E ceața.
Niște lume pe șosea spre ulița lu' Rodolică. O femeie mai bătrână cu batic...o fi bunica-mea? Face si ea ce face restu' lumii.
Primesc un cal bun, tânăr si odihnit,in putere. Nu știe prea multe,cred că e adolescent("ăsta sigur e Costel a’ lu’ tataie"). Alearga pe loc si se-ncurcă in sârme; nimerește drumu’ și galopăm spre vii.
Pieptu-ncordat , capu’ sus si nările umflate—fotografie.
Dau de o băltoaca limpede. Băltoaca e mai mare si are multi pești in ea. Peștii-și văd de treabă. Mai e un peste scorțos si mai in vârsta care stă langă o piatră. Stă si se uită...
“pot sa trec un jirâu ca ăsta! Hai Costele. Hai c-aici e un pic mai mare. Inoată mă! Hai mă inoatăă! Ridică capu...Doamne!”
Descalec, îi ridic lu’ Costel capu' cât pot, să mai respire. Trage si aer, trage si apă; mai multa apă...si mi-l pierd...
si nu pot să mă mai duc după el, că-mi intră lumina-n ochi


De ce i-ai stat mă in spinare!!?