Locuiesc întrun apartament de beton, undeva la marginea acestei lumi frumoase. Un univers zidit care va ceda probabil la primul cutremur major.
Nu am rude, prieteni, colegi de muncă, dușmani, vecini sau animale prin jurul meu. Nici măcar puricii, gândacii sau păianjenii nu sunt interesați de mine sau de casa mea.
Dormitorul în care îmi dorm viața este o cameră banală și fără gust. Pereții încăperii sunt spoiți cu un gri bolnăvicios și nedefinit. Zidurile de beton nu sunt nici false, nici împodobite cu vreun tapet scump sau staruri pop decupate din reviste ieftine. Nu există nici măcar un cui solitar împușcat în vreunul din pereții bârlogului meu.
Nici ferestre nu are camera unde dorm, așa a fost dintotdeauna. Deși iubesc natura, nu duc lipsa aerului curat emanat de mașinile care trec zi de zi pe străzile din jurul blocului meu.
Dormitorul meu este unul dreptunghiular -ca un vagon de tren- lungimea lui fiind de cel puțin patru metri în vreme ce lățimea nu depăsește doi.
Zidurile vechi sunt și foarte scorojite, varul alb s-a cam consumat în timp. Crăpături mici pot fi observate peste tot, accentuate de ploile abundente ce cad uneori din cer peste blocul meu.
Tavanul se asortează perfect cu camera de culcare - un tavan gri, gol, crăpat, lipsit de stil. Nu există lustră de nici un fel deasupra capului meu, am îngropat personal firele în ciment și am văruit peste.
Podeaua încăperii e din parchet. Lustruită și lăcuită, acum douăzeci de ani arăta perfect! Acum însă este o podea bătrână, care scârțâie încet a înțelepciune.
Lumina din camera de somn e difuză, aproape inexistentă. O lampă veche -cu un bec minuscul- umple crăpăturile din pereți cu o lumină palidă, gălbuie. O țin aproape de mine mereu, ca să o pot stinge și aprinde fără să mă ridic.
Una bucată saltea imensă tronează în mijlocul camerei. Măsoară cam trei metri în lungime și aproape doi în lățime. E o saltea cumpărată special pentru camera vagon, o saltea foarte lungă ce nu încape în dormitor decât pe lugime.
Pe saltea stă mereu un cearșaf alb, curat. Trebuie că am vreo patruzeci de cearșafuri albe curate în casă, în orice moment. Într-un colț al dormitorului stau cearșafurile curate, în altul cele folosite.
Singurul element media din dormitorul meu, este un leptop vechi de vreo zece ani. Suportă doar o sută douăzeci și opt mega de ram, și ești nevoit să aștepți un minut până se inițializează să redea un cântec sau să deschidă vreo pagină internet. Deși am un calculator foarte bătrân, încă pot scrie liniștit la el de pe saltea. De aceea nu văd nici un motiv să îl înlocuiesc cu un altul mai nou.
Vara, două lucruri intervin în peisajul -ultimul răcnet- al dormitorului meu: un frigider și un ventilator!
Pe micul frigider îl cheamă Fram și e bătrân de când mă știu eu! Îl am de la bunicul meu, mort acum foarte multă vreme. Ceva îmi spune că acest frigider va asista rece și la înmormântarea mea, cândva în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat...
Pe ventilator nu știu cum îl cheamă, fiindcă sunt nevoit să îl schimb în fiecare an. Însă nu încape discuție, vara nu poți locui în dormitor fără prezența unui ventilator nou nouț!
Și acum, iată... După ce am înșirat toate neajunsurile dormitorului meu ieftin și vechi... Poate ar trebui să pomenesc și de EA! ELEMENTUL cel mai frumos și mai prețios din dormitorul meu...

EA, femeia din vagonul meu de dormit!

Rămân vrăjit la fiecare apariție a EI în dormitorul meu! Deși știu bine că numai EA poate intra acolo, stau întins pe saltea și privesc mirat la umbra trupului EI fin, reflectat de lampa veche pe zidurile goale.
Niciodată nu mă pot sătura de EA -iubita mea- de imaginea, de trupul sau de parfumul EI! În fața EI pălește orice mobilier, orice lumină, orice aromă a lumii de afară. Până și podeaua veche uită să mai scârțâie sub trupul delicat, sub tocurile înalte.
Oh da, recunosc, dormitorul meu e plictisitor, pereții sunt goi, tavanul arată aiurea și toată camera e așa de neprimitoare. Sunt așa puține elemente decorative în dormitorul meu, nici nu știu ce aș mai putea adăuga sincer...
Dar vă asigur, imediat ce EA intră în dormitorul meu, uit de tot ceea ce lumea consideră stil. Atunci când o văd așezându-se zâmbind pe cearșaful alb... Atunci când îi simt pielea caldă cum se lipește de a mea, când îi simt răsuflarea și atingerea, atunci iau foc! Și ard așa fără încetare, spre disperarea saltelei care geme sub greutatea trupurilor noastre!
Ne jucăm adesea eu și cu EA, în dormitor, ne dăm cu salteaua plimbătoare pe toată lungimea camerei. Fiindcă nu îmi place să o las pe EA să se plictisească în pat. O întorc adesea, o masez și o frământ cu mâinile mele mari și puternice până scot tot untul dulce din EA. Nu o las din mâini până nu simt aburul fierbinte ce se depune încet pe pielea EI albă ca laptele. Și da, atunci când simt transpirația fină pe trupul EI fierbinte, atunci sunt împlinit și eu!
Și așa ajunge salteaua plimbătoare dintrun colț al camerei cu noi doi -eu și iubita mea- în celălalt colț câteodată! Și atunci când EA e încăpățânată, și nu vrea să să elibereze, îi azvârl delicat corpul frumos pe parchet. Și o iau de la capăt cu trupul EI, o iubesc, o devorez toată noaptea pe podea, fiindcă nu a vrut pe saltea...
Vara, pe căldurile toride ce ne invadează uneori zilele și nopțile, trupurile noastre transpiră incredibil! Nu pot reda în cuvinte câtă apă curge de pe noi atunci când ne jucăm amândoi, eu și cu EA! Ne curge apă în ochi, ne pierdem și respirația adeseori –nici ventilatorul nu ne mai poate răcori- aerul devine fierbinte și irespirabil, însă plin de mirosul dragostei!
E momentul când Fram -frigiderul nemuritor- ne răcorește cu lapte rece îndulcit cu miere de albine! Și bem amândoi paharele de lapte dulce, le bem pe nerăsuflate aproape. Ne liniștim încet, apoi ne ștergem trupurile de un cearșaf curat. Schimbăm cearșaful ud de sub noi și instalăm un al alt cearșaf curat pe salteaua de sub noi. Și imediat intervine plictiseala (nici eu nici EA nu bem alcool, nu fumăm și nu ne uităm la televizor) și o luăm de la capăt...
Și chiar așa, ce altceva mai bun ar fi de făcut întrun dormitor plictisitor și vechi ca al meu? Chiar dacă corpul meu e complet sătul, și lupul din mine spune nu trupului EI de căprioară... Nu mă pot opri să nu sărut gura iubitei iar și iar, încontinuu... Și așa încep să o mângâi -mă joc nevinovat cu ea pentru un timp- dar EA se arcuiește și mă provoacă mereu și mereu...
EA, cea mai frumoasă zeiță din dormitorul meu...
Și dacă mă veți întreba cum arată această făptură minunată din vagonul meu de dormit, nici eu nu știu câteodată... Uneori chipul EI este frumos și delicat, alteori este ascuns și provocator. Părul ei lung este uneori împletit în codițe, alteori liber și sălbatic.
Câteodată are unghii lungi și roșii, câteodată nu are. Fustele și rochiile ei -în general scurte- sunt mereu de alte culori și lungimi. Poartă mereu tocuri ca să îmi facă plăcere și chiar îmi face.
Uneori adoarme obosită cu ghetuțele înalte pe salteaua mea... Și nu mă pot stăpâni să nu o admir și să nu o mângâi și când doarme... Și să tot încerc să o sărut, să o fac să se zbată, să mă respingă violent, să mă implore să o las să doarmă...
Orice aș face, nu mă hotărăsc niciodată cum e mai frumoasă, goală sau cu desu-urile pe ea? Cum e mai delicată, în rochie de seară sau în rochie de vară ? Când e mai plăcută, dimineața sau seara?
O ador chiar și atunci când e nervoasă! Când începe vreun curs nou de perfecționare pentru o eventuală posibilă angajare la nu știu ce companie multinațională ... Când se angajează pentru a șasea oară în decursul unui singur an, tot îmi place fata și o iubesc așa cum e EA...
Chiar și atunci când e îmbufnată că a demisionat iar, când realizează că eu îi pot oferi lunar cu ușurință trei-patru salarii de companie multinațională... Eu tot sunt înnebunit după EA, la ce bun să muncească aiurea printre străini? Când tot ce trebuie să facă este să vină să stea la mine, în dormitorul meu anost...
Și o iubesc chiar și când nu o înțeleg! Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar eu iubesc o femeie de o viață și tot nu știu cine e! Și chiar dacă aș trăi două vieți ca frigiderul Fram mă tem că tot nu aș putea să o înțeleg vreodată! Să îi înțeleg trupul frumos care îmi satură ființa de dragoste, și cum o satură cum mă îmbie iar să mă înfrupt din el!
Da, deci cam asta e, punct final! Apartamentul meu lasă mult de dorit, recunosc. Nu am nici gresie, nici faianță, nici termopane, nici aer condiționat, nu am nimic din ce au alții la fațadă. Aproape îmi e rușine uneori cu mine și cu casa mea -mai ales cu dormitorul- aș putea investi fonduri întro renovare totală și imediată... Nu ar lua mai mult de o săptămână , desigur că aș putea...
Însă atunci apare EA în dormitorul meu vechi, oh, și atunci uit de lume...

..................................................................................................................
SFÂRȘIT
..................................................................................................................

01-August-2008
08:00 PM