- Steluța, am păcălit-o pe Zâna Măseluță.
Mă uit mirată la piciul din fața mea. Un copil cu o claie de păr blond, veșnic zbârlit, doi ochi mari și albaștri mereu rotunzi de mirare, o față pistruiată și cu un zâmbet larg și șmecher.
- Cum adică ai păcălit-o? întreb eu, cu o mutră neîncrezătoare.
Îmi arată dinții din față. Mai bine zis, locul gol.
- Știi mi-au picat dinții și i-am pus sub pernă, iar dimineața am găsit doi lei.
- Bine, zic eu dar asta fac toți copiii, iar zâna le aduce în schimbul dinților, bani, explic eu cu bunăvoință.
- Da, dar eu am mai pus odată dintele sub pernă și am mai primit un leu, spune nepoțelul meu, zâmbind complice.
- Dar nu ți-a luat dintele atunci când ți-a lăsat banii? întreb eu mirată.
- Ba da, zice el, dar alaltăieri mami cu tati au avut mult de lucru, că ne-a venit mobila nouă. Și covorul era strâns să poată aduce mobila în casă, și cred că ieri noapte zâna s-a împiedicat în covor și-a pierdut un dințișor de-al meu. Eu l-am găsit dimineața și l-am mai pus o dată sub pernă azi noapte, iar dimineața am mai găsit un leu.
Zâmbește și dă din cap pentru a întări cele spuse.
Acum pricep și eu și intru în joc.
- Aha, înțeleg, se pare că Zâna Măseluță a îmbătrânit și nu mai știe ce face, dar ce se face dacă trebuie să dea socoteală pentru leul acela?
Mark se uită la mine puțin încurcat, apoi chipul i se luminează:
- Las că la noapte îi pun banii înapoi, să vină să și-i ia, să nu aibă probleme cu șeful ei.
- Bine faci, zic eu zâmbind și-i mângâi fața.
Copilărie, cireașa vieții!