agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2284 .



Ana
prose [ ]
continuare

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emmagreceanu ]

2008-10-27  | [This text should be read in romana]    | 



De mic copil Ana fusese altfel.
O născuse maică-sa la șapte luni, era stângace, era singuratică și peste toate astea un accident stupid îi însemnase obrazul drept cu o cicatrice ce avea să devină mai târziu ironic de estetică. Din clasa a treia a descoperit taina cărților și nu s-a mai oprit până într-o noapte când maică-sa a prins-o citind în baie "D-l Lecoq", o carte pe care avea s-o mai recitească de multe ori până s-o înțeleagă . A certat-o și i-a interzis vehement să mai citească.
Și avea dreptate să procedeze astfel, Ana se izolase complet de copii din fața blocului , mânca prea puțin și influența cărților asupra psihicului ei fraged și excesiv de sensibil ar fi putut fi dăunătoare.
Iar ea nu a protestat ci după câteva zile a pornit pe drumul Palatului Pionierilor și s-a înscris peste tot pe unde o primea. Făcea în același timp balet, gimnastică, chitară și floricultură.
Și-n fiecare zi după terminarea orelor de școală, o vedeai urcând cele câteva zeci de trepte străjuite de brazi înalți, trâgând adânc în piept aerul proaspăt cu miros de pădure. Așa zisul palat, care semăna într-adevăr cu un conac vechi , era așezat la poalele unei păduri și Ana ajungea intenționat mai devreme pentru că avea timp să-și închipuie tot felul de povești în legătură cu el.
Imaginația ei dădea timpul înapoi și crea o lume închipuită din cărțile ei, o lume din care făcea și ea parte și buzele murmurau frânturi de dialoguri, fruntea i se încrețea a mânie, iar picioarele dansau o muzică apusă, uitată și totuși regăsită într-un suflet de copil.
Revoluția din 89 a reușit să răstoarne toată liniștea ei interioară.
În oraș , zvonurile circulau deja despre o revoltă înnăbușită în apropiere.
Era aproape de Ajunul Crăciunului și maică-sa o trimisese să cumpere sare. Le trebuia sare mare pentru când aveau să taie mult râvnitul porc. Ana s-a dus bucuroasă că va putea trece și pe la loterie să-și cumpere cu banii strânși de la pachet, pe care-i primea zilnic, un loz în plic. Spera să câștige doar atât cât să-și poată cumpăra o bicicletă. Se săturase să o ceară pe cea a vecinei ei de bloc pentru că de fiecare dată trebuia să dea ceva la schimb ca să i-o dea o tură.
Murmurul mulțimii înfuriate de vremurile grele pe care le trăiau l-a auzit de departe, dar n-a putut să-și dea seama de ce pe marginea străzii se aliniaseră o mulțime de soldați verzi "castraveți" cum le ziceau copiii în joacă, care însă acum nu mai erau amuzanți pentru că mulți aveau lacrimi în ochi, mulți chiar plângeau de-a binelea. Și n-a înțeles de ce tot o împingeau pe o stradă lăturalnică, ba chiar i-au luat sacoșa și i-au cărat-o în fugă , până nu a văzut pâlcul de oameni apropiindu-se furioși scandând ceva ce ea nu putea să priceapă. Apoi a mai auzit doar "trageți" și "armata e cu noi" pentru că inima-i bătea cu putere în piept și-n tâmple și între timp reușise să se îndepărteze de acel conflict .
O bătrână plângea la gard, străzile deveniseră pustii iar Ana cu sacoșa de rafie ce-i tăia mâinile din cauza greutății, suferea de o nedumerire similară unui coșmar despre care știi că nu-i adevărat dar îl trăiești cu toate simțurile. Aproape de strada lor s-a întâlnit cu fratele ei:
-Unde umbli tu? o întrebă acesta.
-M-a trimis mama să iau sare.
-Hai mai repede nu vezi că e revoluție?
-De ce? întrebă ea fără să priceapă.
-Să-l dea jos pe Ceaușescu! îi șopti el grav .
-De ce? mai întrebă ea odată.
-Nu știu, hai acasă .
Băiatul o împinse apoi nervos și dezamăgit că nu reușise s-o sperie.

Acasă maică-sa plângea frecându-și mâinile.
-De ce plângi mamă, o întrebă fata mai-mai să înceapă să plângă și ea crezând că cine știe ce a pățit.
-Au ieșit oamenii în stradă Ana și taică-tu nu s-a întors de la serviciu, dacă a plecat cu ei? O să se întâmple o nenorocire, ai să vezi.
Ana s-a retras în sufragerie și a rămas pe gânduri.
Nu putea fi adevărat. Mai fusese o revoltă și nu s-a întâmplat nimic. Nici acum n-o să se întâmple nimic.
A venit frate-su în fugă și a deschis televizorul. Ciudat, era program deși nu era ora opt. Venise și maică-sa. Hohotele ei întrerupte de" Doamne apără-i" și cruci grăbite, precum și comportamentul ei isteric au convins-o pe Ana că ceva într-adevăr grav o să se întâmple.
Noaptea ce-a urmat au petrecut-o toți la televizor. Era un haos în oraș și-un cutremur în mintea Anei. Tineri cu care până mai ieri jucase "tenis cu piciorul" sau "obligatea la poartă" aveau arme și urmăreau înfrigurați ceva ce ea nu văzuse doar auzise:" teroriștii"
În interiorul ei se instaurase o stare de agitație ciudată. Fugea de la televizor la geam cu stomacul invadat de o căldură ciudată. Parcă ființa ei ținuse până atunci captive senzațiile și-acum , ele scăpaseră cumva și o chinuiau ducând-o în pragul unei crize. Ar fi vrut să facă ceva, nu știa ce, orice numai să fie mai aproape de tot ce se întâmpla afară.
Nu s-a liniștit decât după ce maică-sa stresată de perindările geam-televizor a tras-o de cozile ei lungi trimițând-o la culcare.
-Ce tot dai pătura, n-ai auzit că nu-i voie?
A plecat Ana înghițindu-și nodul din gât și somnul i-a doborât entuziasmul nevinovat.
A doua zi dimineață s-a trezit în zgomotul unei mașini din care, în trecere, un "revoluționar" avertiza populația să nu bea apă.
-Nu beți apă, apa e otrăvită!
Glasul lui s-a stins după colțul străzii înainte ca Ana , împiedicându-se în cămașa de noapte , să ajungă la geam.
A deschis geamul și-a închis ochii lovită de albul strălucitor al ninsorii căzute peste noapte. Dar sufletul ei , în loc să se bucure , s-a ghemuit parcă în ea, lovit de tristețe. La radio vorbea un crainic căruia ea nu-i cunoștea vocea.
"Azi noapte Dumnezeu ne-a trimis primul semn al libertății noastre...Această ninsoare care a acoperit sângele eroilor , tinerilor căzuți... "
A atins cu vârful degetelor zăpada de pe pervazul geamului simțindu-se părtașă cu tot sufletul ei la toate acele schimbări uimitoare.
Apoi s-a îmbrăcat, l-a împins pe frate-su care încerca s-o rețină spunându-i să nu plece că o s-o împuște teroriștii și a plecat după maică-sa.
Dis de dimineață umblase zvonul că la alimentara lor va aduce produse de la unguri și femeile de la cele două scări ale blocului s-au adunat și s-au hotărât să iasă să vadă cu ochii lor. Plecase și maică-sa cu ele, o asemenea ocazie merita orice sacrificiu.
Ana s-a oprit în fața blocului și s-a uitat în jurul ei. Liniștea cu care încă mai ningea sau frumusețea acelor momente contrasta puternic cu schimbările violente ce se petreceau sub ochii ei și se simțea deosebit pentru că avea impresia că ea, doar ea, înțelegea că acea ninsoare căzuse poate pentru a-i îmbuna sau măcar a-i calma pe semenii ei adulți.
O pisică dungată făcea salturi prin zăpada înaltă jucându-se sau poate chinuindu-se să ajungă la adăpost și Ana s-a hotărât deodată să plece după maică-sa.
Strada era pustie. Nici o urmă nu se vedea , probabil fulgii de zăpadă le acoperiseră. Ana înainta greu prin nămeți și după primii pași vântul îi fură, în joaca lui, căciula de iepure pe care i-o făcuse maică-sa cu câteva zile în urmă. Dar nu se opri decât atât cât să și-o așeze înapoi și înaintă speriată deodată că nu mai vede pe nimeni pe stradă.
Maică-sa nu a certat-o când a văzut-o luptându-se cu nămeții ci i-a zâmbit bucuroasă că ducea acasă două sacoșe pline cu tot felul de alimente și sucuri de care Ana nu mai văzuse până atunci.



La toate astea și la frumusețea unui Crăciun lipsit de griji se gândea Ana cu ochii minții însuflețiți de amintiri,uitând fie și pentru atât de puțin timp, de realitatea în care-și trăia propria-i dramă

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!