De când am închis dulapul m-am concediat. Mi-am ascuțit talentul într-un asemenea grad încât aș putea să mai mișc ochii în toate direcțiile, am descoperit că există o busolă unică:Tu. Și, fără motiv de supărare, dar când ne jucam vațiascunselea eram primul care se încuia în șifonier și se descuia peste secole, când era sigur că nu-l mai poate găsi nimeni, pentru că nimeni nu l-ar recunoaște cu barbă(nu prin faptul că ceilalți au murit sau au îmbătrânit cu câteva veacuri în plus). Oricum eu mă simțeam diferit până și în dulap, la adăpost de orice orgoliu. Nu reușeam să înțeleg prea bine de ce, dar eram sigur că distincția mea amplasa în cuiburile celorlalți, cuiburi care erau denumite tehnic suflete, aroma misterioasă a unicității, care nu putea fi inflamabilă, deoarece tatălui meu i se spunea "Ignition", nume care totuși semnifica ceva, astfel că n-am vrut să iau eu însumi foc acolo, deci dulapul meu s-a intitulat "Ignition". Eu eram în Ignition tuns, așteptam picături de salivă de la Dumnezeu, știam că ele nu pot perfora dulapul, cu toate că auzisem de capacitățile paranormale ale Demiurgului. Dulapul meu era invincibil, era
carcasa neagră pe care înainte ceilalți își uscau picioarele
se pare că picioarele mele nu auziseră de această funcție, eu le foloseam doar pentru mers și expresii verbale, iar atitudinea mea de ascundere m-a determinat să-l citesc, în vremea cât am stat pitit prin dulap, pe domnul H. H cu ale sale paranteze și cuvinte germane a fost limita mea, m-am convins că și alții pot fi unici și nu prin faptul-de-a-fi-în-dulap, era mai mult de-atât. Se suprapuneau niște filosofi, am vrut să-i cer mâna unei doamne de deasupra mea, pentru că în dulap au venit femeile să locuiască. Ce timid eram!

Atunci ai pătruns Tu în dulap. Da, Tu, cititorule...nu te recunoști? Busola mea, cel după care se orientează literele,
cuvintele, dulapurile. Cititorul și fuga din dulap. Când citim fugim din încăperea rezervată propriei persoane, eului de copil(cel care joacă vațiascunselea), pentru a visa
posibilitatea de a fi altfel, unicitatea. Unicitatea se visează, de aceea ea nu există decât intersubiectiv. Așa că nu mai fiți unici, ar fi preambulul unui vis larg și imprevizibil, care nu ar avea un final unic, pentru că ne-am despuia de noi. Unicitatea si visul, va rog!