Féadel luă talismanul și privi la Luna în creștere:

''Mi-aș dori ca totul să fi fost ca mai demult, când eram cu Tura și Tuar, când eram încă un cal...Îmi este dor de tine Tura, și de tine Tuar, și de tine Nessa'ered, Aidan, Scămiță.... Aș da orice să vă pot vedea din nou, degeaba fac vrăji să vă readuc la viață, nu pot. Puterea mea se micșorează cu fiecare zi în care mă afund în Lumea oamenilor, puterea mea scade iar a lor crește. Simt că nu pot respira de dorul vostru... Oh, Tura, nu aș fi vrut să se schimbe totul atât de repede. Mi-aș fi dorit să fiu cu tine, nu contează ce sunt, un băiat, un Gardian, ultimul... dintre ei.''

Féadel strânse talismanul în pumn și începu să plângă, vlăguit el căzu în genunchi cu o mână pe față să-și ascundă rușinea.
Noaptea era atât de liniștită, un cer senin luminat de Lună, luminițele care pâlpâiau de la un avion pe cer. Era mult prea liniște, încât lui Féadel îi era teamă.

''A murit și Aidan....fiul meu și al lui Chilnim. Sunt singur! Singurul Gardian din Lume... și vremea mea în curând se v-a sfârși... acum nu mai pot avea nici un urmaș care să-mi ducă învățăturile mai departe, și Istoria noastră se v-a uita repede. Nu mai am nici o scăpare, și Claude nu este din neamul Gardienilor, doar eu...și nu pot....''

Pe Féadel îl luă disperarea, știind că nu mai avea cum să ducă neamul lui mai departe.
Se întinse pe jos cu o mare durere în suflet.

-Féadel? Ce faci aici jos?
Era Tura. ''Trebuie să fie un vis! Dar să nu se termine...'' își spuse Féadel.
-Tura? zise Féadel ridicându-se de pe jos, și sări în brațele lui Tura, sărutându-l disperat. Tura! Tare dor mi-a fost de tine! Te vreau înapoi, nu contează ce spune lumea de noi... te vreau din toată inima!
-Féadel.... Acesta este un vis, ști că nu poate fi realitate. Ști că eu am murit...
-Știu, spuse Féadel cu voce tare. Dar te rog, acum, dacă este un vis, nu mă lăsa. Te rog, stai cu mine!
-Voi sta..., spuse Tura și îi prinse chipul în mâini. Și voi face timpul să treacă încet, în timp ce noi o să luăm plăcere unul de la celălalt...
Vocea lui Tura îi părea atât de reală dar și ispititoare.

Féadel oftă și zâmbi cu plăcere.
-Dar nu mă lăsa să te întrerup! spuse Claude ironic.
-Ce? făcu Féadel somnoros.
-Visai, măi Féadel... Și se pare că te-am deranjat. Auzi cine să nu se lase dus de val.
Împiedicat, Féadel se ridică sprijinindu-se de pervaz, își dădu părul de pe ochi, iar aceștia când ieșiră la iveală, erau complet roșii, fără milă dar și seducători.
-Nah, am avut și eu un vis, mare lucru. Cât o fi ceasul?
-O să te sperii când o să auzi...
-Bine, gata! Nu mai face fața aia așa de ironică, doar pentru că eu am visat ceva și tu ai stat lângă mine să mă păzești.
Claude pofni în râs:
-Să te fi auzit ce sunete scoteai.
-Continuă așa și nu ai să mai vorbești o lună.
Ca avertisment, Féadel aruncă cu un obiect oarecare în el.