Suntem in anul 2006 si incercam sa traim cu adevarat; se pare ca toate merg cum nu trebuie, oamenii sunt din ce in ce mai aproape de un regn pe care nu vreau sa il numesc. Sa vrei sa traiesti frumos, sa vrei sa fii un om adevarat...in zilele acestea inseamna nebunie. De ce? Fiindca ceea ce odata era normal astazi este anormal, iar anormalitatea a devenit normalitate. Te duci la plimbare, vezi pe strazi oameni frumosi, curati, "imbalsamati" cu tot felul de mirosuri - uneori trebuie sa ai grija sa nu te apropii prea mult de anumite persoane - niciodata nu au fost mai ingrijiti, mai tunsi, mai spalati, mai parfumati locuitorii Terrei. Unii dintre semeni ies la plimbare cu animalele lor preferate - cainii, care mananca o mancare speciala ( destul de costisitoare) - si ii privesti cum se plimba atenti la patrupedele lor, mandri de ele! Numai ca, intotdeauna intalnesti si copii murdari, imbracati saracacios care intind manute slabe si pline de bube sau vanatai, doar-doar vor primi un banut, sau ceva acolo .
Contemporanii nostri au uitat ce inseamna sa fii om adevarat, au uitat ce inseamna adevarul, la conducerea statelor se afla "ceva" care spala creierele acelora care conduc si le face sa nu mai vada inaintea ochilor nimic altceva decat bani. Spunea cineva o istorioara despre bani: s-a facut un fel de concurs pentru a fi gasita cea mai buna definitie a banului; printre multele definitii primite se afla si aceasta care afirma ca "banul te ajuta sa ajungi unde vrei si sa cumperi tot ce vrei"...as dori sa cumpar un kilogram de bucurie, sau mai bine un litru de sanatate,le poate cumpara banul? Banul nu poate sa cumpere decat ceea ce este trecator, cele vesnice nu se pot cumpara cu bani. In anul de gratie 2006 omul a cam uitat sa fie OM, a uitat sa iubeasca asa cum trebuie sa iubeasca; se multumeste cu o dragoste surogat, o dragoste care nu umple golul acela din el, si el cauta, si tot cauta. Pacat ca nu exista semne de cautare! Sa stii unde se afla adevarata bucurie, adevarata multumire, adevarata dragoste. Atunci cand si-a cumparat televizorul cu plasma a fost atat de fericita doamna x, dar aceasta fericire nu a durat prea mult pentru ca a vazut ca a aparut pe piata un aparat de epilat multifunctional, si nu il are...bucuria de saptamana trecuta s-a prabusit si acum trebuie inlocuita cu o alta. Cei care au tot confortul, bani, masini en vogue, cauta in fiecare zi ceva mai "cool", ceva care sa le umple locul acela din inima care parca striga, dar ei nu-l aud, doar simt o nevoie de ceva si incearca sa gaseasca multumirea sinelui. Poti gasi adevarata dragoste intr-o casuta de munte, unde doi tineri s-au retras ca sa isi vada de viata lor; au hotarat sa traiasca acolo fiindca zgomotul din marele oras in care au trait nu mai putea fi suportat. I-am vizitat, in gand, acum vreo saptamana si ce credeti ca mi-au spus?
Iata conversatia noastra:
El: - Bun venit in casuta noastra!
Ea: - Ma bucur ca ati ajuns, credeam ca v-ati ratacit.
Eu: - Am dorit sa vin cu un buchet de flori, cele cumparate in oras s-au ofilit, de aceea am mers in poiana care se vede de la cabana in dreapta si am cules buchetul acesta de flori!
Ea : - Ce frumoase sunt! Va multumim. Am pregatit un ceai, va place mai cald sau...
Eu: - Ceaiul il beau mai tot timpul rece, este mai sanatos.
El: - E-adevarat. Asezati-va unde credeti ca va este mai bine.
In incapere erau de jur imprejurul peretilor niste cufarase din lemn, deschis la culoare pe care se aflau paturi taranesti, groase-groase. M-am asezat langa fereastra care dadea spre rasarit, se vedea atat de frumos soarele, trecuse putin de ora pranzului, sau poate putin mai mult...
Ea: - Mancarica este gata, imediat ne vom aseza la masa, numai sa va odihniti putin!
Eu: - Multumesc. Doresc sa va spun de ce am hotarat sa va vad desi am promis ca nu va voi influenta cu nimic...acum este vara, este cald, dar la iarna ce veti face aici ?
El: - Vom trai asa cum au trait oamenii care nu au cunoscut nici incalzirea centrala, nici sobele de teracota; iata ce avem aici !
M-am intors spre locul pe care mi-l arata, o soba taraneasca de culoarea cerului, care nu arata rau deloc, ocupa spatiul dintre usa si una dintre celelalte doua ferestre.
Eu: - Frumos, nimic de zis.
El: - Deja ma ocup de aprovizionarea cu lemne, mirosul de lemn este ceva extraordinar, am uitat de toate cand am inceput sa tai lemne, si...burtica nu mai este, s-a dus fara sa trag de fiare in nu stiu ce sala!
Eu: - Ma bucur pentru voi!
Ea: - Astazi am cules cateva galetuse cu zmeura, si am facut putina spuma de zmeura ca desert, poftiti, va rog, la masa!
Masa era rotunda, din lemn si era acoperita cu o fata de masa din in, pe ea se aflau patru farfurii adanci cum nu a mai vazut decat in targurile de la Muzeul satului, patru linguri si un fund de lemn pe care se afla un castron mare cu o supa care nu era fierbinte (nu am vazut aburi, desi m-am uitat foarte atent ), patru chifle mari (mai bine le-as numi paini!)rumene ce miroseau a grau, (erau destul de inchise la culoare). M-am uitat la tinerii mei prieteni si mi-am asezat si eu mainile pentru rugaciune.
El: Doriti sa spuneti Rugaciunea?
Eu: Te rog, roaga-te tu!
A spus o rugaciune destul de scurta ( ar trebui sa invat si eu sa ma rog inainte de a manca!)dupa care ne-am asezat toti trei la masa.
Eu: Mai asteptati pe cineva? am intrebat privind la locul ramas liber?
El: Nu, asa obisnuim, ori de cate ori mancam un loc la masa noastra este rezervat celui care ar putea sosi fara de veste.
Ea: De cele mai multe ori suntem trei la masa.
Eu: Cum asa?
El: Prin zona aceasta calatoresc multi, si de aceea se intampla, ades, ca cei care sunt singuri sa doreasca putina companie.
Eu: Sunteti chiar atat de multumiti?
El: Nu suntem multumiti, suntem mai mult decat multumiti, viata noastra a capatat un alt inteles, ne bucuram in fiecare dimineata cand ne trezesc trilurile pasarelelor, apoi, cand deschidem ferestrele camera este inundata de o prospetime cum nu am cunoscut pana acum.
Ea: Si cand rasare soarele, mai intai ne imbratiseaza pe noi cu caldura sa!
Eu: Mai copii, voi chiar sunteti fericiti!
El: Pana acum catava vreme, viata noastra a fost un chin...ne culcam noaptea tarziu, nu reuseam sa ne odihnim, de la venirea aici, desi am muncit fizic mult mai mult, oboseala aceea a fost binecuvantata, ne-am odihnit ca niciodata!
Ea: Primesc zilnic tot felul de frunzulite, floricele, care ma bucura mai mult decat orice altceva!
Eu: Si ce ati hotarat in legatura cu curentul electric?
EL: Nimic, nu avem nevoie; daca facem cerere pentru racordare s-ar putea sa existe cine stie ce ispite asa ca mai bine spalam cu mana, aprindem lampa, dar ne culcam atunci cand se insereaza, si ne trezim cand rasare soarele, fara alarma.
Eu: Supa este delicioasa!
El si Ea: Multumim.
Eu ma uit la ei si nu pot crede ca doi tineri ca ei, pana mai ieri in vartejul orasului, pot locui in acest loc aproape pustiu! Dar se vede pe fetele lor o liniste pe care nu am mai vazut-o pana acum...parca, odata, cu multi ani in urma cand am vizitat o manastire, duhovnicul de acolo avea ceva din lumina de pe fetele lor!Totul in jur era de o altfel de curatenie decat cea pe care o cunoastem cu totii...greu de explicat! Dupa supa am servit cartofi copti in coaja cu unt si cu sare, nu m-as mai fi oprit, erau atat de buni!Ce sa mai vorbesc despre spuma de zmeura... m-am lins pe degete. Cand am plecat de la ei eram hotarat sa revin cat mai curand, dar au trecut deja cateva luni si nu am mai reusit sa ajung. Ei, tinerii mei prieteni cat va fericesc eu pe voi!