Parcă tu mi-ai spus odată că obsesiile sunt inutile, nu? Mai ții minte?... 'De ce să te consumi aiurea pentru niște aiureli.'
Aiurea pentru aiureli?
Eu știu că tu ești cel mai obsesiv dintre noi. De ce nu mai scrii?
M-am întors de unde am plecat, de parcă nu am învățat nimic... nici nu știu ce vreau să îți spun... o să le arunc pe toate, așa, afară, și tu probabil nu o să înțelegi... dar o să mă simt minunat știind că le-am spus... că le știi și tu.
Mereu mă întrebam ce vrei să spui, când scrii (noi doar ne scriem, dar e frumos și așa). E ceva atât de secret încât copiii nu au voie să afle?... (m-aș culca devreme precum un copil cuminte dacă aș afla că e așa, oricum o să descopăr când o să încetez să fiu copil - așa cum ai făcut și tu)
Sau până la urmă nu era nimic, nimic de spus, și din cauza asta ai încetat a spune?
E mai corect să spun a înceta să scrii...(Dar acum le identific ca fiind total ale noastre... cu același înțeles al nostru.) Sau acum cauți?
Þi-e teamă? Te-ai plictisit?

Nu-i așa că viața e divin de monotonă?

Cred că nu mai vreau să ne vorbim..

Dacă vrei să mă întrebi de ce îmi place mie cum scrii...Nu îți pot răspunde concret. E prea complicat sau prea simplu, nu știu.
Oricum mă enervezi.

Mereu greșesc.