Era ca o ceaÈ›a deasă în care lumina nu putea pătrunde. UÈ™or Mihai ne lumină pe fiecare in parte. Ne priveam feÈ›ele speriate È™i în acelaÈ™i timp plini de entuziasm È™i poftă de aventură. ªtiam că dincolo de aceasta neagră ceață trebuia să se afle ceva.
- Mergem mai departe! Spuse Geanina.
Am plecat mai departe în șir indian unul în spatele celuilalt trăgându-ne mai degrabă după Mihai care era primul în șir.
- O sa mai las lanterna deschisă, poate o să vedem până la urmă ceva. Trebuie să ajungem la un perete, spuse Mihai luminând în continuare în fața sa.
- De cât timp mergem? Întrebă Yolanda.
- Două ore și zece minute se auzi vocea lui Toni. E ora zece si zece. Se pare că am parcurs aproape cinci sau șase kilometrii.
- Nu e de mirare că cei de sus au ținut păzită gaura neagră îți dai seama ce se putea întâmpla dacă intrau aici niște copii, am spus eu apoi în următoarea secundă mi-am dat seama că noi eram niște copii. Am înghițit în sec. Apoi ca sa o dreg am spus: Bine că noi suntem organizați și avem tot ce ne trebuie pentru o astfel de provocare.
Probabil că geanta rucsac pe care Toni o purta în spate ne dădea speranțe că avem tot ce ne trebuie.

- fragment-