Zâmbesc acum ascultând-o pe mama mea și pe fiica mea cum discută ca de la nepoată la bunică.
Așa îmi aduc aminte și eu discuțiile pe care le purtam cu bunica mea.
Îmi povestea o mulțime de întâmplări din vremea ei, și așa cum fac de multe ori cu oamenii mai în vârstă, îmi povestea aceeași întâmplare, cu aceleași cuvinte, de mai multe ori.
- Știu, îi spuneam eu bunicii mele, am mai auzit povestea asta de mai multe ori.
- Da, zicea bunica mea, la fel a spus și cucu’ atunci când a chemat o turturea să-l învețe să-și facă cuib.
- Cum adică? am întrebat eu mirată.
- Păi, a început bunica povestirea, se spune că demult tare demult, chiar pe la începuturile acestei lumi, după ce Dumnezeu orânduise fiecare plantă și viețuitoare să-și aibă rostul lor în lume, cucul a fost cam nemulțumit pentru că, doar el dintre toate păsările pământului nu a fost dăruit de Dumnezeu cu știința de a face cuib.
Așa că s-a hotărât să ceară ajutorul turturelelor care-și făceau cuib sub o streașină de la un grajd.
,, Vă rog turturelelor, ajutați-mă și pe mine să învăț să-mi construiesc un cuib.,,
Turturelele binevoitoare s-au oferit pe dată să-l ajute.
Au plecat cu cucul să-și caute crenguțe și paie, și în timp ce căutau, îi explicau ,, Vezi, paiele să fie uscate, iar crenguțele subțiri, pentru ca să le poți împleti.,,
,, Știu,știu…,, zicea cucul.
Au găsit apoi crenguțele și paiele și s-a pornit cu ele în cioc să-i caute cucului un loc unde să-și construiască cuibul.
,, Să nu fie prea aproape de pământ, îl sfătuiau ele, căci s-ar putea să ajungă pisica la pui și să-i mănânce,,
,, Ștttiiiu, știiiuuu,, îngâna cucul.
Apoi turturelele s-au apucat să-i construiască cuibul și explicau
,, Doar așa, doar așa, doar așa, doar așa,,
,, Ștttiiiu, știiiuuu,, îngâna cucul.
,, Păi dacă știi, de ce ne pui pe noi să lucrăm și să-ți explicăm, ia fă-ți cuibul singur,, și zicând astea își luară zborul.
- Ei, dar cucul nici azi nu a reușit să-și termine singur cuibul, a încheiat bunica mea.
Zâmbesc, aceeași poveste o ascultă acum fiica mea de la bunica ei.