Într-o lume intens zăpăcită, plină de anotimpuri nelămurite, de neînțelegerea atât a geniilor cât și a dobitocilor, trăirile sunt din ce în ce mai interesante. Un necitit total îmi explica odată că el are niște viziuni și prezumții care ar dori să le împărtășească, dar nimeni nu-l ascultă. Avea el o teorie care facea din viața fiecărui om o sinusoidă cu vârfuri și văi, cu amplitidini diferite și frecvențe inegale. Destinul îți dă aceste dimensiuni și pe lângă asta poți singur să îți dezvolți presrisul destinului, cu condiția să înțelegi că atingerea unor piscuri de munte sau vârfuri de deal te conduce absolut sigur la trăirile date de abisuri sau văi mai puțin adânci. Viața fără urcuș și coborâș nu are sens și frecvența fenomenelor îți dă trăirile mai rare sau mai dese, deci la un set de câțiva ani merită să-ți pregătești programele așa ca să nu-ți pară rău că ai trecut de pomană prin lume.
Era o seară plină de un senin aducător de căldură, fără explicații, toți transpirau, deși pe terasa restaurantului se servea berea de parcă eram la un concurs de popice. Mă durea o măsea, îmi răsfoiam catalogul amintirilor cu diverși amici care aș putea să-i pun să mă scape de durere, cu sau fără menținerea măselei. Deodată se așează lângă mine un tip destul de supraponderal ca să nu-mi sară în ochi și avea o față plină de aburi, ceva între lacrimi și transpirație. Mă întrebă dacă citesc cărți și i-am răspuns că acum nu citesc pentru că vreau să beau o bere. M-a obligat să-i ascult povestea vieții....
Am învățat în școală pentru că țineam să nu fiu depășit de nimeni. Asta până la douăzeci de ani când am decis să-mi asfaltez singur drumul vieții, nu am ascultat de nimeni niciodată, am făcut numai ce am vrut și am fost mereu de neegalat. De tânăr eram convins că e mai bine să trăiești cincizeci de ani nedormind, decât o sută de ani dormind noaptea. Am convingerea că și după cea mai lungă noapte vine o zi, așa că de cele mai multe ori din amețelile gândurilor mele îmi alegeam cele mai năstrușnice căi de umplere a timpului liber. Eram dornic să fac toate sporturile. Am găsit o femeie care s-a îndrăgostit de mine și mi-a cerut să o las să facă un copil cu mine, dar nu se va căsători cu mine pentru că sunt un ciudat unic și vrea să aibă tot așa un copil unic. A născut o fetiță care semăna cu mine perfect, nu m-a lăsat să o văd niciodată, toată lumea era nelămurită pentru că nu înțelegeau de ce a făcut copilul cu un bărbat atât de urât ca mine. Era greu să le explice că în viață frumusețea este egală cu urâțenia.
Am hotărât să mă căsătoresc și am luat o femeie care să mă conducă, dar nici azi nu înțeleg cum de nu am reușit. Nu a putut să facă un copil, deși ar fi dorit deoarece era convinsă că se va despărți de mine și ar fi primit o pensie alimentară destul de consistentă pentru că eu munceam mult, ca să câștig mult, ca să pot face multe. Nu a ținut căsătoria pentru că mă așteptam să am o femeie care să mă înșele, să mă facă gelos, nu a fost așa și am părăsit-o. Atunci am hotărât să-mi iau doctoratul pe care nu l-am terminat.M-am îndrăgostit prima oară în viața mea de o puștoaică cu douăzeci de ani mai tânără ca mine, era cam urâtă și eram convins că mă va iubi numai pe mine. Așa a fost până când m-a rugat să vindem casa mea și să-l împrumutăm pe fratele ei care vroia să deschidă o afacere. A luat banii și a plecat, am crezut că face o glumă ca să-mi dovedească mie că ține mult la dorința mea de a avea o viață plină de evnimente, dar nu s-a mai întors. Am rămas să-mi fac meseria mea, sunt acum convins că meseria care o faci este bucuria vieții.
- Dar ce meserie ai? L-am întrebat așa ca să mai spun și eu ceva.
- Stomatolog, mi-a răspuns și apoi a băut un pahar de bere.