Féadel zăcea pe spate într-un pat moale, dormind liniștit cu gura ușor deschisă. Chilnim era lângă el, ascultându-i respirația.:
''Frumos'' gândi Chilnim. ''Mulți ani de singurătate mi-au ajuns... pe el îl vreau: atât de inocent, și totuși parcă altul ca el nu există. Doar să-l conving să....''
Dar se opri, căci Féadel deschise ochii, privind confuz, și văzându-l pe Chilnim deasupra sa, simți un fior ciudat.
Chipul lui Chilnim nu mai era așa cum îl cunoștea, trăsăturile erau mai împovărate, deși nu arăta bătrân deloc, părul era mult mai deschis la culoare, aproape blond, iar ochii lui căprui prinseră experiență.

-Cum te simți? întrebă acesta.
Féadel ezită, încercând să-și aducă aminte.
-Ce s-a întâmplat?
-Poveste lungă, dar dacă vrei să ți-o spun, fie. După ce ai leșinat, acolo în pădure, ne-a atacat o fiară, pe tine te-a vrut se pare, însă asta nu înseamnă că ai scăpat basma curată. Te-a mușcat de umărul stâng, vrând să te târască către moarte. Dar ai scăpat, norocul tău că am venit la timp. Chilnim tăcu, privindu-l. Încă ești palid la față, ar trebui să-ți revii, stai o vreme aici, iar dacă ospitalitatea mea este pe placul tău, atunci poți sta aici cât vrei.
-Unde sunt?
-La marginea hotarului Forever Green Land. Vrei să te servesc cu ceva?
-Nu știu... făcu Guardian punându-și o mână pe față. Nu știu... ce caut eu aici? Unde sunt Tura și Tuar, -își duse mâna la gât- Unde-mi este talismanul? Ce-ai făcut cu el?
-Liniștește-te Féadel! Talismanul este aici, îl scoase din buzunar și-l înmână lui Féadel, iar el din nepolitețe îl smuci din mâna acestuia. Îmi pare rău, știu că nu-ți amintești nimic, cel puțin deocamdată. Þi-am dat ceva să bei cât timp ai fost grav rănit. Fi fără grijă, dragul meu. Acum odihnește-te. Ai să vezi că totul o să fie bine...
Iar cu asta, Féadel adormi cu talismanul în mână: acesta din când în când mai strălucea, oferindu-i Gardianului vindecare.

Multe ore mai târziu, Féadel se trezi. Era noapte, iar Luna care răsărea îi făcea o expresie necurată lui Féadel. Descoperi că era singur în cameră, ușa către bucătărie era deschisă.
''Sigur acolo doarme Chilnim. Ce pune el la cale? Eh, poate nu e mai așa cum am crezut eu, de era așa, nici măcăr nu mă salva, ci îmi lua viața. Asta e ceva bine,.... cred. Dar totuși, nu știu ce caut eu aici.''

-Te-ai trezit? spuse Chilnim și veni la ușă.
-Da, răspunse Féadel.
-Dar e încă noapte...., vrei ceva de mâncare? Sau... spune ce vrei și-ți fac pe plac.
-Bine. De ce m-ai adus aici? Ce vrei de fapt de la mine? Te-ai schimbat.
-Da, confesă Chilnim. Singurătatea m-a schimbat. Doresc să stau cu cineva mai mult decât orice.
-De ce eu atunci?
-Bună întrebare. Doar mi-ai ieșit în cale, și știam că pe tine trebuie să te am, marii Gardiani asta mi-au spus.
-Cum adică, să mă ai pe mine?
Chilnim se apropie de pat ținând în mână niște haine albe din mătase. Frumos împachetate.
-Uite aici niște haine cu ce să te îmbraci. Și îți răspund la întrebare. Sincer vorbind, mi-a fost dor de tine, acum că ceilalți Gardieni nu mai sunt, nici Lote ca să te ajute, și nici..., dar se opri căci îi venea să plângă.
-Ai devenit mai sensibil. Îmi place schimbarea asta la tine, sper că așa va rămâne.
-Bine, grăi Chilnim. Acum îmbracăte cu astea. Și îi aruncă hainele în brațe la Féadel.
-Ce vrei să facem în zori? Călărim pe dragon? Sau poate vrei să...
-Nu știu, îngăduie-mi timp să-mi amintesc.
-Atunci, stai aici, mă întorc imediat, spuse Chilnim.
Féadel rămase acolo în pat, încercănd să-și aducă aminte: cine era el, ce reabă avea el de îndeplinit. Cu fiecare minut trecut, mintea îi deveni tot mai iute, și putea să gândească dincolo de toate speranțele lui.
Nu după mult, Chilnim se întoarse, dându-i lui Féadel o cană cu ceai fierbinte.
-Uite! Bea asta, că ai să te simți mai bine. Este doar ceai, nu otravă.
Féadel dădu peste cap cana, golind totul, numai atunci își dădu seama cât de sete îi era.
-Atunci, dacă nu mai ai nimic de spus eu plec.
-Stai! îl opri Féadel. Un lucru nu-mi aduc aminte. Ce sunt eu?
-Nu mai ști? Ești Gardianul Sufletelor Pierdute, ultimul dintre Gardieni.
-Ah. Bine, cam atât.


Va urma