Dragonul Ion Vagon, în drumul său către plajele de diamant, îl întâlnește pe arcașul Nylon.
-Bună ziua, arcașule Nylon, încotro?
-Bună să-ți fie inima, dragonule Ion Vagon! Iaca, înspre câmpiile Elizee. Am întârziat. Mă așteaptă o duzină de tâlhari duecentiști la un meci de scrabble. Complezent, dragonul Ion Vagon îi întinde o aripă și îl invită la un zbor comod.
-Îmi pare nespus de rău, dragonule Ion Vagon! Va trebui să vă refuz. Vedeți, trebuie să-mi antrenez picioarele pentru viitor. O lovitură de arc pornește din picior.
Analizând cu atenție compoziția chimică a pălăriei oranj de pe creștetul înnourat al arcașului Neon, dragonul Ion Vagon îl salută amical și pleacă îngrijorat mai departe.
Peste câteva ore de mers prin bancul de nisip depozitat în grabă de o rafală de vânt, dragonul Ion Vagon obosește. S-ar ascunde sub o piatra verde, i-ar sorbi substanța hrănitoare până s-ar reface. Soarele îi aruncă săgeți bolduite pe solzii italici. La 3 brațe de drum, sub umbra unui copac istoric, dragonul Ion Vagon cade istovit. Și ar fi murit acolo, și oasele funcționale s-ar fi șters în pământul difuz dacă nu ar fi apărut printr-o uriașă coincidență paharnicul Gellu.
-Dragonule Ion Vagon, ce faci tolănit sub copacul ăsta istoric?
-Paharnice Gellu, iaca mor! N-ai ceva la îndemână? Mai am puțin și-mi dau duhul. Ajută-ma și-ți voi îndeplini orice dorință.
Stăpân pe situație, paharnicul Gellu își lepădă saxofonul gravat în aur pe care-l ținea în spinare, și cu o dexteritate rar întâlnită, își scormoni buzunarele. Își folosi ambele mâini, motiv de bucurie și admirație.
-Să vedem ce avem aici, spuse paharnicul Gellu în timp ce scoase din buzunarul drept, ceva ce semăna cu un iepure kaki.
- Nu, nu, nu-i asta, zise el melancolic și-l vârâ înapoi, cu opoziția vădită a patrupedului.
-Sa vedem ce avem în partea asta, repetă paharnicul Gellu și scoase din buzunarul stâng o bandană de khmer roșu mototolită.
-Da, asta e. Ma gândeam unde am ascuns-o…
- Hai mai repede, paharnice Gellu, mai nu mai am răbdare.
-Imediat dragonule Ion Vagon.
Într-un moment de neatenție, paharnicul Gellu își sulfă nasul în bandană, apoi cu călcâiul scobi o gropiță în obrazul pământului și aruncă un snop de iarbă proaspătă deasupra.
-Și acum? întrebă dragonul Ion Vagon.
-Și acum așteptăm.
Din pământul trandafiriu, se ridică încet dar sigur un vârf de mugur, un mugur complet, o tulpiniță, apoi trunchi, în final un copac. Era vorba de mărul din grădina Edenului, în scorbura căruia se puteau zări cu certitudine 5 ouă de potârniche.
Paharnicul Gellu luă oul cel mai mic, îl sparse în două și îl prăji la soare pe o frunză de eucalipt tânăr. Cu oul 4 își făcu un șotou și își drese vocea. Cu oul 3 își făcu o mască. Din oul 2 extrase embrionul și-l îndesă în buzunar. Iar ultimul ou, cel mai mare și mai frumos, îl cloci timp de 20 de minute până când coaja se sparse și din găoace apăru regele Arthur.
-Aici mi-erai? spuse regele Arthur, iși trase sabia și reteză capul paharnicului Gellu.
-Dragonule Ion Vagon, mata ce naiba cauți aici?
Restul nu mai îmi aduc aminte fiindcă am murit.
A, era să uit. Aici e bine, totul e alb și compact, putem comanda pizza prin telefon, livrarea e imediată și lumea e mulțumită.

Fâl- Fâl.