Începutul… Pasul spre primul val al mării…al mării din mine…

Mă gândesc atâta timp cum să realizez prima parte dintr-un “ceva”, încât sunt în stare să jur că sigur undeva, într-un colț al vieții mele, stă scrisă clar, cu litere mari continuarea lui. Dar lipsește momentul inițial, porțiunea care m-ar ajuta să pornesc spre acel colț.
După ceva vreme îmi vine o idee “grandioasă”, dar, imediat ce vreau să o pun în practică, îmi dau seama ce… nepotrivită este.

Nu! N-am început! Eram… pe punctul de a începe.
De fapt am început, dar am început altceva: am început să caut începutul…
De aici până la a-l găsi și a-l putea continua este…destul.
Și totuși nu știm cât timp pierdem pentru ca să ne hotărâm cum să ne naștem… Și totuși nu știm dacă într-adevăr noi ne gândim la acest lucru… dacă într-adevăr noi începem… Cine știe? Poate că noi continuăm doar, poate că suntem doar alți pași, pașii de mijloc, cei care duc mai departe tragedia unui întreg univers…
Dar și un pas trebuie să aibă un început… Deci să mă bucur că sunt măcar un pas… pentru că pot începe…

Am să încep cu: “A fost odată…”. Ba nu! Îmi cer scuze pentru greșeala de tipar anterioară.
Am să încep cu:”A fost o dată… de două ori… de multe ori…”

Da! Am fost eu…sunt eu… este viața mea scoasă la licitație…
Prețul pornește de la un vis sau… o picătură de sânge…
Cât oferiți?…
O picătură de sânge?
“O picătură de sânge o dată… o picătură de sânge de două ori…” ... Aveți grijă că dacă reținem acea picătură mult timp, viața se... sfărșește…
Oricum… nu vă pasă…
A! Am auzit “un vis”? “Un vis o dată… același vis de două ori… același vis de multe, multe ori…
Și… o picătură… de sânge…”
O lăsăm să cadă…printre pagini…
Acelasi vis...