Urcam fără grabă faleza. O liniște blîndă, răcorită ușor de briză. Iarba deja uscată, de un galben murdar se întorcea în culoarea pămîntului.

cicoare și maci
în iarba prăfuită –
faleza înaltă

I-am zărit pe acoperiș. Un număr indecis. Vreo cinci-șase. Stăteau. Ca și olanele. Decolorați și resemnați ca și ele. Arși de soare. Vizitați de adierea dinspre mare. Doar ea lucea în apropiere. Sfidînd ariditatea.

tăcerea mării –
sticlește doar sub soare
clipocind la țărm

Priveau parcă halucinați de un miraj spre apă. Timpul s-a oprit. Totul era vechi – dintotdeauna. Marele Proiectant îi așezase unde le era locul. La fel de minerali ca olanele.

sus pe cornișă
pescăruși nemișcați –
casa cu olane

Am coborît apoi și-am mers îndelung prin apă. Cu tălpile goale prin valurile ce spălau plaja. Plescăind parcă deprins cu o anume voluptate contemplativă. Cu bucuria trupului prins în reverie.

gleznele goale-n
valul risipit pe nisip –
gusturi de-mbogățit

Plaja aglomerată – rămasă în urmă. Sunete stinse mai pluteau în derivă pe undele vîntului. Și valul își rostea fermitatea la întîlnirea mirată cu țărmul.

rumoarea plajei
despletită de briză –
basul valului