Încă o inimă, încă o inimă și apoi te poți ridica de la masă, îmi spunea neurologul. Ar fi bine s-o mănânci cu unghiile dar merge și în sânge; inima mamei e cea mai bună, sau... inima iubitei, dacă iubita ta nu are inimă îi mănânci neinima, ai mare grijă, iubitele își țin tot timpul inima în genunchi. După masă te întinzi pe tavan și aștepți, aștepți... și-ți spui tot timpul cu voce tare în gând: „nu exist, doar sunt. Nu exist, doar sunt. nu exist, doar sunt...” așa îți spui. Când cazi de pe tavan îți aduni oasele cu aspiratorul, aspiratorul trebuie să fie și el hrănit... da? Și aștepți, aștepți... atingerea peretelui, atingerea peretelui...
Înțelegeam ce îmi spunea neurologul dar nu vroiam să înțeleg că înțelegeam.
Folosește lama ruginită pentru cioplirea venelor negre. Venele albe trebuie să crească dar cel negre le sufocă, venele negre trebuie cioplite. Cum ruginește o lamă? O pui într-un pahar plin cu urină, urina să fie a lui dumnezeu. Þine minte, venele negre trebuie cioplite cu o lamă ruginită.
Neurologul știa ce spune dar... eu nu aveam nevoie de mine pentru toate astea, îmi puteam suna un prieten sau îmi puteam suna moartea, ea sigur m-ar fi ajutat, neurologul insista și-mi îndesa degetele pe gît ca să-mi vomit veninul...
Mai dăi, mai dăi, hai, sunt sigur că mai poți... vomită, da, vreau și sânge bravo, și elefanți, pietre cărți, șoareci și... incredibil, pantofi... hai, mai ai puțin venin, vomită-te și pe tine, hai, lasă, mai încercăm și mâine.
A doua zi mi-a băgat sub unghii medicamente psihotrope, ca să-mi fie degetele drogate. Degetele când sunt drogate se transformă în mâini? Mă tot întrebam... neurologul știa el...
Dimineața nu ai voie să te piși în pat, de preferabil ar fi o ceașcă, altfel apare tremurul de care îți voi vorbi mâine. Să mănânci ai voie doar puțină ceață pe o felie de noroi, că e toamnă, la iarnă îți voi da voie să mănânci friptură de ren. După ce mănânci, întinzi mâna să saluți gunoaiele de pe stradă, numai așa te poți vindeca, dacă ești unul și același cu gunoaiele.
Nu aveam eu de gând să mă fac bine, vroiam să mor puțin și-apoi mai vedeam eu. Abia azi am aflat că neurologul meu este, de fapt, psihiatru.
Þi-am promis că-ți voi vorbi despre tremurul pe care îl ai. Îl ai pentru că vrei să îl ai, îl porți ca pe o haină...
Psihiatrul țipa ca un bolovan care se rostogolește într-o prăpastie. Mă punea să desenez lumina. Eu pictam întunericul.
Hai, măcar o pată de lumină și te poți salva măcar un pic... bine, vezi că poți..? și întunericul este tot lumină dacă ești orb, bravo, încă nu ești pierdut.
Psihiatrul se îmbrăca tot timpul ca un neurolog.
Câte unghii are un deget? O infinitate, îi spuneam. Bravo, câți ochi are mama ta? Câțiva. Dar tatăl? Câți viermi, atâția ochi, îi spuneam... bravo, faci progrese, ești un bolnav bolnav cu mari șanse de a deveni un bolnav sănătos.
Psihiatrul juca fotbal după-amiaza și eu îi împrumutam piciorul stâng.
În curând o să-mi repar și eu piciorul stâng, cunosc un mecanic bun. Þi-am spus cum mi l-am rupt? De fapt, mi l-a rupt soția mea, i-a scăpat o lacrimă chiar pe el, așa mi l-a rupt. Soția mea zice că un copil ne ajunge, cică nu are chef să-i roadă sfârcurile niște mucoși. E tare sensibilă, mai ales de crăciun, își taie tot timpul venele albe, pe cele negre nu le taie... de crăciun o găsesc de fiecare dată moartă sub lumânare, da, noi nu împodobim bradul de crăciun, împodobim lumânarea, o lumânare cu crengi de ceară, lumina ei este obscură cu trup de plastilină...
Psihiatrul plânge când vorbește despre soția lui. Psihiatrul are în frunte o cicatrice lungă care vorbește într-una despre estetica urâtului. Cicatricea psihiatrului înjură des, vă spun doar o înjurătură, că mi-e rușine să le spun pe toate...” ’tu-i luna mă-sii” asta este una dintre înjurături... când psihiatrul se calmează din plâns, este și mai nervos. Își roade venele. El spune că ș-i le roade pe cele negre. Eu nu-l cred.
Cu dumnezeu cum te înțelegi? Suntem amici de pahar, ne-mbătăm în fiecare duminică, eu aleg votca, iar dumnezeu alege vinul că este sângele lui isus. Dumnezeu râde când ne îmbătăm, eu plâng de râsul lui... da? Zice psihiatrul. Da, zic și eu fără să deschid gura.
Psihiatrul își scarpină tot timpul unghiile cu un băț de chibrit. Ies scântei din care se nasc flutuși și păianjeni. Psihiatrul are șoareci în pantofi pentru că aud discuțiile lor politice, se aud cu ochiul liber.
Dacă mori mâine? mă întreabă. Eu nu mor niciodată și mai ales mâine, poimâine... dar dacă mori? Ieri, dacă mor ieri? Îl întreb și-i și răspund, dacă mor ieri mă nasc azi și mâine îmi spăl părul care-i plin de păduchi.
Psihiatrul iubește friptura de păduchi, îi plouă în gură când îi vorbesc despre păduchi, purecii nu-i plac, au oasele prea seci.
Îți place să le sugi măduva? Mie asta îmi place cel mai mult...
Psihiatrul poate fi și serios.
Cum o cheamă pe mama ta? Mama. Dar pe tatăl tău? Tata. Dar pe tine cum te cheamă? Ezit tot timpul când sunt întrebat cum mă cheamă, spun un nume la nimereala. Nu. Cum să te cheme nu? Când mă apucă crizele, psihiatrul mă înfășoară într-o cămașă albă de pânză de păianjen, apoi mă calmează cu o injecție în pleoapă. Când pleoapa nu suge droguri, genele se agită și cad și mor...
Cum este iubita ta? mă întreabă. Frumoasă. Psihiatrul nu este mulțumit de răspuns, nu-i plac femeile frumoase, i se par urâte. Psihiatrul mă trimite acasă să mă odihnesc, să-mi ucid părinții și să-mi chinui frații. A doua zi ne întâlnim în parc, o ședință în natură...
Cum te înțelegi cu frunzele? Le calc în picioare. Asta nu e bine, uite, ia pastilele astea. Eu îl ascult pe psihiatru cu cerceii din urechi. De câte ori pe zi dă mașina în tine? De trei ori, nu curge sânge, curge suc de mere, de pere, prune, alune, pietre.
Psihiatrul conduce o mașină cu multe roți, el face pipi în rezervor pentru că benzina este scumpă. Când se va ieftini benzina, psihiatrul va face pipi mai rar.
De murit de câte ori mori pe zi? Ai face bine să te sinucizi măcar de șapte ori pe zi, noaptea o lași mai moale... ia spune, de câte ori mori pe zi? Nu știu că nu stau să număr, așa îi răspund și psihiatrul îmi dă următorul sfat: mori de atâtea ori de cât este nevoie pentru a învia, tu cum crezi că te vei însănătoși? Totul ține de a fi prin a nu fi...
Psihiatrul tremură când este vorba de boala mea. Prin parc, trece o fetiță pe o bicicletă. Mă uit pe cer după avioane prăbușite... și fetița de pe bicicletă era să mă lovească. Râdea.
Fetița de pe bicicletă este moartea ta, ai o moarte frumoasă. Moartea mea este un moș tuberculos, eu am o moarte urâtă. Îl întreb pe psihiatru: cînd mor fetița de pe bicicletă se plimbă prin mine, mă gustă cu roțile bicicletei ei? Da, spune psihiatrul. Ai grijă, îi plac acadelele, o poți cuceri așa... dar când fetița de pe bicicletă se lasă cucerită înseamnă că în același timp a și cucerit ceva... îl întreb: fetița de pe bicicletă este știrbă, nu-mi plac fetițele știrbe. Nu, nu este.
Mă simt în siguranță când psihiatrul îmi vorbește despre moartea mea. Când fetița de pe bicicletă nu mă bagă în seamă îmi vine să râd și să plâng. Psihiatrul a îmbătrânit mult de ieri, i-au căzut: dinții, părul, nasul, ochii, genunchii și câteva degete.
Psihiatrul s-a transformat în psiholog, apoi în neurolog și a murit după câteva secunde vierme. Se târa prin parc ca un vierme-copil... l-am salutat și am plecat acasă. În sufragerie, fetița de pe bicicletă m-a lovit zâmbind cu ură. Era știrbă.