- Cum e treaba, Florine? Ai simțit nevoia să te răcorești după ce ai citit manuscrisul? Te mai încumeți să scriem scenariul sau ne lăsăm păgubași? Ha, ha, ha!
- Eu mă implic și în scrierea scenariului și în realizarea filmului de scurt metraj, spune Florin, ieșind din bazin. Privindu-mă atent, se înfășură în prosopul de baie. S-a așezat lângă mine și mi-a oferit un pahar cu apă, convins că aveam aceeași senzație de sete continuă, ca a lui, după citirea manuscrisului.
- Mâine, ne revedem și vom discuta în amănunt. Astăzi, voi doi, gândiți-vă la coperta cărții. Mergeți și vă odihniți. Vă aștept cu propuneri legate de proiect. Ne vom implica în toate activitățile Emmei. Trebuie s-o ajutăm. Dar intrăm și într-o competiție cu noi înșine. Tentante sunt festivalurile acestea internaționale. Adevărate provocări. Manuscrisul îl vom reciti și răsciti, trebuie să reușim.
- Da, aveți dreptate. Nici eu nu pot gândi acum. Sunt răvășită de întreaga poveste. Am convingerea că această carte se va bucura de succes. Ne revedem mâine dimineață la ora 10. O voi suna pe Emma. Iau legătura și cu Crina Dan. Merită să încercăm, spune Adela grăbindu-se să iasă din piscină.
- OK! Atunci, pe mâine. Vă las, mă întorc la treburile mele.

Patru ore mai târziu, micul platou de televiziune era pregătit să găzduiască emoțiile invitaților emisiunii noastre. Încercam să-mi găsesc cuvintele în agitația specifică momentului, urmărind cu privirea operatorii, mașiniștii preocupați de lumini, microfoane, decor și tot ce ține de bunul mers al unei transmisii în direct.
- Băi, fraților, dați, nene, drumul la aerul condiționat. Murim aici de căldură, strigă un operator, făcând mici semne obscene spre regie.
- Aduceți, repede, paharele cu apă pentru invitați. Vivi…vaza cu flori, da-o mai la dreapta, așa…spune, agitată, Manuela, secretara de platou.
În nebunia generală, ca niște roboței, fiecare executa, rapid, operațiunile, destul de tensionați.
- Cinci secunde…și intrăm în emisie, anunță regia. 3, 2, 1…merge!
- Bună seara, prieteni! Sunt Vivi Benz și vă invit să urmăriți emisiunea ‚’’Dincolo de aparențe’’. Sunteți așteptați să participați, contactându-ne, în direct, la numerele de telefon afișate pe ecran. Ca și în edițiile anterioare, împreună, vom încerca să descoperim miracolul de dincolo de aparențe, venind în sprijinul problemelor pe care telespectatorii emisiunii noastre le-au sesizat. În prima parte a serii, avem invitată o tânără învățătoare din Constanța, doamna Adina Tulbure, inventatoarea Abecedarului electronic, pe care o salutăm în numele telespectatorilor.
- Bună seara și bine v-am găsit. Mulțumesc pentru invitația care mă onorează și sper ca Abecedarul electronic să devină prietenul celor cu probleme de adaptare și nu numai.
- Abecedarul este conceput conform Programei Școlare si principiilor de aplicare a Strategiilor Didactice Intuitive. Este respectat de asemeni principiul învățării în spirală , dezvoltând resursele imaginative, intuitive, creative , afective ale copiilor, completez informația oferită telespectatorilor.
- Conține peste 250 de cuvinte și peste 100 de texte organizate pe categorii, cu ilustrații animate și interactivitate. Dar despre toate acestea vom discuta, pe larg, în această seară și mulțumim televiziunii TVK pentru șansa acordată.
- Sunt convinsă că telespectatorii ne vor urmări cu interes. Dorim ca acest prețios material să ajute copiii la a iubi lectura și a-și însuși și dezvolta deprinderile de citire. Vă invităm să urmăriți reportajul emisiunii realizat de studioul TVK, după care vom reveni în direct.

După o oră, emisiunea s-a încheiat cu succes. Mi-am luat rămas bun de la invitații mei, rămași în grija Manuelei, care asigurase cazarea tinerei învățătoare la unul din hotelurile din oraș. Ajunși acasă, am fost întâmpinați de Kuki, vesel să ne iasă în cale, așteptând mângâierile și răsfățul cu care era obișnuit. Obișnuită, la rându-mi, cu răsfățul, am prelungit minutele de plăcere în brațele lui Zighi. Mă răsfăța cu săruturi pline de tandrețe, în apa caldă ce-mi mângâia trupul abandonat în jacuzzi. Răspundeam cu pasiune voluptății lui, în lumina lumânărilor parfumate, sorbind din cupe șampania frapată pregătită de adorabilul meu soț. Într-un târziu, retrași în intimitatea dormitorului, am adus în discuție manuscrisul Emmei.
- Pare a fi o carte de succes. Emma are nevoie de noi și ar fi bine să ne implicăm mai mult în problemele ei, spune Zighi, îmbrățișându-mă între pernele, mari, aruncate pe patul rotund
- Îți dai seama în ce condiții scrie și pictează, sufocată, acolo, în acea garsonieră? I-aș propune să se mute, să locuiască în apartamentul pentru oaspeți de la etaj. Trebuie să facem ceva. Acolo se îmbolnăvește, nu mai rezistă mult. Nu are pe nimeni în acel oraș în care a fost obligată să locuiască. Mâine, la ora 10, vom discuta, în detaliu, ce avem de făcut. În plus, am hotărât să participăm la festivalurile de scenariu de film și chiar la un festival de film de scurt metraj, realizat după cartea scrisă de ea. După o ședința de lucru pe care o vom avea cu Florin, Adela și Crina, stabilim cum demarăm întreg proiectul.
Ridicându-se din pat, Zighi luă celularul și formă un număr. Știam că și el ține la Emma. Nu putea rămâne indiferent. Ușor încruntat, părea atât de frumos în lumina caldă a veiozei aprinsă multicolor. Simțeam că fără el… viața pentru mine nu ar putea exista. Îl iubeam pentru generozitatea, blândețea lui, convinsă de aceeași dragoste până la sfârșitul vieții.
- Bună seara, Emma. Deranjez?...salută Zighi, așezându-se în fotoliul de lângă pat, semn că avea să discute mai multe cu Emma.
- Zighi, dragule….ce bucurie să te aud! Tu nu mă poți deranja niciodată. Ce faceți voi?
- Emma, am discutat și cu Vivi. Te așteptăm, mâine, la ora 10. Este week-end și dorim să petrecem mai mult timp împreună pentru a stabili și proiectul legat de publicarea și lansarea cărților tale. Ne-am bucura dacă ai accepta să te instalezi la noi, să renunți la garsoniera ta și să locuim împreună până rezolvăm cu noua ta locuință de aici.
Avem proiecte de viitor. Locul tău este între noi.
- Dar ce se întâmplă? Mă bucură enorm atenția voastră. Mă faci să plâng. Nimeni nu s-a gândit să mă ajute, așa cum voi ați făcut-o și continuați să vă implicați în durerile mele. Nu aș vrea să vă deranjați într-atât. Oricum, mulțumesc!
- Te rog să te gândești la propunerea noastră și mâine deja îți poți lua cu tine toate materialele pentru pictură, schimburi de îmbrăcăminte, tot ce vrei tu. Ne vom ocupa noi de lansarea cărților la București. La ora șapte, dimineață, mașina va fi la scara blocului în care locuiești. Știm că ești de bun simț, dar te iubim și vrem să-ți fim adevărați prieteni. Nu mai plânge, te rog. Ai încredere. Nu vei mai fi singură. Liniștește-te, Emma!

I-am lăsat să vorbească. Lacrimile ei mă dureau. Simțeam nevoia să iau aer. Îmi aprind o țigară și ies pe terasă. Kuki avea chef de joacă. L-am luat în brațe, mângâindu-l cu gândul la Emma. Cum să-i spun cât o admir pentru lecțiile de viață pe care, prin demnitatea și decența ei, le dăduse multora, inclusiv mie? Câte alte femei, trecând prin șirul interminabil de suferințe, ar fi supraviețuit? Dar ea a tăcut, a îndurat cu stoicism ignoranța semenilor care au lăsat-o să înfrunte, singură, toate greutățile. Din birou, se auzea celularul sunând insistent. Cine să fie la ora târzie a nopții? Răspund, mirată să văd pe ecran numele Crinei. Așa târziu să fi ajuns acasă?
- Servus, Crina! Ce-i cu tine la ora asta? Credeam că deja dormi. Să nu cumva să întârzii, mâine.Avem ședință de lucru și sunt multe de analizat și de rezolvat.
- Știu, m-a sunat Adela. Vivi, nu mai pot dormi. Sosind acasă mai devreme, am printat manuscrisul trimis de tine prin mail. L-am citit pe nerăsuflate. De două ore, mă învârt ca un leu în cușcă. Este incredibil ce a scris Emma. I-am telefonat, mai devreme, nevenindu-mi a crede. Cartea se bazează pe fapte reale. Cum de ea a tăcut atâția ani?
- Calmează-te, Crina! Emma a trecut prin situații disperate. Nu se pune problema tăcerii, în cazul ei. I-au trebuit toți acești ani pentru a-și reface memoria. Fii sigură, sunt încă multe întâmplări despre care nu poate vorbi, nu și le amintește și cine mai știe ce o determină să nu spună totul?! Se teme! Și nu se teme de adevăr. Doar de consecințe. Chiar acum Zighi vorbește cu ea. O vom lua la noi, să locuiască aici, până rezolvăm cu mutația definitivă.
- Trebuie să facem ceva, nu o putem lăsa așa. Este revoltător, cum ani în șir, nimeni nu a luat atitudine. S-au mulțumit, toți, să-i mediatizeze suferințele, dar nimeni nu a făcut nimic în afara articolelor scrise și emisiuni TV în care a fost privită, ca la spectacol. Nu are o pensie, nu are un job, nu mai are nimic, condamnată să trăiască în lipsuri la limita supraviețuirii. Îți voi spune dimineață ce am hotărât să fac. Cred că ajung mai devreme, nu mai am răbdare. Abia aștept s-o revăd. Nu știam în ce condiții trăiește. A ieșit cu zâmbetul pe buze, de fiecare dată. Nici prin gând nu-mi trecea să descopăr nimicnicia omului într-atât. Te las să te odihnești. Saluta-l pe Zighi, v-am pupat, pa, pa!

A doua zi, la ora 9, Emma era instalată în apartamentul de oaspeți din vila noastră. Adusese tot arsenalul de care avea nevoie pentru a-și continua pregătirea evenimentului. Dubla lansare de carte și vernisajul expoziției o vor ajuta să-și recapete încrederea și echilibrul. Crina, venită cu noaptea în cap, însoțită de Andrei, soțul ei, un renumit om de afaceri, îi admira picturile declarându-se cunoscător veritabil al jocului de formă și culoare, surprins de prietena noastră în picturile orânduite în holul de la etaj, care arăta deja ca o galerie de artă. Nici în curte nu era lipsă de activitate. Nerăbdători, Florin și Adela, veniți și ei, ca la un semn, aranjau împreună cu Tante, masa rotundă pentru ședința de lucru. O ciudată emoție ne stăpânea pe fiecare. Înarmați cu hârtie, pixuri, răcoritoare și preparate de casă, făcute de Tante, încă din zorii zilei, deschideam paginile consemnărilor pentru a stabili prioritățile în agenda de lucru a echipei noastre. Emma, copleșită, sta, resemnată pe marginea piscinei, cu privirile pierdute în neant.
- OK, dragilor. Fiecare își va prezenta programul de activitate în proiectul pe care ni l-am propus. Scoatem la bătaie întreg potențialul. Cine dorește, să ia cuvântul!
- S-o luăm metodic. În primul rând, avem de finalizat dubla lansare de carte și vernisajul expoziției la București. Azi noapte, târziu, am terminat coperțile celor două cărți în mai multe variante. Urmează să decidem care vor rămâne, în final. În ce privește scenariul de film și filmul de scurt metraj, propun ca volumul ’’ Întâlniri cu efect nociv’’ să fie dat regizorilor Cristian Mungiu și Emil Slotea, dar și noi, pentru început, să scriem un scenariu de film inspirat de cartea Emmei. Vom participa la festivalul de scenariu de film și, dacă avem șansa să câștigăm vreun premiu, vom realiza, pentru anul următor, și un film de scurt metraj care să reprezinte, pe plan internațional, și nu numai, atât echipa noastră, televiziunea TVK cât și România. Vă rog, aplauze! Aplauze pentru marele maestru Florin, ca să-l parafrazez pe don profesor de filozofie, Ovidiu și Emma să vadă că iau în serios paradigmele de reală valoare, spune Florin, aplaudând frenetic, îndemnându-ne pe toți să-i urmăm exemplul, în hohotul de râs generat.
- Lipsa coloanei sonore pe care Mirel, marele acordeonist, ne-ar fi asigurat-o, cu melodii din repertoriu internațional, ne întristează. I-ar fi stat bine, alături de noi. Dar, îi vom trimite o invitație, poate ne onorează cu prezența la lansarea cărții. Am conceput invitațiile, care vor fi completate cu data, locația și ora evenimentului, în funcție de ce voi rezolva la București. Mă voi ocupa de protocol, de mediatizarea evenimentului. Propun să invităm și personalități care, în timp ce asistau la spectacolele organizate de Emma, aplaudau, necunoscând adevărul dureros, zbuciumul în care trăiește. Artiști, colegi, oameni simpli, trebuie invitați să se bucure pentru realizările ei, exemplu de dăruire artistică, spune Adela încântată de toată nebunia care ne viza.
- Pot să-mi spun și eu o părere?...intervine Tante, dornică să se implice în proiectele noastre.
- Cu o condiție! Dacă nu vom accepta părerea ta, nu care cumva să ne arunci vreun pahar cu apă în ochi cum i-a făcut Gina lui Ovidiu, se amuză Zighi, strângând-o în brațe.
Printr-o mișcare, fulger, Tante îl aruncă în piscină, văzându-l îmbrăcat în costum de baie la ditamai ședința de lucru.
- Na! Să te saturi de apă, don Zighi. Eu sunt mai nebună ca Gina. Nu degeaba stau lângă voi de zece ani și te-nfrupți din mâncărurile pregătite de mine. Ha, ha, ha…
- Nebuno! Ce mi-ai făcut? Dacă intru la apă, cine mai conduce TVK?...Uimește-ne, Tante, nu te lăsa. Vom ține cont de propunerile tale…se amuză Zighi, înotând, aruncând stropi de apă spre noi.
- Cred că ar trebui invitați și muncitorii și toți oamenii care au ajutat-o pe doamna Emma. Datorită lor, a reușit să revină la viață. Cei care i-au cumpărat pensule și uleiuri, acolo, în Orient. Femeile alea care o îngrijeau, de ce să nu fie initați? Și ei merită amintiți. Părerea mea de simplu muncitor în această casă.
- Bravo, Tante! Ai pus punctul pe i, spune Andrei strângându-i mâna cu respect. Și pentru că veni vorba de Orient. Ar trebui invitați consilierii artistici aflați la București în corpul diplomatic al țării în care Emma a trecut prin acest calvar. Fiecare pădure are uscăturile ei, de acord. Așa este peste tot în lume, nimeni nu comentează acest aspect. Dar este păcat, pentru o clică de netrebnici, care au tras sforile în interesul lor, să rămână nerezolvată o situație ca aceasta.
- Poate se oferă cineva să traducă această carte, să organizăm și în acea țară evenimentul. Poate tablourile Emmei, rămase acolo, au șansa să fie văzute de toți. Cine are conștiință, le va aduce să fie văzute, apreciate. Ce ne oprește să arătăm că suntem un popor civilizat și, în pofida animozităților, dorim să rămânem oameni? Vorba lui Grig: nu știi când o fracțiune de secundă îți poate transforma viața într-un calvar, care se poate numi chiar SoniBlue, mă amuz și eu intrând în discuție.
- Voi pleca cu Andrei pe urmele Emmei, acolo, în Orient, ne asigură Crina. Avem toate datele, actele medicale, radiografii, adrese. Nu am închis ochii azi noapte până nu le-am ordonat. Voi filma locurile prin care a fost ea, voi lua interviuri medicilor, judecătorului care a închis cazul în lipsa ei. Sper să reușim să-i ajutăm pe cei vinovați să-și îndrepte greșeala. Cheltuielile de deplasare, cazare, le suportăm noi. Vreau să fac un material filmat pe care să-l folosim și la realizarea filmului de scurt metraj.
- Cum adică, Emma, procesul s-a încheiat în lipsa ta? Nu este normal așa ceva. Până la urmă, povestea asta a ta, este reală sau este doar o poveste pentru o carte ce se vrea de succes? întrebă Zighi, profund intrigat.

- Este un fel de poveste cusută cu ață albă, dragă Zighi! Plină de adevăr, dar un adevăr trunchiat. Personal, nu vreau să învinovățesc pe nimeni, dar mi-am amintit că avocata mea de acolo, la ultima ședință a unui proces pe care nu știu cine și cum l-a deschis, văzând că nu sunt de acord să semnez închiderea cazului din lipsă de probe, m-a invitat afară din sală și mi-a cerut să plec în România. Urma ca la București să-mi fac toate testele și analizele medicale și în două săptămâni, după cum mi-a garantat ea, să revin la o nouă înfățișare pentru care cerea termen.
- Și viza de intrare și ieșire din țară…cine o asigura? Doar nu este floare la ureche intrarea în țările orientale, subliniază Zighi aflat în fața unor situații greu de crezut.
- Ha, ha! Zighi, bună întrebare! La ultima ședință, acum îmi amintesc, judecătorul a făcut presiuni asupra mea. M-a avertizat că dacă nu închei procesul la acea dată și nu accept suma de 1.700 dolari, drept despăgubire, poliția mă va expulza, eu neavând viză de ședere în țară. S-au lovit de refuzul meu categoric, mirați că i-am întrebat, cum este posibil judecarea unui proces, de mai bine de doi ani aflat pe rol la tribunal, dacă reclamantul nu are viză de ședere în zonă? Dar, acum, mă întreb: eu eram reclamanta sau inculpata? Habar nu am. A avut grijă avocata să salveze situația. A uitat să mă cheme, ca să mă exprim indulgent. Procesul s-a încheiat în lipsa mea.
- Cum adică…ai stat fără viză? Cum a uitat să te cheme? Este de-a dreptul flagrantă nedreptatea pe care ți-au făcut-o. Trebuie să angajăm un avocat de drept internațional pentru lămuriri, spun căutând agenda de telefoane.
- Printr-un fax de vreo 2 metri, avocata m-a anunțat că în noiembrie 1995, tribunalul a clasat dosarul meu. Am primit 3000 euro, nu știu pentru ce. Avocatul Eugen. O, de la baroul de avocați al capitalei, a vorbit la telefon cu avocata. L-am chemat la mine acasă să mă ajute. Ei știu ce au discutat. Cert este că aveam posibilitatea să fac recurs la decizia tribunalului, dar cum? Fără să fiu acolo, fără bani, fără sănătate, cine și cum să mă ajute? Am trimis, în 1995, un memoriu la Comisia pentru drepturile omului de la Geneva. Am primit confirmarea primirii scrisorii mele prin care ceream să fiu ajutată. Mai mult, nu am putut face, neavând bani.
- 3000 de euro pentru toate suferințele tale? Glumești? Doamne ferește! Ce spui tu pare S.F!, râde înciudat Andrei. Te-au pus să-ți plătești locul de dormit pe plajă sau banca pe care ai stat neștiind încotro s-o apuci?
- Ai haz, Andrei! Ai intuit bine! După doar patru zile de spitalizare, am fost externată, consemnându-se în fișa de externare: Accident rutier. Diagnostic la internare: traumă craniană și multiple traume. Diagnostic la ieșire din spital: tratată, sănătoasă clinic. Pentru societatea de asigurare a șoferului, care trebuia să-mi plătească daunele, după patru zile de la accident, eram sănătoasă clinic, deși mă lovise o mașină cu peste 90 km/h. Nici nu mă puteam ține bine pe picioare. Nimeni nu avea interesul să se constate starea gravă în care fusesem externată. Ar fi putut fi tras la răspundere medicul care a semnat externarea mea. În plus, suma care mi se cuvenea ca despăgubire era mult prea mare pentru a nu se mușamaliza totul. Puteam merge la Guinness Book, să mă înscriu în cartea recordurilor. ’’O artistă româncă, făcută terci de o mașină, a fost vindecată în doar 4 zile, în urma accidentului suferit’’. La trei săptămâni, după accident, am suferit o gravă criză de rinichi. Mașina a intrat pe trotuar exact pe locul în care mă aflam eu și m-a lovit în bazin. Am părut chiar impertinentă, escroacă, pretinzându-le să mă trateze. Ei își încheiaseră afacerea cu mine, după patru zile de la accident. Cum îmi permiteam să îi deranjez după trei săptămâni? Ce tupeu aveam, ha!
- Dar nu exista un proces verbal de constatare a faptelor? Poliția era obligată să facă reconstituirea, să stabilească vinovatul. Tu erai pe trotuar, ce vină puteai avea?...remarcă Crina, surprinsă.
- Ba da, poliția a venit dar procesul verbal de constatare a accidentului a rămas la ei. Nimeni nu a cerut acel proces, niciun avocat nu l-a depus la dosarul meu. S-a fluturat peste tot fișa de externare la patru zile după accident, în care scria: tratată, sănătoasă clinic. Mi s-a cerut să plătesc 2.500 dolari. Nu știu cine și cum a plătit această sumă.
- Asta-i culmea!...exclamă Andrei. N-am mai auzit așa ceva. Tu ești victima și tot tu trebuie să-ți plătești tratamentul? Credeam că numai la noi, în România, există astfel de uscături. Avocata ta, ce-a făcut? - La vremea aceea, nu știu dacă exista un avocat. Ah! Acum îmi amintesc! Era, parcă, unul ...Levi David. Nu știu ce a făcut. Dosarul meu, din câte am înțeles, a trecut pe la mai mulți avocați, fiecare renunțând, din nu știu ce motive.
- Te crucești aflând de ce sunt capabili oamenii. Au făcut ce au vrut cu tine, singură, amnezică. În situația ta, nu aveai pe nimeni care să-ți apere interesele. Trebuie, neapărat, să angajăm un avocat. Nu putem lăsa lucrurile așa, spune Andrei, asigurându-ne că va suporta toate cheltuielile în demararea acestei acțiuni.
- Dacă ar fi să iau în calcul faptul că eram plătită cu 1.300 dolari pe lună, cum am dovedit prin contractele semnate, vă dați și voi seama…ce a însemnat pentru mine suma de 3000 dolari pe care avocata mi-a trimis-o prin Banca Internațională a Religiilor. În 25 noiembrie, am fost la bancă. Banii erau într-un cont deschis, urgent. În lipsa actelor la dosar, firește, judecătorul…ce putea să decidă într-un dosar incomplet? Mi-au trimis, ca la milogi, 3000 dolari pentru toată viața schilodită într-un accident de care nu sunt vinovată. L-am văzut pe șofer o singură dată, la ultima înfățișare la tribunal. Habar nu am cum se numește. Niciodată nu m-a căutat, nu m-a ajutat cu nimic în toți acei ani.
- Extraordinar! Domnilor, scenariul pentru filmul nostru se scrie de la sine. Emma, prin ce-ai putut trece! Dar de ce nu ai scris toate aceste adevăruri în cartea ta? Cine, în afară de noi, știe despre aceste întâmplări? Ce întrebare stupidă am pus. Logic, acest adevăr îl știu și făptașii, desigur. Însă ei stau liniștiți. Tu nu ai posibilitatea de a acționa în vreun fel. Fără bani, fără sănătate, ce șanse de reușită ai avea? Zero! Cu ochii spre cer Crina își face semnul crucii.
- Și mai este un alt aspect, interveni Florin. Chiar dacă Emma ar fi scris întreg adevărul, cine are chef să se joace cu focul? Natura umană, indiferent de religie, nu stă pe gânduri când este încolțită. O bombiță, un incendiu mic, un accident de mașină…când nici nu te gândești, și băiețeii au încheiat povestea fără ca cineva să poată descoperi ce s-a întâmplat. De ce să primească Emma banii care i se cuveneau pentru toate suferințele îndurate? Au tras sforile și au împărțit banii între ei. Cu orientalii nu te joci. Sunt maeștri în înscenări. Sunt în stare să pariez! Tu, dragă Emma, habar nu ai ce documente vei fi semnat pe acolo.
- Neavând cu cine discuta aceste probleme, normal, s-a așternut peste ele uitarea. Însă, pentru că tot ai subliniat aspectul, mi-ai amintit de avocata aceea deșteaptă, ultima pe care am avut-o. M-a pus să semnez o hârtie, înainte de a pleca în România. Am declarat că nu voi spune nimănui ce mi s-a întâmplat acolo. Altfel risc să mă trezesc implicată într-un joc periculos. Această hârtie există, mi-a dat un exemplar, cică…văzând-o, să nu fac imprudențe.
- Având în vedere că avem dreptul la o anchetă , cine mă poate împiedica să încerc reconstituirea faptelor? Sunt reporter specializat în anchete jurnalistice. Nu am voie să fac un film documentar, să știm adevărul despre cele petrecute în viața unui om, indiferent cine este el? Noi vrem să participăm la un festival internațional de film. Subiectul acestui film, de comun acord, vrem să fie destinul Emmei Tomescu. Trebuie să cerem cuiva permisiunea? Adevărul, ca tot și toate, are timpul lui. Iese la iveală când te aștepți mai puțin. Indiferent, cât de mulți ani sunt de la comiterea unei fapte, timpul, odată cu trecerea, nu aduce în mod obligatoriu și uitarea.
- Stai, bre, oleacă. Păi, ce să mai zicem de Mell Gibson care a realizat filmul reconstituirii morții lui Iisus? A fost criticat en gross, dar omul este actor, regizor, producător de film. Și, culmea, rolul Fecioarei Maria l-a jucat, nimeni alta, decât marea actriță evreică Maia Morgenstain. I-a luat cineva capul lui Gibson pentru curajul de face acest film? A fost mediatizat cu surle și trâmbițe și a atins și cele mai mari cote la încasări. Care e problema? Ce ar trebui să se întâmple pentru aflarea adevărului?...întrebă Adela.
- Există un grup de interese. Una este un film, care are un buget de milioane de dolari pe care și-i scoate prin vânzarea producției sau îi pierde, în funcție de valoare, calitate, etc.…și alta este ca o societate de asigurare să-ți plătească ție, victima unui asigurat al ei, sume exorbitante. Aici intră în scenă, rolul detectivilor, al avocaților. Ei sunt diabolicii, diplomații, marii maeștri în arta înscenărilor pentru a avea câștig de cauză. Credeți că oricine, neica-nimeni sau terchea-berchea, este angajat să apere interesele unei societăți de asigurare? Monștrii, nene! Ãștia sunt plătiți cu sume imense pentru a scoate basma curată pe fiecare asigurat al societății pentru care ar fi obligată să plătească despăgubiri, daune morale, materiale, etc. La nivelul acesta se joacă mizele. Iar biata Emma, amnezică, bolnavă, ce putea face în acest viespar? A jucat cum i s-a cântat. Nimeni nu s-a sesizat, nimeni nu a făcut nici un demers, să strige în gura mare: Alo! Și femeia asta este un OM. Și-a pierdut sănătatea, cariera profesională. Acest accident i-a distrus viața, spune Florin.
- Există acte medicale în care un medic neurolog confirmă că Emma are pe cap o cusătură de 10 cm, pentru ca alt medic, de la consiliul medicilor din acea localitate, să infirme și să dea cifra reală a cusăturii de 19 cm. Păi, voi, nu vă dați seama ce-nseamnă asta, măi, oameni buni? Cine știe ce a avut Emma sub cusătura aia? Fractură, fisură craniană? Nu este consemnat în acte decât cusătură pe cap. Râsu` curcilor. Poate numai Don Joe, nebunul din SoniBlue, ar avea curaj să scrie un așa scenariu. Dar s-ar scoate, bietul de el, acuzat de iresponsabilitate, în baza actelor de nebun cu acte în regulă, se amuză Crina.
- Vom scrie noi acest scenariu. Dar nu inspirat din cartea ’’Ființe dificil de fixat’’. Ne vom documenta cum au stat lucrurile dincolo de aparențe. Acesta va fi scenariul realizat de studioul nostru de producție media video. Adevărul stă la baza conștiinței și noi avem conștiință. Oricum, nimeni nu va avea curajul să scrie și să ecranizeze povestea reală. O vom face noi! În ce privește cheltuielile pentru realizarea filmului, pe lângă fondurile studioului nostru de televiziune, care va investi pentru montaj, filmări, deplasări și restul, vom căuta sponsori care să ne ajute la realizarea acestui proiect. Scenariul va fi trimis la festivalurile internaționale și chiar dacă nu va lua vreun premiu, vom face un film de televiziune, în serial…ne asigură Zighi.
- Bingo! Fraților, pregătiți-vă. Vom sări în aer. Mâine, poimâine, or să apară în ziare:’’ Știre de ultimă oră: Un atentat cu bombă la TVK s-a soldat cu zeci de morți și răniți. Să le fie țărâna ușoară.’’ Emma va muri împăcată în brațele iubitului ei, Minim. Adela, vino, iubita mea, să te îmbrățișez! Să fim siguri că am mai avut plăcerea înainte de urmările curajului nostru.
- Minim?, Ha, ha, ha…Tedi Brad! Ha, ha, ha!Minim nu există!...râde Emma cu patos aruncându-se în bazin.
- Nu există? Cum nu există? Pare real în povestea ta... exclam uimită de întorsătura lucrurilor.
- Minim este o iluzie! L-am inventat! Am creat un personaj, măcar în povestea mea să fiu iubită așa cum îmi doresc.
- Emma! Tu nu ești o femeie normală. Ești nebună, spune Crina aruncându-se în piscină, încercând s-o scufunde pe Emma.
- Wrong! Sunt o nebună normală! Ha, ha, ha, ha...
- Ședința de azi s-a terminat, anunță Zighi, ceremonios. De mâine, trecem la treabă. Acum, haideți să ne relaxăm! Vă invit să bem ceva rece, până pregătește Tante grătarul. În cinstea proiectului nostru, toată lumea, cu stângul înainte marș…la apă. Ha, ha, ha…

Așa cum eram îmbrăcați, pe rând, ne-am aruncat în apa limpede din piscină, chicotind, ca niște copii. Cât adevăr! Venim pe lume, trăim, murim…copii. Într-o zi toridă de vară, ce poate fi mai plăcut ca…o baie de zâmbet și lumină?