Acelor dulci gunoaie renegate din Dristor, de care o să-mi amintesc, sper, să-mi fie dor cîndva.


Mizerie.
Noroi.
Mormane de gunoaie printre care apar cîini flămînzi, căutînd resturi de mîncare și mulțumindu-se cu un colț de pîine vechi și mucegăit. Lînga un bloc nou construit miaună o pisică urîtă și jegoasă, într-un ritm melodic doar ei cunoscut.
O lume nebună, murdară, lacomă, ca niște șerpi care se încolăcesc pe trupul tău din ce în ce mai strîns, din ce în ce mai tare. Te sufocă. Ca niște viermi uriași ce forfotesc continuu, albi și scîrboși, ce nu-ți dau pace. O senzație de greață te cuprinde brusc, ucigîndu-te încetul cu încetul.
Oameni gîndindu-se numai la ei, la ziua de mîine, la mîncare, confort și în special bani - cuvînt al cărui corespondent material în lumea lor "deschide orice ușă".
Te scufunzi lent în întuneric dacă nu eÈ™ti atent. EÈ™ti înghiÈ›it, acaparat cu totul, în ciuda sforțărilor tale de a te opune. Devii rău, egoist, lipsit de suflet È™i de omenie. Bunătatea, curajul, onoarea, frumuseÈ›ea sufletească nu mai sînt la modă. Nu se mai poartă. Cu cît eÈ™ti mai rău, cu atît mai bine. Răspunzi cu aceeaÈ™i monedă. Te adaptezi la viaÈ›a. Ȋncepe să È›i se pară normal să nu mai ai milă față de batrîni, săraci, slabi È™i tot felul de neajutoraÈ›i ai soartei.
Auzi un strigăt. Un strigăt sinistru, puternic, ce altădată te zdruncina în întreaga ta ființa. Simțeai suferința cuibărita în sufletul unui om. Un animal cu chip uman. Un porc bălăcindu-se în noroi, ce dacă nu ai grijă îți poate trece peste cap.
Dar treci nepăsător mai departe, spunîndu-ți că asta e viața. Unii se înalță tot mai sus, alții coboară tot mai jos. Trăiește numai cine supraviețuiește greului.
Ca să supraviețuiești trebuie să cunoști frigul, foametea, sărăcia și mizeria, greul ce te-ndeamnă la orori care mai demult îți păreau de neînchipuit. Acum le săvîrșești cu zîmbetul pe buze, gîndindu-te numai la "lupta pentru existentă".
Te-ai împăcat cu propria-ți conștiință. Să furi? Să inșeli? Să omori?! Nu-i chiar atît de greu pe cît credeai! Doar trebuie să traiești, cu orice preț! Te împinge frica de moarte, societatea ți-o cere. Acea societate însetată mereu de noi și noi senzații, de alte lucruri nefăcute, de noi orori, cu singura condiție - aceea de a fi originale!