, tentații și așa mai departe, începe să filozofeze medicul.
Dumnealui poate fi mai ușor înțeles, când ne gândim că a lucrat alături de ministrul Chiril A. Draganiuc, cu care a dus o luptă aprigă și grea de depistare și de lichidare a tuberculozei, boală extrem de periculoasă și răspândită la acea etapă în RSSM. Apoi împreună și-au clădit dragostea lor la Centrul de diagnosticare medicală, unde l-am găsit în funcție de medic-șef adjunct pe problemele medicinii, dupăce s-a ocupat de crearea acestui centru. Iar CRDM, astfel este abreviat acest centru, ocupă cu fermitate locul de primă vioară în ierarhia instituțiilor de profil unde medicul – șef adjunct, Eugeniu Þurcanu, este mereu la datorie, ținând în vizor pulsul muncii înopt secții.
Când am adunat materiale pentru această carte ( Satul Petreni pagini de istorie contemporană), l-am văzut de câteva ori pe medicul E. Þurcanu încadrat activ în munca sa. L-am urmărit și în contextul activităților sale de promotor al multiplelor servicii pe care le asigură la modul calitativ și operativ instituția dată și am înțeles că nu întâmplător domnia sa a obținut încă la stadiul inițial de muncă titlul onorific de „Eminent al Ocrotirii Sănătății”, s-a învrednicit apoi și de diverse distincții de stat, printre care un ordin primit în perioada soviatică și o medalie, mai recentă „Meritul Cicic”. Cu toate acestea medicul este modest în ale sale, zicând că-i doar o pată de sânge, pe niște petale albe de trandafir, încercând astfel să-l parafrazeze pe marele poet Nichita Stănescu născut la 31 martie 1933. Cu acest poet medicul aproape ca este de o vârstă deși omul nu mai este, dar poezia, metaforele trăiesc. Zic si eu că metafora adusă aici este frumoasă, căci nu am nimic de spus mai mult, decât doar să adaog că medicul Eugeniu Þurcanu are și el publicate vreo 30 de articole și studii de valoare și că a prezentat multe rapoarte la diferite conferințe științifice din țară și de peste hotare.
Se bucură de stimă și respect nu numai la Petreni, în colectivul unde lucrează, ci și în toată Republica Moldova de la Naslavcea până la Giurgiulești, de unde de la nord la sud se pot găsi și niște puncte geodezice ale lui Struve, aflate la Rudi, dar și la Chetrosu, la Bălți, mai aproape de Petreni, baștina lui Eugeniu Þurcanu dar și a unei cohorte întregi de medici și lucrători din medicină, despre care multe am a vorbi. Dar, în cele din urmă notez doar ca am vorbit deocamdată doar de Eugeniu Þurcanu, care totuși, este primul medic din Petreni. Primul și cel mai mare, cel mai în vârstă.
Urmtază litera F.
Nume dragi: Florentina și încă multe altele cu flori frumoase, flori de dor...
Revin însă la două nume: Leo și Eu...
Leonid Popescu este artistul plastic de la porțile mării la ai săi 60 de ani, iar Eu...
Eugen Doga. Cu muzica prima și ultima sa iubire, cu tot ce doriți.
Maestrul în arte Leonid Popescu, mai este și un talentat scriitor (eseist, prozator) neobosit gazetar care mi-a cunoscut baștina mea - Cobîlea, amenajînd muzeul, care iată acum nu mai este. El este restauratorul bisericii de la Apșa.