agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2567 .



Alchimistul
prose [ ]
fragment din Norocosul teoretician - roman (vol II)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [MirelaAndi ]

2008-11-28  | [This text should be read in romana]    | 



Acea sâmbătă de februarie era pesemne sortită să-și câștige un loc aparte în amintirile sale, marcând momentul de început al prieteniei lui de cincizeci la sută cu Paulo Coelho.
Pe la șapte seara, după un scurt somn pregătitor, se afla în sfârșit, față în față cu Alchimistul.
Debutul avea să se desfășoare sub atmosfera unei plăcute reîntâlniri.
Primele pagini ale cărții cuprindeau o istorioară preliminară... de-a cui, credeți? Chiar de-a lui Oscar Wilde, ale cărui strânse relații de prietenie cu el, înfiripate din vremea adolescenței sale, erau de o certă notorietate.
Oare nu Oscar Wilde îi atrăsese atenția asupra finalului, de regulă neromanțios, al poveștilor romanțioase? Nu era Oscar Wilde acela care îi dăduse sfatul, într-un moment crucial al vieții lui, de a nu deveni un bărbat fără importanță?
Semn bun! — gândise el, mai ales că acea povestioară a lui Oscar Wilde îi era necunoscută.
Spunea acolo că Narcis își contempla zilnic frumusețea într-un lac, dar avea să se constate că lacul, supus fiind unui test de către naiade — zeițele izvoarelor și ale pădurii, nu avusese disponibilitatea să remarce farmecul lui Narcis, întrucât pe când acesta își admira chipul în oglinda lacului, lacul însuși era preocupat de contemplarea propriei sale frumuseți, reflectată în ochii lui Narcis.

Oscar Wilde izbutise o superbă construcție narativă prin care semnala atât relativitatea unui act în sine, ca având semnificații diferite pentru fiecare dintre participanți, dar prin care totodată reliefa și o inofensivă stare de egoism ce-și face mai mereu loc într-o relație simbiotică, de iubire sau de prietenie.
Era o reconfirmare a ceea ce teoreticianul știa mai de mult și anume că, implicat într-o iubire, egoismul pare ceva cât de cât acceptabil.
Și regăsise mai apoi ideea într-o tulburător de adevărată cugetare, îmbrăcată în hainele unei declarații de dragoste, aparținând lui Garcia Marquez, în care nota egoistă era cu o fină subtilitate ascunsă sub splendoarea frazei:

„Te iubesc nu pentru ceea ce ești tu,
ci pentru ceea ce sunt eu când sunt cu tine.”

Când termină de citit întreaga carte, un cald sentiment de satisfacție interioară pusese stăpânire pe el.
Pentru aproape trei ore fusese transpus într-o lume parcă a copilăriei, urmărind cu sufletul la gură o frumoasă poveste cu un împărat și mai mulți zmei, cu un sfetnic de nădejde și cu o serie de personaje alegorice, unele angrenate în obstrucționarea personajului central, iar altele, după caz, în acțiuni de sprijinire a lui. Personajul, deși păstor de felul său, capătă aura unui fel de Făt, care, pe măsură ce se afundă în miezul evenimentelor devine din ce în ce mai Frumos prin puterile și înțelepciunea acumulate, ceea ce îi permite ca în final să se înfățișeze cititorului în postură de biruitor.

Ca să scrii o asemenea carte nu-ți trebuie un talent ieșit din comun... — medită el atunci.
Cu oarecare pricepere în manevrarea cuvintelor ai putea ieși onorabil din încercarea de a așterne pe hârtie o astfel de poveste. Dar ar fi atât de irelevant!
Căci ar mai trebui ceva, esențial, de altfel.
De undeva, dintr-un tainic tărâm al Universului, neaccesibil omului, musai să-ți fi fost insuflat harul divin al relatării într-un anume fel și prin care totodată să-ți fi fost implantată pe căi magice măiestria de-a pătrunde drept în inima cititorului.
Dar, pentru a ajunge la asta, tu ar trebui să fii alesul.
De astă dată, pentru a ne dezmierda sufletele, fusese desemnat pe criterii știute numai de către el, Universul, un anume pământean din Brazilia, devenit cu această ocazie cetățean al lumii, un veritabil alchimist al cuvintelor, purtând numele de Paulo Coelho.



.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!