Timpul se oprise și el în loc pentru ei doi vrând, parcă, să-i ajute să recupereze anii pierduți. Fiecare se gândea în sinea lui ce crede celălalt despre el, dar nu aveau curajul să-și vorbească de teamă să nu destrame vraja ce se revărsa peste ei, ținându-i apropiați în dansul acela, care făcuse să clocotească în ei pasiuni ascunse și neîmpărtășite. El îi simțea răsuflarea reținută din zvâcnirea pulsului ce îi făcea inima să se zbată cu mișcări haotice. Ea se lăsase copleșită de tandrețea gesturilor lui. Nu își închipuise niciodată că un om imposibil și veșnic nemulțumit ca el ar fi capabil de astfel de îmbrățișări. Muzica se repetase la nesfârșit, dar ei nu simțeau decât căldura care se degaja din piepturile lor și care se contopea într-o dorință ce le unise gândurile într-unul singur.

Într-un târziu, s-au oprit și s-au așezat în cerdac. Erau stingheri ca doi adolescenți. Niciunul nu știa ce să facă cu gândul acela încolțit în timpul dansului și îl plimbau de la unul la altul ca într-un joc de-a v-ați ascuns. Ea, încordată de atâta emoție, încerca să-i anticipeze reacțiile. El se temea să nu pară ridicol. Se simțea vulnerabil. Îl părăsiseră toate orgoliile și în ciuda faptului că se împotrivise trebuia să se recunoască pentru o clipă învins. Parfumul ei ascundea un freamăt ce îi răscolise trăiri pe care crezuse întotdeauna că și le poate înfrâna. Se înșelase. Fusese singur o perioadă destul de lungă și nu crezuse nicicând în povești cu suflete pereche. Dar acum inima lui bătea altfel și el îi auzea tot mai adânc chemarea. Era derutat de toate sentimentele acelea ce năvăliseră barbare peste el lăsându-l prădat în mijlocul mărilor de incertitudini. Ea ar fi făcut primul pas dacă în minte nu i-ar fi răsunat cuvintele lui de demult, când ar fi vrut să-l vadă, dar el se împotrivise spunându-i că s-ar cădea ca el să o caute mai întâi. Mai târziu a înțeles că îi spusese așa pentru că era indecis și se temea să-și găsească liniștea pe care ea ar fi putut să i-o aducă. Sau poate că ea doar își închipuise asta ca să sufere mai puțin. Nici ea nu mai era sigură. Oricum nu reușise să mai șteargă din memorie refuzul lui care îi răsuna și acum la fel de metalic ca atunci și care o făcea să fie lipsită acum de inițiativă.

Când se aștepta mai puțin, a simțit mâna lui, care o cuprinsese pe după umeri, trăgând-o ușor spre el. Și-a așezat capul pe pieptul lui și i-a auzit inima care bătea parcă în silabe rostindu-i numele. Auzea clar cele trei silabe și o căldură neobișnuită pe care nu o mai simțise niciodată i-a năvălit în toată ființa inundând-o. Inima ei a răspuns tare cu două silabe gata să-i spargă pieptul. Vraja se înfăptuise. A privit o clipă spre cer și a avut impresia că luna îi făcea complice cu ochiul. I-a trimis și ea un zâmbet larg. Acum își permitea să zâmbească.

El aștepta semnul ei, dar ea încremenise în îmbrățișarea aceea pe care o visase atât. Temându-se că reacția ei nu ar fi una așteptată de el, s-a ridicat brusc. Trezită din reverie a pălit la gândul că el va pleca destrămând firul fragil al visului. S-a ridicat și simțea cum pământul îi aluneca de sub picioare. Îl auzea în frânturi, dar înțelesese că vrea să plece. Se ținea cu mâna de spătarul unui scaun ca să evite prăbușirea. Fusese atât de aproape. Stricase totul cu purtarea ei plină de prejudecăți.

L-a văzut cum se întoarce și pleacă nedumerit de reacția ei. Nu fusese în stare să articuleze măcar un sunet. Ar fi vrut să-l strige cu toată forța ei, dar glasul i se transformase într-un strigăt mut. Nu știa ce să facă. Ar fi alergat spre el să-l oprească, dar picioarele nu o mai ascultau. Simțea cum se îngroapă cu fiecare pas pe care el îl făcea spre poartă. Atunci s-a agățat de un gând. Dacă el va întoarce capul să o mai privească o dată, va alerga spre el să-l oprească.

A plecat contrariat de purtarea ei. Nici măcar nu îi răspunsese la salut. Se uitase la el de parcă era sub influența unor stupefiante. Ciudată ființă… Și cu toate astea își simțea încă inima palpitând neobișnuit. Ar fi întors capul să o mai privească o dată, dar se gândea că, dacă ar fi vrut să-l oprească din drum, ar fi alergat după el. Mai avea puțin până la alee și o rază, în care el nu crezuse niciodată, îi șoptea să se întoarcă. Era gândul ei, care îl ajunsese din urmă. În el se dădea o luptă acerbă. S-ar fi întors, dar orgoliul care îl părăsise în timpul dansului revenise destul de repede și îi dicta să meargă spre ieșire. La fel de brusc cum se ridicase, s-a întors spre grădină.

În momentul acela, ea a țâșnit spre el lăsându-l fără reacții. Cu respirația întretăiată de efort și de emoție l-a cuprins într-o îmbrățișare pe care el nu ar fi bănuit-o atât de puternică. S-a lăsat îmbrățișat și și-a trecut ușor mâna prin părul ei negru ce îl făcea să viseze la clipe nebănuite. Apoi și-a îngropat fața în el vrând parcă să-și întipărească în minte mirosul acela dulce-amărui. Era prima dată după mult timp când lăsa luciditatea să-l părăsească. I-a ridicat capul și a privit-o în ochi. Ea a citit în privirea lui strălucirea aceea pe care dorința o lăsase la vedere. Înțelesese ce va urma.