“La începuturi era întuneric ... și fiecare vedea ...
Mai apoi a venit lumina.. ce pe toți i-a orbit ...”


0. Începuturile sfarsitului – Trezirea


- Ce zici de niște dragoste împărtășită, prietene la niște gânduri ca ale noastre? Deși eu nu cred că o să simt ceva, nu cred că îmi este permis acum! Mă cam folosesc de cam multe idei iar emoțiile se cam resimt! Dar pentru cinstea ta, te rog ești invitatul meu!
- Ordonat (Bine) ales! Chelner, hrănește-mă, te rog, cu o dragoste condimentată cu un picuț de gelozie.
- Imediat, domnule.
- Și cum îți spuneam, dragul meu, noi ideile suntem condamnate să ne trăim veacul în astă Gaură neagră unde fiecare gunoi poate intra și de fapt chiar intră fără să fim întrebați de către nimeni dacă vrem sau nu să-l primim și chiar mai mult nimic nu mai poate ieși.
- Mă scuzați, domnule, v-am adus comanda.
- Ah, mulțumesc, se simte bine (arată frumos) nu-i așa, hai să o gustăm… Hm apetisant, chiar foarte interesant…o dragoste nemaiîntâlnită... foarte îndrăgită chiar captivantă iar partea de gelozie este exact cât trebuia. Condimentul este perfect ales iar cantitatea este întocmai cât să facă dintr-o dragoste plictisitoare una picantă și cuceritoare. Acesta este într-adevăr un meniu delicios. Complimente bucătarului și uite pentru tine chelner, ia niște onoare pentru serviciile aduse.
- Mulțumesc domnule.
- Mi-ai făcut poftă, prietene. Pentru cinstea ta și a mea laolată cu gândurile noastre frumoase! Chelner, aș vrea și eu tot la fel. Dar revenind, ia spune, ai auzit ultimele bârfe despre ideile care susțin că au simțit ceva sau pe cineva ieșind de aici?!
- Serios?! Ce dragoste frumoasă!
- Și au încercat să descopere mai multe dar Bătrânul nu i-a lăsat să meargă prea departe, să cerceteze ce s-a întâmplat de fapt. Mda, într-adevăr ai avut dreptate! Pe Timpul omniprezent! Simt că m-am îndrăgostit!
- Ce idee e Bătrânul! De ce se bagă în treaba tuturor?! Nu poate să nu-și bage gândul peste tot! Ah, dragostea mea este acum așa de posesivă! Cred că am început să-l iubesc chiar și pe Întâiul! Este destul de periculos să simți (mănânci) prea mult odată. Îmi pare rău dar ar cam trebui să plec înainte de a-mi pierde și bruma de autocontrol ce o mai am asupra gândurilor mele ce încearcă să-mi cam fugă. Pe Timp, acest meniu începe să devină periculos. Ha,ha! Prea multe emoții lăsate fără pic de discernământ! Scuză-mă, pe simțul revederii, am plecat. Îți mulțumesc pentru masă, m-a făcut fericit. Te salut, Al Zecelea!
- Oh, nu-i nimic. Și eu cred că o să merg acasă. Poate acasă o să mai am un fiu, o nouă idee! Oricum mă simt bucuros de revedere! Te salut, Cultură! Să ne mai simțim continuu! Chelner, te rog, voi simți restul la pachet!

Prima Mie sau Tatăl simțurilor cultivate sau simplu Cultură pentru prieteni, ieșind din parc, era o idee ideală. Disipa căldură în timp ce se îndrepta spre casă, după masa simțită cu prietenul său, A Zecea Idee - Ministrul Controlului Ideilor. Plin de dragoste pentru toate ideile și tot ce îl înconjura, simțind că nimic nu este imposibil și chiar se simțea cea mai puternică, convingătoare idee în viață, debordând de fericire începu totuși să fie gelos pe a Zecea Idee, fiul Bătrânului.
Bătrânul era Întâiul, prima idee ce prinsese contur despre viață. Gândul unei vieți, să fii conștient că trăiești și creezi viață la rându-i, folosindu-te de toate ideile, adunându-le la un loc într-o nouă idee, ordonând și diferențiindu-le. El, o nouă idee dar în același timp veche, compusă din mai multe altele deja prezente, astfel trăind de pe urma gândurilor și emoțiilor lor era primul conducător al unei națiuni proaspăt născută, ce de abia făcuse ochi simțind, trăind. Era o onoare, te simțeai mândru de o asemenea rară emoție, să fii folosit de către el sau mai mult să fii fiul lui printre atâtea alte idei simple, comune tinzând dinspre mijlocul chaotic al Găurii înspre periferia mărginită a lumii acum ordonate în care trăiau.
Oricum, simțindu-se un pic confuz, Cultură se gândea să nu-și mai facă atâtea gânduri negre în ceea ce privește prietenul lui, Ministrul. Sau poate trebuia să fie suspicios…

Să fiu mai precaut?... Parcă încep să-mi revin din beția dragostei..
Poate fi prietenul meu, printr-o simplă invitație la masă, periculos? Ar putea să-mi facă vreun rău, furându-mi gânduri despre tatăl lui?! Și totuși cele două idei, tatăl și fiul sunt două idei contradictorii iar meniul ales a fost excelent conceput chiar dacă a fi îndrăgostit te face să fi așa de vulnerabil, dar Gaura neagră este destul de mare (Pe Timp să crească!) pentru toate ideile fie ele simple, necultivate sau mărețe. Mulțumesc Timpului că Bătrânul s-a născut! Dar totuși data viitoare ar fi mai adecvat, mai bine pentru siguranța mea să comand altceva. Poate să simt niște frică condimentată cu un picuț de curiozitate.
Mi-aduc aminte ce chaos era la început fără a putea controla nici o idee, fără nici o ordine în gânduri. Și încă se mai simte dinspre mijoc venind gânduri confuze, de întrebări fără răspuns, idei peste idei fără deosebire, emoții de moarte fără de viață. Fiecare idee mai puternică își însușea o alta, fără a cere permisiunea, fiecare emoție era mâncată pe loc indiferent dacă era sau nu periculoasă, bună sau creativă. Peste tot în mijloc sau la marginea Găurii, erau emoții de lăcomie, răutate, supărare, tristețe, moarte. Multe bătălii fără nici un câștigător, fără nici un sens sau scop, nici o onoare simțită, nici un gând frumos sau mândrie pentru ceea ce erai. Mijlocul de acum, din ce în ce mai mic, este ceea ce era peste tot. Mulțumesc Timpului continuu pentru lumea în care simt că trăiesc!
Poate că într-adevăr ajungem încetișor la marginea Găurii, la începutul Timpului. Fiecare început are un sfârșit ce este începutul altuia! Timpul este continuu și omniprezent în toată dimensiunea lui! De unde începem și unde sfârșim ca să începem din nou un alt sfârșit al unui nou început. Poate că sfârșitul acestei vieți dar totuși nu moartea ideilor, doar a modului în care trăim, simțim este ieșirea din această Gaură! Ah, Timpule incomensurabil! Uite ce poți face cu o picătură de dragoste într-un ocean de slăbiciuni și de imposibilități! Totul este posibil chiar și pentru o idee!
Oare am creat propriul meu fiu, întâiul meu copil?! Un fiu, o idee ce merge mai departe în fața Timpului, cu El deopotrivă! Prima Idee ce așteaptă să iasă AFARÃ! Prima Idee imposibilă ce va deveni posibilă! Ah Timpule Tu Ești ... mâine ce azi nu ai fost!

Acum, hai acasă fiule!