Ceasul este 7 și 30 de minute, autobuzul a plecat din stație.
Asta s-a întâmplat din cauză că am stat iarași toată noaptea treaz ca să îmi aștern pe foaie ideile mele visător-mărețe.
M-am trezit la zece și cinci minute, după prostul meu obicei. Înainte de fiecare trezire, îmi încălzesc creierul, timp de 5 minute, cu ecuații de gradul 3, am văzut una asemănătoare la o colegă pe foaia cu exercițiile de la olimpiada de matematica, eu nu am ajuns niciodată acolo, nu că nu m-aș descurca cu brio, însă prefer să visez matematica decât să o scriu, nu știu exact ce ar trebui să înșir pe foaie și încep să desenez, de mic am observat că reușesc să ghicesc rezultatul oricărui exercițiu matematic, oricât de complex ar fi acesta. Problema fiind, că nu am știut niciodată să scriu rezolvarea, poate din cauză că nu știu nici măcar tabla înmulțirii și nici la scăzut sau adunat numere nu mă prea pricep, sau poate că sunt bun dar nu pentru sistemul de învățământ, nu mă pot adapta.
De exemplu, știu foarte bine că 43285670:34,5232=1253813,9569912406729387774018631, însă de fiecare dată am avut probleme la 100-10, după părerea mea ar trebui să fie 0 pentru că din 100 scazi 10, adica primele două cifre și rămâi cu 0, profesorii însă spun că rezultatul corect e 80 sau 67, nu mai știu exact.
După cele 3 minute de matematică, încerc să rememorez întâmplări importante din istorie, de exemplu, căderea Constantinopolului care a avut loc marți, 29 mai 1453, îmi reamintesc opririle trenului personal 3002 de la Brașov spre București. Prima oprire este Dârste, urmează Timișul de Jos, Timișul de Sus, Tunelul Mare, Predeal, Azuga, Bușteni, la Bușteni am coborît din tren și era să îl pierd, urmează Poiana Þapului, Sinaia, Sinaia Sud, Valea Largă, Posada, care este practic intrarea în Valea Prahovei, mai departe oprim în Comarnic, Breaza Nord, Nistorești, Breaza, Cîmpina, aici am fost odată la un turneu de tenis, încep să îmi aduc aminte de vremurile în care eram sportiv. Sunt cuprins de nostalgie în somn. La vederea stației București Nord, impactul este atât de puternic încât mă trezesc. Pleoapele mi se deschid, ochii fac reglajele de vigoare pentru a se obișnui cu lumina din cameră, pupila dreaptă este mai dilatată si o întreaba pe cea stângă de ce nu se mărește, cea din urmă îi răspunde că este deranjată de o raza de soare.
Acum înțeleg și mut cu puterea minții, puțin mai la dreapta, perna pe care mi se odihnește capul, ambii ochi arată la fel acum.