Și iată-mă din nou la metrou, la Piața Hurmuzachi, încercând să-mi fac loc prin fluviul de oameni ce se scurgeau spre locul unde avea să se întâmple extraordinarul, paranormalul, evenimentul fără precedent. Mă sună Fiu' și-mi spune că n-a făcut rost de bilete decât pentru el și Proca. Să cad jos pe "trotual"(cum ar zice DJ Tamango)! Mă zbat, mă arunc voinicește în mulțime, ajungând în cele din urmă chiar la gura de metrou(unde doream să-l prind în ambuscadă pe Fiu' și să-l strâng de gât!), când, primesc apel de la Vilmany, care mă întreabă unde sunt, îi spun că sunt la gura de metrou dinspre Baba Novac, ne întâlnim și-l pun în temă cu faptul că s-ar putea să nu se poată. Abătuți,(dar nu total descurajați), îi întâmpinăm pe Proca și pe Fiu', care vin însoțiți de o gașcă de depeșari și roacheri timișoreni pe care îi conduceau la stadion de la Piața Victoriei, în buna tradiție a amabilității bucureștene. Sar peste detalii,(Nu, nu l-am strâns de gât!)în fine ajungem la stadion,însă Fiu' mai avea un as în mânecă, începe să întrebe în gura mare:
-Hai bă! Care'ț dau bilet?
Se apropie un tip cu accent de Pantelimon(comuna-n.a.):
-Frățioare, du-te mai încolo, c'aicea io vând!
-Și io cumpăr! Da'n seara asta sunteți cam sfioși!
-Păi stai moșule!Da' nu vezi ce de gabori e acilea?
-Ia zi!Cu cât dai biletu'?
-Un bulion. Zise sec bișnițaru'.
-E scump, să moară frații mei!(Nu vă îngrijorați, tipu' nu are decât o soră)
Între timp începe să cânte trupa aia cu butoaie(By the way:System, go home!)
-Hai frăție, că sa-nceput spectacolu', da-mi doo cu un bulion, ca să pleci și tu acasă!
Bișnițaru se codește, vede cum acțiunile încep să-i scadă, cugetă și zice:
-Ia frăție că iești d-ai noștri! Da la altu', nu făceam așa reducere!
Intrăm în stadion,(ne percheziționează jandarmii,sincer nu m-aș fi așteptat la gesturi atât de intime de la ei și asta de la prima întâlnire!)ne întâlnim cu gașca din Timișoara și împreună cu ei, ne facem loc cu coatele pâna aproape de gardul ce despărțea terenul în două, noi, trebuie să admit, ne aflam în jumătatea mai nașpa a terenului. Mai cântă un rest de System nu știu ce improvizații, știți voi, chestii cu butoaie, după care se lasă liniște,spartă din timp în timp de ovații prelungi(care faceau ca temperatura și așa mare, să crească cu încă vreo zece grade, transformând stadionul într-o saună)Noi tot strigam "Depeș-Depeș!" sau "De-peș mod!" ei nimic! Jucau "Hard to get" cu răbdarea noastră, încordată la maximum timp de șaisprezece ani!
Nu știu căt să fi durat așteptarea, că nu port ceas la mână, iar introducerea mâinii in buzunar pentru a scoate telefonul , ar fi fost o acțiune extrem de laborioasă, din moment ce ne aglutinaserăm cu toții într-un imens depeșar, care aclama paroxistic,la limita isteriei, eu zic că a durat un sfert de oră, alții, mai nerăbdători decât mine, spun că ar fi durat mai mult.
Ca un moment culminant al acelei așteptări uralele sunt sparte de muzică:"I'm taking a ride with my best friend..."Apare Dave, imi venea să cad pe jos , urlam în gura mare(La fel ca 98% dintre cei prezenți), aveam norocul că eram cu un cap mai înalt decât ceilalți reușind să văd scena, ci nu numai proiecțiile de pe ecrane. Nu termină ei toată melodia, că incep cu faze d'alea cică: Fragile and precious things, need special handeling, my God, what have we done to you?... Etc, Melodii frumoase dealtfel, dar pe care nu prea le știam. După care încep cu adevărăciunile:"Striped" la asta a cântat "Tot Stadionuu!" Da' la care n-a cântat,"Personal Jesus", aici, Riceard a atins-o pe Feit și încă în repetate rânduri.Adevărul este că și Dave se cam prinsese că suntem buni la "Reach out and touch faith" și ne tot punea să repetăm, așa că melodia sus menționată a ținut vreo zece minute.Dar să fi văzut la "World in my eyes" ce electrizați am fost , practic, nu era melodie la care să nu ne lase să căntăm refrenul, dar să-l fi văzut pe Martin ce furori a facut când a-nceput să-i zica:"And I thank you for bringing me here/For showing me home/For singing these tears/Finally I've found that I belong here." Vă dați seama, cum puteau să plângă oameni în toată firea?
"Enjoy the silence" ne-a adus aminte de începuturile noastre, mă refer la cei mai puțin depeșiști, mai profani, am fredonat melodia asta la greu, acuma ce au mai cîntat, "Behind the wheel",nu-mi aduc aminte chiar în ordine cronologică tot ce-au cântat, era o nebunie! Au cântat "In your room", la un moment dat s-a stins lumina ca să mai schimbe decorurile,atunci mi-am zis: "Stai să vezi că ăștia vor s-o șteargă englezește!" Din fericire n-am avut dreptate.Se aprind luminile și încep să cânte"I Feel you" melodie apărută pe "Songs of faith and devotion", melodie care i-a cam dezorientat pe depeșiști la vremea ei, eu nefiind un depeșist convins, mi-a plăcut încă de atunci, de menționat că panourile uriașe prezentau un videoclip în care o brunhildă ne arăta părțile intime, într-un mod evident artistic, departe de a fi obscen, au mai interpretat"It's no good" sau poate ceva mai devreme a fost asta, s-a terminat spectacolul, evident au revenit pentru"bis!", au mai cântat trei melodii, vreo douăzeci de minute, mai mult Martin a combătut, a venit și Dave și a interpretat "Photografic" și cam asta fu. Noi am continuat să bisăm și să visăm dar magia trecuse, sper eu, nu pentru totdeauna.
Așa se termină "Touring the Angel" , de menționat ar fi Andy, care nu s-a dezmințit și ne-a delectat cu conștiinciozitate cu sound-ul Depeche,celălalt keyboarder(Dave l-a prezentat, dar nu i-am reținut numele)o cam tăia în spatele scenei cam o dată la două melodii, probabil ca să mai rezolve din problemele tehnice apărute pe parcurs. Una peste alta, cred că băieții de la Depeche au simțit că fac parte din una dintre cele mai iubite formații aici în România.
*Această scriitură o dedic acelor eroi care și-au tasat vertebrele lombare, atunci cănd au ridicat îngerii pe umeri.