În acele clipe mă simțeam lângă el ca în adolescență, înainte de prima despărțire. La el începea și se sfârșea lumea. Ce mult îmi doresc un copil cu el! Mi-aș dori o fată dar până la urmă nu contează. Ar fi
suficient un copil și atât. Greața asta nu o fi un semn? Poate că sunt însărcinată. Atâta sex nu o dăuna sarcinii? Îmi place la el că are inițiativă, nu este un complicat, comunică pragmatic și nu mă inhibă. Pot avea inițiative și experimentăm împreună. Sunt o "liberală" dar cu ascendent conceptual în conservatorism. Nimic nu m-a oprit să-l împart în pat cu o prietenă bună. Nici nu îmi mai amintesc cine a avut ideea, cert e că întâmplarea s-a consumat. A fost poate numai întâmplare, dar am constatat că pot să despart noțiunea de "sex", de noțiunea de "iubire".
Poate că iubirea a fost cea care m-a dus până la acea situație. Iubirea pentru el? Iubirea pentru ea? Da! În mod cert pot face diferența intre sexul ca"sport" și iubire. Când l-am înșelat, cu știrea lui, am făcut diferențierea, fără efort, între una și alta. După acel "accident", amândoi am dat impresia că nu s-ar fi întâmplat nimic, niciodată. Am avut amândoi
"înțelepciunea" să uităm totul, să ștergem cu buretele tot, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
De atunci căsnicia noastră a mers bine. Eu nu l-am înșelat, în sensul schimbului de fluide, el nu m-a înșelat. Dar poate mi-am dorit liniștea lăsând aparențele să lucreze. Să nu uităm că am o bunică ardeleancă. Ele sunt mai concesive și problema o tratează mai filozofic: "no, maică, zama poa s-o lase, numa zgârciu să vie acasă." E mai comod și mai înțelept să gândești așa. Cine își face griji, are griji!
Îl simt din nou. "Domnul și stăpânul meu" mă vrea și mă dăruiesc necondiționat. Uneori am sesizat ca avea în piele câte un miros străin dar... "zgârciul " era acasă. Acum mirosul pe care îl percep îmi este cunoscut, foarte cunoscut!
Inima mi se zbate puternic în piept...sângele-mi poartă prin vine căldura nisipului de vară de la mare...
Am un frison și brusc, simt răceala zăpezii de la țărmul pustiu al mării, pe care se plimba un bătrân cu baston și pălărie. Costel mă mângâie pe obraz...cu mâna stângă așa cum făcea...mama, apoi palma mi-a coborât pe gât. Jugulara se zbate și din piept mi-a ieșit un strigăt: "Mihaaai!"
Deschid ochii și îl văd pe Mihai, cu chipul lui îngrijorat, aplecat deasupra mea. Lângă el, ca un semafor, stă un suport cu perfuzii.
Patul e alb și în cameră mai văd o asistentă cu o mască de tifon și într-un vas mare un braț de trandafiri. Sunt la spital.
"Ce s-a întâmplat?" îl întreb pe Mihai.
"Ai avut un ușor accident de mașină." Vocea lui caldă a continuat cu aceeași grijă:
"Ești teafără dar vei rămâne sub observație până mâine."
"Copiii?"
"Cei mari au plecat, dar le-am comunicat că ești în afara oricărui pericol."
"Adam? Unde este Adam?"
"E cu Cornelia , acasă la noi."
"Când au plecat copii?"
"După prânz. Acum e seară.
"Accidentul s-a petrecut aproape de fosta ta locuință."
În ochi i-am citit întrebarea pe care știam că nu o va pune. Simțeam din nou căldura care îmi invada corpul.
Am adormit și am visat că eram pe plaja noastră.
Mihai m-a vegheat toată noaptea. M-am trezit dimineață. Mihai era nedormit și nebărbierit. Am fost externată. Aveam o vânătaie pe frunte, o pată violacee pe obrazul drept și un bandaj compresiv la genunchi.
Am ajuns acasă și am urcat imediat la Adam. Cornelia îi cânta, iar el dormea. L-am privit de parcă nu îl mai văzusem de o lună, apoi l-am sărutat pe frunte. Copilul pe care mi l-a refuzat Costel, dar pe care Mihai mi l-a dăruit cu generozitate, era viața mea. Acest dar l-am primit de la Mihai, cu dragoste, cu toate că nu era de acord cu un copil cu tată atât de în vârstă. Mihai a plecat să se ocupe de mașina Corneliei. Mi-am cerut scuze față de ea:
"Te rog, iartă-mă dar nu îmi amintesc ce și cum s-a întâmplat."
"Nu-i nimic. Bine că ești întreagă. Dacă ai nevoie să ieși voi conduce eu."
"Nu-i nevoie, mă descurc."
"Fără permis? Trei luni ai să mă ai șofer."
"Aha!" m-am dumirit eu.
Am intrat pe mess și Iuliana tot insista cu mesaje:
"Spune-mi ceva!"
"Te rog nu mă fierbe."
"De ce nu răspunzi la telefon?"
I-am raspuns:
"Sunt aici. Am avut un accident cu mașina dar nu e grav. Sunt bine."
"Cum s-a întâmplat?" revine ea rapid.
"Nici eu nu știu exact. M-am răsturnat cu mașina, am ajuns la spital, am stat o noapte sub supraveghere și acum sunt acasă."
"Poate nu e cel mai bun moment să te întreb dacă ai recitit ce ți-am dat și ce mă sfătuiești."
Am rugat-o să aștepte puțin să recitesc "materialul".
Seiful meu portabil era neatins. L-am deschis, am luat fila și am recitit-o. Primul lucru care mi-a venit în minte, a fost să o întreb dacă îl iubește cu adevărat.
Am intrat din nou cu un"buzz".
"Da"
"Îl iubești cu adevărat? Înțeleg că nu îți este indiferent".
"Da. Mă simt bine cu el și cred că îl iubesc, sau sunt pe aproape."
"Nu ți-a cerut decât să-l întâlnești din când în când, fără alte "obligații", nu?"
" E adevărat, numai că, sunt temătoare."
"De ce te temi?"
"Pentru căsnicia mea."
"Când te iubeai cu d-l "opel", nu-ți era frică?"
"A fost la început mai mult un joc, un flirt pe un chat. Am alunecat într-o escapadă care s-a lăsat cu sex. A fost bine. Nu ne vedeam prea des, numai că la un momentdat mi-am prins urechile în "portiera" domnului"opel". Nu știam sigur dacă îl iubeam dar așa credeam. I-am propus să ne căsătorim. Asta presupunea ca și eu și el să divorțăm."
Literele apăreau pe monitor într-un ritm amețitor.
Mi-am amintit de momentul cind Mihai mi-a propus biletele "numai dus". Ce mult timp a trecut de atunci.
De ce nu am vrut? Timpul a demonstrat că nu greșeam dar...nu a fost să fie. Poate că, dacă m-aș fi culcat cu Mihai atunci, lucrurile ar fi evoluat altfel sau poate nu. Și ce să îi spun Iulianei? Am reluat cititul pe monitor. Scria mult și aproape incoerent.
Era o femeie sătulă de escapadele soțului, dornică de tandrețe, dar se temea.
"Și de ce nu te vezi cu el?" am întrebat-o încercând să descopăr acele resorturi tainice. Dacă mi-ar fi auzit tonul cu care aș fi pus întrebarea poate s-ar fi supărat.
"Cred că îl iubesc și că aș putea scăpa lucrurile de sub control."
"Explică-mi!" am cerut eu detalii.
"Pe de o parte, echilibrul pe care-l am acasă îmi e suficient pentru liniștea de fiecare zi, pe de altă parte, dragostea lui mă copleșește și mă face să mă simto femeie dorita și nu o rezumare gen:"mama copiilor, gospodina și nevasta mea."
"Știi exact ce vrei?"
Dacă cele două "cercuri" nu s-ar intersecta, i-aș dori pe amândoi. Nu doresc să rănesc pe nimeni, nu vreau să sufere nimeni. Numai că, la "afacerea" asta, Doru suferă."
"Ce te oprește să îl vezi mai des? Tu spuneai că nu te-a condiționat niciodată cu nimic."
"Am lăsat deliberat o oarecare distanță, pentru că nu sunt sigură pe mine. Dacă ar fi doar un partener de sex și atât, mi-ar fi mai ușor, dar așa..."
Rămân din nou pe gânduri. În alt plan și cu alte personaje, istoria se repeta. Pot eu să-i dau sfaturi?Am continuat:
"Contactele telefonice și pe mess nu fac decât să-ți crească încărcătura emoțională. Poate că nici nu îl iubești cu adevărat. Ia-l prin surprindere, culcă-te cu el și vezi ce se întâmplă."
"Și dacă îmi cere să divorțez? Dacă va dori să legalizăm relația?"
"Despici prea mult firul în patru. Am înțeles că fetele îți sânt și confidente. Ele ce zic? Până la urmă...supuneți la vot."
"Am vorbit cu ele. Se atașaseră de "fostul", dar modul în care m-a tratat la despărțire, le-a făcut și pe ele mai reticente."
Am primit un e-mail. O expediez pe Iuliana cu un:
"Mai vorbim și mâine. Acum am ceva treabă! Te pup."
"Pa!"
Deschid mail-ul. Costel mă întreabă de starea sănătății. Îl ignor și îl șterg. Totuși se interesa de mine! De unde aflase? Ce știa? Ce vrea?