cum se naște nu poate uita asta niciodată...cine a văzut cum moare? cred că adevăratul motiv prin care noi existăm, (dar nu pentru care), este că ne naștem dintr-o întrebare, acea întrebare a inutilității vii, organice, generată printr-un absurd act sexual. este aceeași fantasmatică trecere în ființă precum moartea este iluzoria trecere în neființă, vizibil dezafectată de actul sexual. de ce acesta nu reușește să dea naștere morții? pentru că în profunzimea sa, această animalicitate se confundă cu viața, trăirile noului-născut având la origine trăirile părinților și aceeași nedumerire metafizică sucombată prin orgasmatica plăcere a inconștienței celor doi..de ce viața este produsă de viață și nu prin moarte? această absurditate care explică organicitatea îmi dă senzația unei superficiale emoții prin care s-ar exprima o posibilă iubire în prezența "vieții"..adevărata iubire transcende moartea și orice paradoxală animalicitate, pentru că rolul acesteia din urmă este unul inconștient, care nu intră în sfera absolutei lucidități inconștiente a iubirii. de aceea nu există o iubire absolută, dispensată de procreare, pentru că dimensiunea sa metafizică se topește în aceeași ceață organică, mistuită treptat de poezie.