agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-11-10 | [This text should be read in romana] | Submited by sophie polansky SOFOCLE ANTIGONA 442 î.e.n. ■-•■ 16 PERSOANELE ANTIGONA ISMENA CREON HEMON TIRESIAS EVRYDIKE CORIFEUL CRAINICUL UN SCLAV CORUL: bătrânii Cetății. î ' AcÈ›iunea se desfășoară în zorii zilei, în faÈ›a palatului lui Oedip. Se sfârÈ™ise, în ajun, lupta pe care aheii o purtaseră împotriva Tebei. în bezna nopÈ›ii ce urmase, ei luaseră fuga, înfrânÈ›i. Antigona iese din palat, aducând cu ea pe sora ei Ismena. Amândouă sunt cuprinse de o nedesluÈ™ită îngrijorare. ANTIGONA Din tot ce-au fost ursiÈ›i să-ndure-ai lui Oedip UrmaÈ™i, Ismena, sora mea, o fi vrun chin Ce ni-l cruÈ›a-va Zeus cât zile-om mai avea? Că una-i soarta ta È™i-a mea! N-au fost dureri, N-au fost năpăști, batjocuri nici huliri n-au fost, Ce-asupră-ne să nu fi năpădit!1... Și azi, Ce oare-o fi porunca ce zvonitu-s-a Că regele vestit-a-ntregului norod? Nu È™tii? Ce-or unelti-mpotriva celor dragi Acei ce ni-s vrăjmaÈ™i? N-ai auzit nimic? ISMENA Vreo veste despre-ai noÈ™tri, Antigona, n-am: Nici bună, nici vreo veste rea, de când pe cei 1 Nenorocirile sunt cele cunoscute din ultima parte a tragediei Oedip-rege. Batjocurile È™i hulirile se leagă de rătăcirile părintelui lor orb, prelungite, până-n clipa morÈ›ii întâmplate la Colonos. 79 Doi fraÈ›i, 1 ce moartea-È™i dat-au unul altuia, Pierdutu-i-am È™i tu È™i eu doar într-o zi. De când ast'noapte-ostaÈ™ii-ahei2 făcutu-s-au De nevăzut, eu nu mai È™tiu nimic: mai rău Ne fi-va nouă-acum?... Mai bine oare-o fi? ANTIGONA Știam! Și din palat vrusei să mi te scot, Ca-n taină, singure, de taină-aici să stăm. ISMENA Dar ce-i? că, pare-mi-se, mistui tu ceva...! ANTIGONA Cinstirea-ngropăciunii Creon datu-i-a Doar unuia din fraÈ›i, dar puse-opreliÈ™te La-ngropăciunea celuilalt... Eteocles Pre legi È™i datini fost-a îngropat, slăvit Să fie el È™i sub pământ È™i printre morÈ›i! Dar auzit-am că cetății s-ar fi dat Porunci ca bietul frate-său, Polynikes, Nu fie nici jălit, nici îngropat! Zvârlit Să-i fie stârvul, făr' de lacrimi, făr' mormânt! De păsări cu nesaÈ› să fie cronțăit!... 1 Eteocle È™i Polinice, blestemaÈ›i de Oedip să piară unul de mâna celuilalt. 2 Ahei (Achaioi}. numele unui grup de greci veniÈ›i să se aÈ™eze în sudul Peninsulei Balcanice către jumătatea mileniului al H-lea î.e.n.: prin extensiune, numele grecilor angajaÈ›i în expediÈ›ia troiană. 80 Preabunul Creon — zice-se — È™i È›ie-acum, Și mie — mie, da! — ăst lucru-l spune-va, Când o veni, s-o È™tie toÈ›i cari n-o È™tiau C-aÈ™a-i porunca lui È™i că de È™agă nu-i! Și cine-o va-nfrunta, oricine-o fi, strivit Cu pietre de norod va ispăși! Și-acum Þi-i dat s-arăți din viață-aleasă că purcezi, Ori că — de neam ăi fi! — dar josnic suflet ai. ISMENA Nefericita, vai! de lucrul stă aÈ™a, Că m-oi împotrivi, că nu... ce-ăi folosi? ANTIGONA GândeÈ™te-te È™i fii-mi părtașă-n truda mea! ISMENA Ah! ce primejdii vrei să-nfrunÈ›i!... Ce gânduri ai? ANTIGONA M-ăi ajuta ca leÈ™u-i să-l ridic... să-l duc... ISMENA Să-nfrunÈ›i opreliÈ™tea? Și să-l îngropi ăi vrea? ANTIGONA Mi-i frate, frate È›i-i — că-i vrea, ori nu! Ci eu, î Să È™tii, întâmplă-se orice, nu-l voi trăda! | 81 ISMENA Vai È›ie!-n ciuda-mpotrivirii lui Creon? ANTIGONA Dar să mă smulgă alor mei el n-are drept! ISMENA Vai! Sora mea, gândeÈ™te-te la tata cum SfârÈ™it-a viaÈ›a lui, hulit È™i-urât de toÈ›i, Cum ochii-È™i smuls-a el cu însăși mâna lui, Când făr'delegile-È™i văzu! Cum maică-sa, Ce-i fost-a È™i nevastă, vai, c-aÈ™a i-a fost, C-un È™treang de gât își puse capăt vieÈ›ii ei! Cum bieÈ›ii noÈ™tri fraÈ›i sfârÈ™it-au viaÈ›a lor, Zvârîindu-È™i moartea unul altuia-ntr-o zi!... Și-acum, că din al nostru neam rămas-am tu Și eu, gândeÈ™te-te ce încă mai cumplit SfârÈ™it ne-o mai pândi, de-n ciuda legii-om lua-n Răspăr puterea È™i poruncile regeÈ™ti! Și-apoi — să nu uităm cumva! — suntem femei, Și pe bărbaÈ›i a-i înfrunta nici că putem.1 Mai tari îs cei ce cârmuiesc È™i vrerii lor Se cade-a ne pleca, mai grele fi-vor chiar Poruncile ce-or da! Mă ierte-ai noÈ™tri morÈ›i, 1 în epoca sclavagistă chiar în cetăți organizate democratic, ca Atena, femeile nu participau în vreun fel la viaÈ›a publică. ExistenÈ›a lor se depăna în cercul strâmt al roabelor È™i al copiilor, departe până È™i de activitatea membrilor masculini ai familiei. 82 De-acolo din pământ, de vrerii celor maii în silă mă-ncovoi! Cel ce-ar râvni mai sus Decât îi stă-n puteri, de-a binelea-i smintit! ANTIGONA Nici nu È›i-o cer! Dar mai târziu de-ăi vrea să-mi fii De ajutor, de ajutoru-È›i m-oi lipsi! Fă dar ce vrei! Că eu tot mi-l îngrop. Mi-i drag Să mor cu sufletu-mpăcat... Oi hodini Cu cel£e-mi fost-a drag, cui dragă-i fui È™i eu. Și sfântă vina-mi va fi fost! Că morÈ›ilor Mai lungă vreme fi-vom dragi ca celor vii: O veÈ™nicie-oi sta-n pământ! Ci tu, de vrei, Și-n râs poÈ›i lua aceste rânduieli zeieÈ™ti! ISMENA Cum oare-n râs le-aÈ™ lua? Nici gând! Dar nici să-nfrunt Pe-ale cetății noastre legi în stare nu-s! ANTIGONA E-o vorbă doar! Acață-te de ea!... Ci eu Mă duc È™i celui drag găti-voi un mormânt. ISMENA Vai È›ie! Mă-nfior, la soarta-È›i când gândesc. ANTIGONA Ci scapă-È›i pielea ta! De-a mea nu te-ngriji! 83 ISMENA Dar barem gândul nu È›i-l spovedi nicicui! Din el fă-È›i taină tu... È™i-oi face-aÈ™a È™i eu. ANTIGONA Ba spune-l cui ăi vrea! Mai tare m-ai scârbi, De nu l-ăi spune-n gura mare... tuturor. ISMENA Prea luat-ai foc! Eu doar că mă gândesc È™i-ngheÈ›. ANTIGONA Eu fac cum vreare-ar cel cui dragă vreau să-i fiu. ISMENA De-ăi izbuti!... Dar vrei ce cu putință nu-i. ANTIGONA încerc... Când nu voi mai putea, n-oi stărui. ISMENA Ce-i peste poate nici cuvine-se-a râvni! ANTIGONA VorbeÈ™te-mi tu-n ăst chip È™i te-oi urî mai mult, Și te-o urî È™i el, când laolaltă-ăți fi-n Mormânt. Și-aÈ™a-i È™i drept! Pe mine lasă-mă Și la pierzanie să merg! AÈ™ îndura Orice, oricât, ca viaÈ›a-n slavă să-mi sfârÈ™esc. ISMENA Te du, de vrei! Þi-i fapta faptă de nebun, Dar îndrăgită-ăi fi de cei cari îți sunt dragi. (Antigona se îndepărtează... A plecat. Ismena se reîntoarce în palat. Intră apoi corul: sunt bătrânii Tebei^ Se crapă bine de ziuă. Corul priveÈ™te răsăritul.) CORUL O! raz% de soare, ca azi luminoasă Nicicând strălucit-ai deasupra cetății ~ Tebane, cu porÈ›ile-i È™apte la număr! Tu, ochi auriu al zorilor zilei, Ah, iată, deasupra izvoarelor Dirkei! Abia răsărit-ai È™i pus-ai pe goană Pe-ostaÈ™ul cu scut lucitor È™i cu feluri De arme, ce-aicea venise din Argos,2 Și-a rupt-o la fugă de-i ropăie roibii în ropot mai iute decât cum venise. CORIFEUL L-aduse pe-al nostru pământ Polynikes, Aprins È™i-nvrăjbit de gâlceve; È™i-n È›ară-mi Prădalnic venit-a, aÈ™a ca vultanul Cu croncăt È›ipos È™i cu aripi ca neaua De albe; în juru-i cu arme puzderii Și chivere multe cu pene în creÈ™tet, Aidoma coamei ce-o flutură caii. 1 Dirke. izvor în preajma cetății Teba. 2 Argos. cetate în Pelopones. 84 -■-, 85 CORUL La cășile noastre oprit-a, cu pliscu-i HrăpăreÈ›, È™i porÈ›ile È™apte-ale Tebei Cu lăncile-i încercuit-a. Dar setea-i De sânge nu-È™i stinse È™i, iată, se-ntoarse, Și nici Hefaistos putut-a cuprinde, Cu torÈ›ele lui de rășină, ocolul De turnuri, că-n spatele oÈ™tii ahee Atât zănganit-a È™i Ares, că-al nostru Balaur ne-nfrânt izbuti să rămână. CORIFEUL Dar Zeus mai vârtos decât toate urăște Vorbirea trufașă È™i el când văzut-a Pe-aceia ce-n valuri năvalnic veniră Și tare făloÈ™i de cum zăngăniră Armurile lor aurite, zvârlit-a Un trăsnet pe-al turnului creÈ™tet È™i straÈ™nic, De moarte, izbit-a pe omul acela Ce È™i se gătise să-È™i strige izbânda. CORUL (în ritm mai viu) Și-acela, precum un Tantalos,1 cu facla-i în mână, căzu rostogol È™i cu zgomot, Când taman năvalnic ca È™i vijelia 1 TantaJosr. personaj din mitologia greacă, pedepsit de zei să sufere veÈ™nic de foame È™i de sete (supliciulIui Tantal). 86 Pornise la luptă, dar nu izbândise. Iar vajnicul Ares, ce-n lupte ne este Prielnic, vrăjmaÈ™ilor noÈ™tri trimis-a O soartă cum înÈ™iÈ™i păscutu-ne-au nouă. CORIFEUL Ai lor căpitani, la număr sunt È™apte,1 La'porÈ›ile È™apte-ale Tebei — atâția-s Și~âi*oÈ™tri — lăsară acolo, prinoase Lui Zeus, armurile lor de aramă. Dar doi, ce-s născuÈ›i din aceiaÈ™i È™i tată Și mamă — sărmanii! — sfâșitu-s-au jalnic, Zvârlindu-È™i ei unul într-altul cu lancea. CORUL Dar Dike, slăvită, veni!... BiruinÈ›a! Și ea răsplătit-a jertfelnica Tebă, Cetatea cu multele-i care. Războiu-i SfârÈ™it! Voi daÈ›i-l uitării! în cântec De slavă È™i-n jocuri porni-vom prin noapte Spre-a zeilor temple... îndrumă-ne Bachus!2 Al Tebei pământ dudui-va sub paÈ™ii-i! (Poarta palatului se deschide. în pragu-i se iveÈ™te Creon. Vine urmat de curteni). 1 De-aici titlul dramei lui Eschil Cei È™apte contra Tebei, având ca subiect atacul dezlănÈ›uit de Polinice împotriva cetății părinteÈ™ti. 2 Bachusr. nume al lui Dionysos, zeu al viÈ›ei de vie, al petrecerilor în general È™i al veseliei. 87 CORIFEUL Dar iată-l că vine! E regelejărji, E Creoli, fecior lui Menoikeus. Ni-i nouă Stăpânul cel nou ce-a zeilor vrere Ni-l dete în urma-ntâmplării ce zeii Stârnit-au... Dar oare în gându-i... ce oare Mocni-va, de azi pe bătrânii cetății Să-i strângă în mare sobor poruncit-a? CREON___ (din pragul jalatului către cor) Tebani! Cetatea-au izbăvit-o zeii-acum Din viforul ce-l năpustiră-asupra ei... Și azi, prin crainici doar pe voi eu strânsu-v-am Aci-n sobor, căci È™tiu că scaunul regesc Al lui Laios voi totdeauna l-aÈ›i slăvit Cât a trăit Oedip, iar când a răposat Rămas-aÈ›i credincioÈ™i È™i alor lui urmaÈ™i.1 Și când feciorii lui pierit-au amândoi, Doar într-o zi, când ei, lovindu-se-ntre ei, Cu braÈ›ul lor s-au căsăpit, asupră-mi luai Și scaunul regesc al celor ce-au pierit Și a cetății-oblăduire-n locul lor, Că-s doar de-un sânge eu cu ei! Dar pân' nu-l vezi 1 AfirmaÈ›ia presupune că după Oedip È™i înaintea lui Creon, Teba ar fi fost cârmuită de cei doi fraÈ›i. în fapt, în ultimele versuri din Oedip-rege, Eteocle È™i Polinice ne sunt înfățiÈ™aÈ›i ca minori, motiv pentru care domnia e asumată de Creon, în calitate de cea mai apropiată rudă. Pe om cum È™tie-a cârmui cetatea lui Și legile cum se pricepe-a mânui, Nu poÈ›i citi ce-i zace-n suflet È™i în gând. MiÈ™el l-am socotit È™i-l socotesc miÈ™el Pe cel se făr' de chibzuială-o cârmui Cetatea lui, ci tot mereu cu frica-n sân, "rEl lesne-È™i pune gurii lui zăvor. Mă uit Cu sc|rbă la un om ce mai presus È™i-a pus Prietenii decât el È›ara-È™i va fi pus. M-audă Zeus, ce È™tie tot!... Eu de-aÈ™ vedea Primejdia pândind pe-ai mei supuÈ™i, nicicum N-aÈ™ pune gurii mele frâu È™i n-aÈ™ avea Prieten pe un om ce țării-mi un vrăjmaÈ™ I-ar fi, căci È™tiu că-n izbăvirea țării doar Pe-a noastră-o vom găsil... Când spornic năvile-È›i Plutesc, prieteni buni în jurul tău se strâng. E crezul meu! Și dus de el, eu sus, mai sus Cetatea noastră-oi înălÈ›a. Cât despre ei, Feciorii lui Oedip, cetății-i poruncii AÈ™a: Eteocles, ce pentru ea luptând Viteaz, pieri cu lancea-n mâini, lăcaÈ™ de veci Avea-va în mormânt. Cum vrednicilor morÈ›i Prinoase li se-aduc È™i sub pământ, aÈ™a 1 Ideea e familiară scriitorilor È™i gânditorilor din Atena sec. al V-lea. Ea revine, ca să cităm o pildă, într-o celebră cuvântare a lui Pericle, aÈ™a cum se citeÈ™te în Tucidide: "CredinÈ›a mea e că un stat prosper în totalul său este de mai mare folos pentru particulari decât acela în care cetățenii în parte sunt fericiÈ›i, dar statul, ca întreg, se prăbuÈ™eÈ™te". 89 Aducă-i-se lui!... Cât despre frate-său, Polynikes, ce ni se-ntoarse din surghiun Urzind în gând ca È›ara-i din strămoÈ™i el praf Să-È™i facă È™i pârjol, cum È™i pe-ai neamului Său zei, È™i setea-n sângele-alor săi râvnind A-È™i potoli È™i a-i robi, cetății-ntregi Poruncă-i dau: să nu-l^aÈ™ezie. în mormânt! Să n-aibă lăcrimipentru el! Și zdrumicat Să-i fie stârvul lui de păsări È™i de câini!! Să-È›i fie groază să-l È™i vezi! MiÈ™eilor Eu slavă n-am să dau cum da-voi celor drepÈ›i. Dar cel ce țării-mi vrednic slujitor i-a fost, Slăvit va fi — È™i mort! — cum viu l-am fost slăvit. CORIFEUL O! Creon, fiu al lui Menoikeus, fie-aÈ™a! Cum vrei! È™i pentru cei ce È›ara-È›i îndrăgesc, Și pentru-ai ei vrăjmaÈ™i. PoÈ›i da ce lege vrei, Și pentru-ăi morÈ›i È™i celor vii, doar eÈ™ti stăpân! CREON Și-acum vegheaÈ›i poruncile-mi plinite-a-mi fi! CORIFEUL Pe un mai tânăr să-l încarci cu aste griji! 1 Vechimea imemorială a cultului morÈ›ilor È™i respectul superstiÈ›ios pentru ritul înmormântării explică deopotrivă indignarea lui Creon È™i hotărârea disperată a Antigonei. 90 CREON Străjerii-mi gata sunt pe mort să-l străjui. CORIFEUL Ce încă alte griji ne porunceÈ™ti s-avem? Nu CREON È›i molâi cu cei ce legea-mi vor călca! CORIFEUL Nu-i nimenea smintit ca moartea să È™i-o vrea. CREON Păi... asta-i fi-va plata lui! Pe mulÈ›i i-a mai Momit nădejdea de câștig... È™i ea-i pierdu. (Vine unul din paznicii în grija cărora fusese lăsat leÈ™ul lui Polynikes) PAZNICUL Stăpâne, n-am să-È›i spun ca sufletu-mi trăsei, Ori fui prea iute de picior să viu...Mă mai Oprii... mă mai gândii... mai iar făcui popas, Și-ades făcut-am drum întors... Din când în când Și inima-mi È™optea: "Sărmane, ce-ăi zori Atât? — că de-ăi ajunge, fi-vei pedepsit!" Sau: "Iar opreÈ™ti? vai È›ie! Creon de-o afla Din gura altora ce-a fost, ce-o să pățeÈ™ti!" Tot gânduri d-astea pritocind, zor nu prea dam. Și iată cum un fleac de drum e ... lung... e lung... La urma urmei, îmi zisei: "Hei! hai să vin!" 91 Și-am È™i venit! Și-am să vorbesc... dar ce-aÈ™ avea Să-È›i spun? Că din nădejdea mea nu m-oi clinti, Că doar ce-È›i fost-a scris, în viață-i pătimi! CREON Dar ce-i? Ce-o fi? De ce cu firea te pierduÈ™i? PAZNICUL Să-È›i povestesc de mine-ntâi: nu eu făptaÈ™ Al ăstei făr'delegi i-am fost... iar cine-o fi, Nu È™tiu È™i-ar fi nedrept ponosul să-l trag eu. CREON O! ce pe ocolite-o iei!... Ce-ntortochieri! Dar parcă-ai vrea să-mi spui... ceva... ceva de rău. PAZNICUL Când ai de dat vreo veste rea, te mai codeÈ™ti. CREON DeÈ™artă-È›i vorba, hai! È™i-apoi te poÈ›i căra! PAZNICUL Să-È›i spun: uni om —_- eu_nu-l văzui — l-a È™i-ngropat, AcuÈ™-acuÈ™, țărână-asupră-i aÈ™tefnând, Și-a morÈ›ii datină-mplinind, o È™i tuli! CREON Ce-aud? Ce spui? Și cine fuse-aÈ™a-ndrăzneÈ›? 92 PAZNICUL Nu È™tiu! Pământul nu-l găsit-am scrijelit, Nici urme nu-s de săpălug ori de hârleÈ›. E neumblat pământul È™i-i uscat; È™i nici De roată dâre nu-s! Nici urmă de făptaÈ™! Când cel dintâi străjer de veste-n zori ne-a dat, Rămas-am năuciÈ›i! Pe mort nici nu-l vedeai, Batâi^că-i ne-ngropat, că-asupră-i aÈ™ternut Un strat de colb, ca pentru-a nu cădea-n păcat. Vreo jivină-o fi fost? Vrun câine l-a târât? Nici urmă nu-i! Și-n juru-ne străjerii toÈ›i Cârteau È™i vina unul altuia-È™i zvârleau Și se-nfricau, la harță se-ncleÈ™tau È™i-un om Să È›i-i despartă nu era... De vină-s toÈ›i, Puteai să crezi, dar om de om dacă-ai fi luat, Puteai să spui: "De vină omul ăsta nu-i!" Că toÈ›i spuneau: "Eu nu È™tiu, n-am văzut". Un fier RoÈ™it în jar noi l-am fi strâns în mâini,1 prin foc Am fi trecut, am fi jurat pe zei ca nu-l È™tiam Nici pe făptaÈ™ È™i nici pe cel ce l-a stârnit Să facă ce-a făcut! Și nici că-aveam ceva Cu ei în clin! Când în sfârÈ™it văzurăm noi Că-i de prisos a-i iscodi mai mult, un om De-ai noÈ™tri-aÈ™a vorbi că-am È™i-ngheÈ›at: È™i toÈ›i Lăsarăm ochii în pământ. Să-i spunem: "nu..." 1 Asemenea încercări, presupuse a dovedi vinovăția sau nevinovăția celor ce le suportă, sunt numite de istoricii dreptului ordalii È™i se întâlnesc la multe popoare pe o anumită treaptă a dezvoltării lor sociale. 93 Nu ne venia! Să facem ce zicea... ni-era C-o s-o pățim! Să-È›i povestim de-a fir a păr, Zicea. Și-aÈ™a, fui eu sortit — că-s far' noroc — Să viu È™i, făr' să vreau È™i făr' să vrei, venii! ... La crainicul de rele veÈ™ti te uiÈ›i urât! CORIFEUL Tot stau, stăpâne, È™i mă-ntreb de nu cumva Chiar de la zei venire-ar toate câte-au fost. CREON Mai taci! Că-apoi m-oi înciuda È™i-mi spune-voi Că eÈ™ti scrintit È™i vlăguit de anii-ăi mulÈ›i, Și din sărite mă È™i scoÈ›i cu-aÈ™a trăsnăi, Când zici că zeii-oblădui-vor pe ăst mort! Dar ce? îl îngropa-vor ei? Și l-or cinsti Ca vrednic slujitor pe cel ce-aici veni Ca templelor cu-a lor prinoase È™i statui Să deie foc È™i legi È™i È›ară-a-È™i nărui? Văzut-ai oare zei slăvind pe ticăloÈ™i? Eu È™tiu că împotrivă-mi mulÈ›i supuÈ™i de-ai mei Cârtesc, că-ntruna clatină-n furiÈ™ din cap, Se tot codesc a-È™i pune capu-n jug — cum sunt Datori, porunca-mi auzind — È™i mă urăsc. Ba înÈ™iÈ™i ei pe paznici — È™tiu — i-au mituit Și i-au stârnit È™i-mpins să facă ce-au făcut; Că dintre toate născocirile-omeneÈ™ti Ca banull rea È™i blăstemată alta nu-i! 1 în textul grec cuvântul folosit e "argintul", în înÈ›elesul de "bani de argint"; evident un anacronism, È™tiut fiind că moneda nu s-a răspândit în lumea greacă decât în sec. VII î.e.n. 94 El surpă È™i cetăți È™i din al lor cămin Pe mulÈ›i putea-va-i izgoni! Și pe-ai cinstiÈ›i îi poate-ademeni, le poate-ntuneca Și minÈ›ile, de săvârÈ™esc È™i făr'delegi Și mârșăvenii fel È™i chip. Dar toÈ›i acei Ce s-au vândut È™i pentru-arginÈ›i le-au săvârÈ™it, Odat'-odat' osânda-È™i vor primi! Și eu, De-l mai slăvesc pe Zeus, È›i-o spun — cu jurământ Þi-o spun! — de nu-mi aflaÈ›i pe cel ce l-a-ngropat Cu mâna lui È™i nu-l aduce-veÈ›i aici, Sub ochii mei, sa-l văd, nici moartea pentru voi Să È™tiÈ›i, nu vă va fi pedeapsă-n de ajuns! Ci spânzuraÈ›i veÈ›i fi È™i sta-veÈ›i spânzuraÈ›i Pân' făr'delegile ne-ăți spovedi È™i-ăți È™ti Că nu din mâna oriÈ™icui poÈ›i să primeÈ™ti ArginÈ›i È™i nici câștig să tragi din oriÈ™ice, Că banul mârÈ™av câștigat pe mult mai mulÈ›i I-a prăbuÈ™it decât să-i mântuie-a putut! PAZNICUL Să spun o vorbă — pot? Sau drum întors să fac? CREON Nu È™tii că mi-i lehamite de vorba ta? PAZNICUL îți vatămă auzu-È›i doar? Sau sufletu-È›i? CREON Ce-mi vătăma, ce nu, la ce bun s-o mai spun? 95 PAZNICUL FăptaÈ™ul sufletu-È›i lovi... Urechea-È›i, eu! CREON Ah! gureÈ™ eÈ™ti! EÈ™ti peste fire de limbut! PAZNICUL Dar barem nu eu sunt de faptă vinovat... CREON Nu tu vândut-ai sufletu-È›i pentru arginÈ›i? PAZNICUL Ha, ha! Ce jalnic e! Să crezi că vezi... să vezi ce nu-i! CREON Ce văd, ce nu, poÈ›i lua-o-n zeflemea, de vrei, Dar de nu-mi afli pe făptaÈ™, vedea-vei cum Câștigul hâd aduce jale È™i amar!... PAZNICUL întâi, să dea de el! L-or înhăța, ori nu, E cum voi-va soarta doar. Pe mine-aici, Fii liniÈ™tit, nu mă mai vezi! Și-acum, când nici Cu gândul nu gândeam c-am să mai scap, scăpai, Dator îs mulțămită zeilor s-aduc!... (Creon, care în timp ce paznicul vorbea se îndreptase înspre palat, trece pragul înlăuntru. Paznicul pleacă.) 96 CORUL Strofa 1 în lume-s multe mari minuni! Minuni mai mari ca omul nu-s. Purtat de vânt, străbate mări, Prin hulă È™i prin val spumos, Priji val vuindu-i vijelios! El an de an, făr' de istov, Cu plugul lui cel tras de cai, Răstoarnă brazda în pământ, O!-n veci neistovit pământ! ! Antistrofa 1 Născocitor, el prins-a-n laÈ› Și păsările din văzduh, Și jivinile din păduri, Și peÈ™tii din adânc de mări în iÈ›e de năvod i-a prins, Și fiarele de prin câmpii Și de prin munÈ›i, cu vicleÈ™ug El prinsu-le-a-n capcana lui, Și pe-armăsarii încomaÈ›i El înhămatu-i-a în jug, Cum înjugat-a de prin munÈ›i Pe taurii cei ne-mblânziÈ›i. 1 întreg cântul Corului e un imn întru slava omului, ridicat din animalitate prin propria-i energie È™i iscusință. Din acest punct de vedere, concepÈ›ia lui Sofocle se deosebeÈ™te de cea care-È™i face drum în Prometeul lui Eschil, unde progresele pământenilor pe scara civilizaÈ›iei sunt atribuite toate mărinimiei titanului. 97 Strofa 2 Al vorbii meÈ™teÈ™ug È™i zbor Al gândului el le-a-nvățat, Știut-a ctitori cetăți, De geruri aspre È™i furtuni A izbutit a se feri, Că-i spornic tare-n născociri! Și tot ce fi-va va-nfrunta. Pe Hades doar a-l ocoli Nicicând nu izbuti-va el, Măcar că leacul multor boli, Ce n-aveau leac, el l-a găsit! Antistrofa 2 Și-i iscusit cum nici gândeÈ™ti, Spre rău o ia, spre bine-apoi.1 Cinstească legile-omeneÈ™ti Și jurământul către zei, Și-n slăvi cetatea-l va-nălÈ›a! Dar vrednic nu-i de-atari măriri, De cumva legile-o călca. De fi-va rău, de-o fi trufaÈ™! Atare om o clipă, nu! Nu sta-va în căminul meu! Nimic cu mine aibă-n clin! 1 ReflecÈ›ia morală nu putea lipsi din această intervenÈ›ie a Corului, È™i ultima strofă recheamă atenÈ›ia privitorului asupra infracÈ›iunii care formează miezul piesei. 98 J (Paznicul se reîntoarce. El aduce pe Antigona, care vine căutând cu privirea spre pământ.) CORIFEUL Dar uluit îs de ce văd! O arătare-oare-o fi? Să#nu cred ochilor?... Dar văd! E Antigona, ea, vlăstar Nefericit al lui Oedip! Un tata tot nefericit! Dar ce-i? CălcaÈ™i poruncile RegeÈ™ti? Și de-asta te-au adus? Cu vreo sminteală mi te-au prins? PAZNICUL PriviÈ›i-o!-i ea! Noi prins-o-am când îngropa Pe frate-sau!... Dar Creon oare unde-o fi? (soseÈ™te Creon) CORIFEUL Ci vezi-l! Iată: vine din palat... la timp! CREON Dar ce-i? Ce-o fi? Cum la nimară-aÈ™a picai? PAZNICUL Nu jure omul de nimic! Că-ades un gând Þi-ai pus în cap È™i-un alt gând peste cap l-a dat. Și eu mă grozăveam că nu mai calc pe-aici, Că mă băgasei în spărieÈ›i, È™i — iată-mă -Venii, batâr că m-am jurat că nu! Mai mari 99 Nu-s bucurii ca cele cari ca din senin IÈ›i vin. AÈ™a È™i eu: eu fata-È›i adusei... O vezi! că prins-o-am cum îi gătea mormânt. Nu însă zarul m-a sortit, ci însumi eu, De voia mea venii, că eu am dat de ea. E-n mâna ta È™i iscodeÈ™te-o, rege, cât Ai vrea, să-È›i spună tot! Ci eu cuvine-se De-osânda care mă pândea să fiu cruÈ›at. CREON Mi-o aduseÈ™i; dar cum È™i unde-ai dat de ea? PAZNICUL Ea4 îngropa, cu mâna ei! Acum È™tii tot. CREON îți dai tu seama ce vorbeÈ™ti? E-adevărat? PAZNICUL Să nu-l îngroape, porunciÈ™i. Ea-l îngropa, Și-acum o vezi! Vorbit-am scurt È™i răspicat? CREON Dar cum ai dat de ea? Cum de-ai văzut-o? Cum? PAZNICUL Păi, iată cum a fost: intrase È™paima-n noi De ce porunci ai dat; È™i-abia că ne-am întors, Þărâna de pe-hoit am spulberat-o-n vânt, De l-am lăsat golâu — că È™i prinsese-a zâncezi — Și pe colnic, în suflul vântului ne-am dus, 100 Sa nu ne-ajunga duhnetul scârbos È™i toÈ›i își tot dau ghes cu ochii-n patru-a fi; sudălmi își tot zvârleau — că treaba asta nu-i de râs! . Ne prinse-amiaza-aÈ™a, când soarele-arzător ¥rcase-n creÈ™tet, sus. Era zăduf! Un vânt, Din cer, năprasnic se porni-n vârtej È™i tot Văzduhu-a-ntunecat de colbul vârtejit: goli Copacii 4e frunziÈ™ È™i totu-i plumburiu în cer È™i pe pământ!... Și ochii i-am închis, Prăpădul cel trimis de zei să nu-l vedem, într-un târziu, când vijelia s-a lăsat, O fetiÈ™cană am zărit: È›irjajăios^^. I Ca pasarea ce-nnebunită-È™i vede-n cuib Cum puiÈ™orii-au fost furaÈ›i; È™i când văzu Ãst hoit goliu, zbucni în văicăreli, zvârlind Blăsteme pe acei ce aste făr'delegi Au săvârÈ™it; țărână-uscată-aduse-n mâini, Și-apoi, dintr-un potir de-aramă-eioeănit, Stropit-a de trei ori cu apă stârvul lui. Când am văzut-o,-am tăbărât cu toÈ›i pe ea Și-am È™i-nÈ™făcat-o, cât clipeÈ™ti; ea nici măcar O tresărire-avu atunci. în fel È™i chip, Să È™tim È™i ce-a făcut È™i ce făcea È™i-acum, Am iscodit-o-apoi. Ea n-a tăgăduit Nimic... La inimăjjmijnerse vorbajei. Dar È™i amar m-a răscolit. Te bucuri când De-o pacoste-ai scăpat, dar È™i te doare când In ea azvâlitu-È›i-ai prietenii. Dar mai întâi Și-ntâi, aÈ™a sunt eu, eu pielea-mi vreau să-mi scap. (Câteva clipe tăcere). .- 101 CREON (privind spre Antigona) Hei, tu, mironosiÈ›o, tu cu ochii-n jos, Isprava-È›i.spovedeÈ™ti, ori vrei s-o tăinuieÈ™ti? ANTIGONA (înfruntând cu privirea pe Creon), FăptaÈ™a-s eu, nu mă codesc nicicum s-o spun! CREON (către paznic) Tu slobod eÈ™ti acum È™i unde vrei te du, Că nici o vină-apasă-asupra ta! (către Antigona) Iar tu, VorbeÈ™te scurt È™i fără-ntortocheri! Știai Ori nu de-opreliÈ™tea ce poruncit-am eu? ANTIGONA Știam! Că doar porunca-È›i auzit-au toÈ›i CREON Și-atunci, cum îndrăznit-ai legile să-mi calci? ANTIGONA Nu Zeus mi-a dat atari porunci! Și-atare legi Nu dat-a omului nici Dike* — ea, ce stă 1 ZeiÈ›a dreptății: după Hesiod, fiica lui Zeus È™i a "luminatei echități" (Themis). 102 Cu zeii din Infern. Și eu până-ntr-atât De tare-a ta poruncă n-o socot încât Pe om să-l vârtoÈ™ească a-nfrunta pe zei! Că legile zeieÈ™ti nu-s scrise-n slove,1 nu-s, Dar pe vecie-s legi È™i nu-s de azi, de ieri, Ci-s vechi de când nu È™ti-va nimeni È™i nicicând. Și-aveam eu șăje_calc de frica unui om? O! asta nu! Și zeii nu m-or osândi! Că moartea tot nu pot — chiar far' porunca ta — S-o ocolesc, È™tiam!... Și de mi-i dat să mor 'Nainte de soroc, mai bine-o fi! Să mori Când nu mai pridideÈ™ti de-atâtea suferinÈ›i, Cum pătimesc eu azi, nu-i oare un folos? Vezi dar că soarta ce-mi găteÈ™ti nu-i nicidecum Un rău, dar groaznic chinu-mi mi-ar fi fost să-l văd Pe-al maică-mi fecior cum după moartea lui Ar fi rămas făr' de mormânt. Fă dar ce vrei! Iar de-ăi gândi că fac un lucru nebunesc, I Nebun e cel ce că-s nebună-ar socoti! CORIFEUL Leită taică-său! Ne-ncovoiată ca È™i el! Nici vrea, nici È™tie suferinÈ›ii-a se pleca. 1 OpoziÈ›ia aici pusă în lumină între legea scrisă, omenească, È™i legile nescrise ale Firii constituie o temă mult dezbătută în gândirea lui Sofocle, când, mai ales din rândurile sofiÈ™tilor, s-au ridicat glasuri hotărâte pentru a proclama primatul dreptului natural. 103 CREON Acei din fire mai È›epoÈ™i — să È™tii — sunt cei Mai lesne prăbuÈ™iÈ›i... Și fierul e vârtos, Dar cum se-nmoaie-n jar È™i ce uÈ™or îl frângi! Și-un cal sireap își ia zăuÈ™, dar ce uÈ™or Cu o zăbală de nimic mi È›i-l struneÈ™ti! Cui nu-i de capul lui, ci altora li-i rob, Se cade-a nu fi prea trufaÈ™; dar ea prea mult S-a semeÈ›it când legile mi le-a-nfruntat, Iar îndrăznelii-i puse vârf când È™i în slăvi Isprava să-È™i ridice-È™i vrea È™i-o fală chiar își face-acum. N-aÈ™ fi bărbat — ci ea ar fi -De far' osândă aÈ™ lăsa din mâna mea Pe-aceea ce porunca mi-a călcat... O! nu! De-ar fi È™i fiică-a soră-mi' È™i rudă mai De-aproape cu acei cari în al meu cămin Pe Zeus îl proslăvim, nici ea, nici soră-sa De-o soartă-amară n-or scăpa, că soră-sa-i De vină ca È™i ea, c-au pus la cale azi îngropăciunea lui... ChemaÈ›i-o! E-n palat. Doar o văzui! De-a binelea ea È™i-a sărit Din minÈ›i... Acei ce-n umbră mârșăvii urzesc, Nici săvârÈ™itu-le-au măcar È™i s-au È™i dat De gol... (privind către Antigona) 1 Mama Antigonei È™i a Ismenei, Iocasta, era sora lui Creon. De altminteri tocmai această legătură cu familia fostului domnitor explică ridicarea lui în fruntea Tebei. 104 Dar îi urăsc pe-acei cari, mârșăvii Făcând, mai vor apoi È™i-n slavă-a le-nălÈ›a! ANTIGONA Ei, da! M-ai prins. Mai mult ca moartea-mi ce mai vrei? CREON Atâta doar! Eu moartea-È›i vreau È™i mi-i de-ajuns. ANTIGONA Și-atunci de ce-ăi mai zăbovi? Ah, scârbă mi-i De tot ce spui! Și fie-ntotdeauna-aÈ™a! Eu È™tiu că hâdă, hâdă È›i-i È™i vorba mea, Dar ce mai mare slavă pot râvni decât Că fratele-mi putut-am îngropa? (Privind către bătrâni) Și toÈ›i De-aici, din jur, mărturisire-ar toÈ›i că drag Li-i ce-am făcut, dar frica-i amuÈ›i pe toÈ›i Și tac chitic, că tiraniei-i este dat Să facă tot, să spună tot — È™i doar ce vrea! CREON Doar tu, dintre tebani, doar tu gândeÈ™ti aÈ™a! ANTIGONA Ba toÈ›i, dar nu zic cârc, că, de!, doar eÈ™ti aici... CREON Și tu, tu nu roÈ™eÈ™ti că nu gândeÈ™ti ca ei? 105 ANTIGONA RuÈ™ine nu-i pe cei de-un sânge să-i slăveÈ™ti! CREON Dar celălalt nu oare tot de-un sânge È›i-e? ANTIGONA Ba da, de-o mamă-s da! de-un tată-s amândoi. CREON Slăvind pe unul doar, cel'alt nu-i pângărit? ANTIGONA Acel ce-i în mormânt nu ar vorbi-n ăst chip. CREON Ba da, de l-ai slăvi la fel È™i pe-ăl hain! ANTIGONA Dar frate el i-a fost, nu-i fostu-i-a un rob. CREON El È›ara-È™i apăra! Cel'alt È™i-o răvășea. ANTIGONA La Hades, jos, o lege-i — una ! — pentru toÈ›i. CREON Cei rai nu fi-vor răsplătiÈ›i cum sunt cei buni. ANTIGONA Or sfinte-or fi aceste legi È™i printre morÈ›i? CREON Da! da! Și mort, vrăjmaÈ™u-mi este tot vrăjmaÈ™. ANTIGONA Al vieÈ›ii-mi rost e să iubesc, nu să urăsc! CREON Te du-n pământ! Pe cei de-acolo să-i iubeÈ™ti! Cât fi-voi viu, nu o muiere-o cârmui! (Ismena se iveÈ™te în pragul palatului. Doi sclavi o întovărășesc) CORIFEUL Dar iat-o în prag pe Ismena! E toată In lacrimi, că sora-È™i iubeÈ™te. Un nor coborât-a pe frunte È™i chipu-i Aprins È™i sluÈ›it de durere! Frumosu-i obraz e lacrimi È™i jale. CREON (către Ismena) 1 u, vipera care-n palat te-ai furiÈ™at Ca sângele-n ascuns să-mi sorbi! Cum n-am È™tiut Că două scorpii eu hrăneam, ce tronu-mi vreau Să-l deie peste cap? Hai! Zi-i: părtașă-ai fost La-ngropăciunea lui? Ori juri că nici È™tiai? 106 107 ISMENA De vină-s da! de-ngădui-va-mi ea s-o spun; PărtaÈ™a-ăm fost È™i vina-mi vreau cu ea s-o-mpart. ANTIGONA Nu-È›i iartă ca s-o spui zeiÈ›a Dike, ea! N-ai vrut să mă urmezi; nici eu acunite vreau. ISMENA în suferinÈ›a-È›i vreau — È™i nu roÈ™esc nicicum — Primejdia ce-nfrunÈ›i s-o-nfrunt acum È™i eu. ANTIGONA îl È™tie Hades pe făptaÈ™! Și morÈ›ii-l È™tiu! Cei cari nu vorba doar iubesc nu-mi sunt iubiÈ›i. ISMENA Nevrednică să nu mă crezi că-s, sora mea; Să mor È™i eu, slăvind acum pe-al nostru mort. ANTIGONA Părtașă-n moarte n-ai să-mi fii! Și vina-mi, nu! Asupră-È›i nu È›i-o lua! Mor eu, e de ajuns! ISMENA 1 De-ar fi să mori, cum oare viaÈ›a-aÈ™ mai iubi? ANTIGONA Pe Creon să-l întrebi! Þi-i grijă doar de el! 108 ISMENA De ce È™i sufletu-mi răneÈ™ti? Ce-ăi folosi? ANTIGONA Mă.doare-n suflet, da! de tine dacă-mi râd. ISMENA Dar cum — măcar acum — putea-voi să te-ajut? ANTIGONA Tu scapă-È›i viaÈ›a ta! Eu nu te-oi pizmui. ISMENA De ce cu tine-odată n-aÈ™ muri È™i eu? ANTIGONA Ales-am ce-am vroit: eu, moartea! viaÈ›a, tu! ISMENA Te-am prevestit la vreme doar — n-ăi spune nu! ANTIGONA Dreptate-ai tu — spun mulÈ›i — dar alÈ›ii zic că eu. ISMENA Dar totuÈ™i vina-i deopotrivă-a ta È™i-a mea. ANTIGONA Pe pace fii! Tu-n viață eÈ™ti... Eu sufletu-mi De mult mi-am dat, ca să-i ajut pe morÈ›ii mei. 109 CREON Smintite-s amândouă, văd! Dar una azi S-a fost smintit; cealaltă-i din născare-aÈ™a. ISMENA Și cei ce-s din născare, rege, înÈ›elepÈ›i, Se năucesc când mari năpăști îi copleÈ™esc. CREON AÈ™a pățiÈ™i, când cu-o mârÈ™avă te-nhăitaÈ™i. ISMENA Dar viaÈ›a-mi, fără ea, ar mai avea vreun rost? CREON De ea nu-mi mai vorbi, ci spune-È›i c-a murit! ISMENA Cu-al tău fecior s-a logodit! Cum s-o omori? CREON Sunt È™i-alte brazde de arat pe ăst pământ! ISMENA Dar nu aÈ™a-nÈ›elesu-s-au È™i el È™i ea! CREON Eu alui meu fecior femeie rea nu-i vreau! 110 ISMENA O! Hemon drag, cum tatăl tău te ia de sus! CREON De-ajuns! Dă-mi pace tu, cu nunta ta cu tot! CORIFEUL SoÈ›ia-i lua-vei tu chiar alui tău fecior? CREON Dar ăstei nunÈ›i chiar Hades pune-i-va sfârÈ™it. CORIFEUL Sortită-i morÈ›ii — vad acum — din vrerea ta. CREON Cum spus-ai tu, aÈ™ijderea gândesc. Hai! sclavi, DaÈ›i zor! DuceÈ›i-le de-aici! Nu zăboviÈ›i! Și zăvorâți:le-n palat! Și slobode Nu vor mai fi! Că zornic la picior o iau Și cei viteji, pe Hades de-l zăresc venind. (Sclavii pleacă, ducând cu ei pe Antigona È™i pe Ismena. Creon rămâne în scenă). CORUL Strofa 1 Ferice-s aceia ce făr' de amaruri Trăitu-È™i-au viaÈ›a! Când zeii Căminul cuiva să-l surpe voi-vor, Năpăști făr' de număr zvârli-vor 111 Pe È™irul urmaÈ™ilor lui... AÈ™a e Când urlă din Tracia vântul Năprasnic È™i valuri È™i valuri ridică, De scormone tot din adâncuri De mare È™i-n sus vârtejeÈ™te nisipul Cel negru, iar țărmul năprasnic Izbit de talazuri în vuiet vuieÈ™te. Antistrofa 1 Pe toÈ›i Labdacizii,1 pe neamul acesta Ce-atât pătimit-a, văzut-am Năpăști È™i năpăști că-i loviră. O vârstă Se stinge È™i alta-i urmează, Dar ea-i moÈ™tenit-a blăstemul. Potrivă-i Un zeu s-a pornit È™i nu e Scăpare... Când azi licărea o nădejde Asupra acestei din urmă MlădiÈ›e din neamul Oedipos, a morÈ›ii Þărână È™i nesăbuita-i Vorbire È™i-orbire au stins-o acuma. Strofa 2 Ce om, în frufia-i, putea-va înfrânge Puterea ta, Zeus? Pe tine Nici somnul, stăpân peste toate, nici vremea-n Rotirea-i zeiască, ce-i fără Istov, nicicând nu te-o-nfrânge pe tine! 1 Labdacizii. urmaÈ™ii lui Labdacos, rege legendar al Tebei. 112 Tu făr' bătrâneÈ›e domni-vei în veci pe Olimpul cu strălucitoarea-i Lumina! Ca ieri, în vecie, AceleaÈ™i rămâne-vor legile Firei! BelÈ™ugul prea mare nu vine Doar singur, ci-aduce È™i multe amaruri. Antistrofa II Mereu schimbăcioasa nădejde i-ajută Pe unii, pe alÈ›ii-i înÈ™eală în tot ce ades uÈ™uratic visează.1 Nădejdea furiÈ™ se strecoară în om, pân' clipa veni-va când talpa-i Și-o frige. Ah! tare-nÈ›eleaptă-i Zicala vestită: cui drumul pierzării Un zeu i-l deschide, tot răul Sub chipul de bine-i se-arată. Și doară-n Răstimpul acesta fugarnic El fi-va ferit de amaruri È™i rele. (dinspre palat vine Hemon). CORIFEUL Dar iata-l! E Hemon, din fiii-È›i mezinul. Or vine zdrobit de durere Că maÈ™teră soartă avu Antigona Ce-n pragul nuntirii-a pierdut-o? 1 O dată mai mult, se cuvine relevată neîncrederea accentuată cu care poeÈ›ii È™i gânditorii greci vorbesc despre speranță. 113 i El plânge c-a fost doar visare deÈ™artă. (Hemon, venind de departe, dinspre oraÈ™, se îndreaptă spre palat. Creon, vorbind mai întâi pentru sine, se adresează imediat lui Hemon). CREON Mai bine decât zodierii-om È™ti acum: Venit-ai, fiule, ciudos pe tatăl tău, C-aflaÈ™i ce soartă-i hărăzii logodnicii? Sau orice-aÈ™ fi făcut, tu tot m-ai îndrăgi! HEMON O! Tată,-n toate-È›i sunt supus: să mă îndrumi Cu sfatu-È›i părintesc È™i eu te voi urma! Nuntire pentru mine nu-i — oricare-o fi — Ce-aÈ™ pune-o mai presus decât e_u_vrerea-È›i pun. CREON O! Fiul meu, ca toate vrerii părinteÈ™ti I se supun, ăst gând să-È›i fie îndreptar! Că de râvnim copii È™i de-i hrănim la sân, E ca s-avem urmaÈ™i supuÈ™i ce-or răzbuna Pe-ai lor părinÈ›i, potriva celor ce li-au fost VrăjmaÈ™i, È™i vor slăvi pe cei ce-au fost de ei SlăviÈ›i. Căci dacă zile-ai dat unui copil Cui de părinÈ›i nici i-ar păsa, doar un izvor De-amar È›i-ai dat, iar alor tăi vrăjmaÈ™i prilej De râs le-ai dat. De farmecul vrunei femei Să nu te laÈ™i momit È™i capul nu cumva, O! fiul meu, să-È›i pierzi, că-ntr-un cămin, să È™tii, 114 De gheață-s buzele ce-È›i dă femeia rea! Nu-i rău mai rău decât în însuÈ›i neamul tău Să-È›i ai duÈ™mani! Alung-o deci! Vrăjmașă È›i-i! La Hades ducă-se È™i-acolo o nunti Cu cine-o vrea! Dar fiindcă-am prins-o doar pe ea, Din toÈ›i ai mei supuÈ™i, poruncile-mi călcând, Cetății-n tregi eu de minciună nu m-oi da! Cu viaÈ›a-i va plăti! Să-l cheme cât o vrea Pe Zeus, ce peste cei de-un sânge-i veghetor! Că de-oi lăsa pe-ai mei să-mi fie răzvrătiÈ›i, O! cei străini cum s-or zburli! De-ăi fi stăpân în casa ta, cetății-i fi-vei bun cârmaci. Dar cel ce legile cetății va-nfrunta Și-o vrea, măros, a-i cârmui pe cei ce-i sunt Cârmaci, din gură-mi laude n-or auzi! Dar cui cetății-i e cârmaci să te supui Și-n cele mici, È™i-n tot ce fi-va drept È™i-ncai Nedrept de-ar fi... ca cel ce È™tie-a fi supus Va È™ti — nicio-ndoială n-am — È™i da porunci, Și-n toiul luptei-n vălmășag nu s-o clinti Din loc, ci rămânea-va dârz È™i credincios! Neascultarea-i cea mai grea dintre năpăști: Ea năruie căminuri È™i cetăți È™i-ades Pe fugă-n lupte-oÈ™tirile le-a pus... Dar când Maimarilor mulÈ›imile li s-or pleca Și-or fi supuse lor, scăparea-È™i vor afla! Cuvine-se pe-ale cetății rânduieli Să le păzim È™i-unei femei nu ne-om pleca! Din cârmuire răsturnaÈ›i de-o fi să fim, încai să fim de-un om, dar de-o muiere nu! 115 CORIFEUL De anii-ăi mulÈ›i lăsatu-ne-au la minte-ntregi, Am zice că-i mintos È™i înÈ›elept ce spui. HEMON Când zeii-i dat-au minte! omului, i-au daÈ› Cea mai de preÈ› dintre comori. Și eu n-aÈ™ vrea, Nici n-aÈ™ putea să spun că azi, prin gura ta, Nu adevărul a vorbit! Dar înÈ›elept Și alÈ›ii să grăiască pot, nu numai tu. Iar ce-mpotrivă-È›i s-ar urzi ori s-ar cârti, La pândă-oi sta, să dibui tot — doar mi-s dator! Că-n faÈ›a ta un om de rând va amuÈ›i Când È™ti-va că urechile-È›i, cu vorba lui, Þi-ar supăra... Ci eu, din umbră-oi dibaci Ce-n taină È™opoti-vor toÈ›i È™i cum jelesc Pe astă fetiÈ™cană-acum, că va pieri Și-avea-va groaznic un sfârÈ™it:^'Ce vina-avea? Și ce-a făcut? O faptă de-nalÈ›at în slăvi! Pe fratele-i, căzut luptând, ea n-a răbdat Sa-l È™tie făr' mormânt, de păsări È™i de câini Hulpavi să-l vadă zdrumicat!... Nu s-ar cădea Cununi pe frunte-a-i împleti?" se-ntreabă toÈ›i, Cârtindu-te-n furiÈ™. Dar, tată, eu nimic Mai scump pe lume n-am ca fericirea ta! 1 Textual: raÈ›iunea {phrenas). De-a lungul celei mai mari părÈ›i a intervenÈ›iei lui, Hemon dă dovadă de moderaÈ›ie. De-abia spre sfârÈ™it, în faÈ›a încăpățânării agresive a lui Creon, indignarea lui izbucneÈ™te nestăpânită. 116 Căci unui fiu podoabă mai frumoasă nu-i Decât să-È™i vadă el pe taică-său slăvit. Și-un fiu slăvit mândrie-i fi-va tatălui! Să nu cumva să crezi că numai tu-nÈ›elept VorbeÈ™ti! Pe cei cari cred că nimeni nu-i isteÈ› Ori înÈ›elept ca ei È™i cu al vorbirii dar, De-i scociori mai adânc, îi vezi că-s goi-goluÈ›i. Oricât de iscusit ăi fi, ruÈ™ine nu-i Să mai înveÈ›i! Nu-i bine-a fi-ncăpățânat. Pe țărmul apelor ce s-au umflat de ploi Și vijelii, copacii cari s-or mlădia Nici crengile nu-È™i pierd, dar cei cari s-o propti ÞepoÈ™i, ei fi-vor smulÈ™i cu rădăcini cu tot. VâslaÈ™ul ce-È™i învârtoÈ™ează pânzele, Trăgând de-odgon, È™i nu le-ntoarce după vânt, Vedea-va-È™i lotca bâldâbâc, cu talpa-n sus, Ci mută-È›i gândul, hai! Și nu mai fi-nciudat! Prea vârstnic nu-s, o leac de minte însă am, Și-mi zic că omul cel hârÈ™it de ani, batâr Că È™ti-va tot — È™i asta nu se-ntâmplă des — Tot trage-va, din sfatul altuia, folos. CORIFEUL De-a spus ceva-nÈ›elept, o! rege, să-l asculÈ›i, Iar tu pe taică-tău! Voi doi vorbit-aÈ›i drept. CREON Dar ce? Acum, la vârsta mea, un tinerel Ca el m-o dădăci să fiu mai chibzuit? 117 HEMON De-i drept ce-È›i spun, ascultă-mă! Tu nu căta La vârsta mea! La faptele-mi să mi te uiÈ›i. CREON Or vrei să-i È™i slăvesc pe cei ce-s răzvrătiÈ›i? HEMON Pe cei mârÈ™avi nicicând È›i-oi spune să-i slăveÈ™ti. CREON • Ce oare alt făcut-a ea-n sminteala ei? HEMON Norodul tot gândeÈ™te-n Teba altcumva! CREON Dar ce? Norodu-mi porunci-va ce-am să fac? HEMON Vezi că vorbeÈ™ti de parc-ai fi un tinerel? CREON Dar țării cine alt, nu eu îi sunt cârmaci? HEMON Ce È›ară oare-o fi a unui singur om? l 1 Mai degrabă decât a unui teban din milenul II î.e.n., mustrarea lui Hemon e a unui contemporan al lui Pericle care, într-o cuvântare reprodusă de Tucidide, declară cu mândrie: " Trăim sub o rânduialăpolitică ce nu are de râvnit legile altora: departe de a-i imita, suntem mai degrabă o pildă pentru unii. Numele său este democraÈ›ia, fiindcă ocârmuirea statului nu se reazemă pe puÈ›ini, ci pe cât mai mulÈ›i". 118 CREON Dar oare È›ara nu-i a celui ce-i cârmaci? HEMON Doar un pustiu de-ai cârmui, i-ai fi stăpân! CREON (lui însuÈ™i) El astei femeiuÈ™ti îi luat-a parte azi... HEMON Păi tu femeie-ăi fi? Că È›ie parte-È›i luai! CREON Nemernice! îl judeci tu pe tatăl tău? HEMON Pe el, când văd că săvârÈ™eÈ™te nedreptăți. CREON Când dreptul cârmuirii-mi apăr sunt nedrept? HEMON Nu-l aperi, joc de-È›i baÈ›i de legile zeieÈ™ti. CREON Bicisnic om! Cum te-ai robit unei femei! HEMON Dar rob al unor josnice porniri eu nu-s! 119 CREON N-ăi fi, dar azi tu vorbe-avuÈ™i doar pentru ea. HEMON Ba pentru noi È™i pentru zeii din Infern! CREON Cât zile-o mai avea, cu ea nu te cununi! HEMON De va muri, È™i-un altul rherge-va-n mormânt! CREON Cutezi cumva să mă înfrunÈ›i? Să mă-nspăimânÈ›i?! HEMON Eu uÈ™urinÈ›a-È›i doar È›i-o-nfrunt. Nu te-nspăimânt. CREON Mă dăscăleÈ™ti? Plăti-vei scump... Smintitule! HEMON De n-ai fi tatăl meu, aÈ™ zice că băsmeÈ™ti. CREON EÈ™ti rob unei femei! Nu mă mai ameÈ›i! 1 AmeninÈ›area lui Hemon nu priveÈ™te pe rege, cum se va vedea mai departe; Creon se înÈ™eală asupra intenÈ›iilor lui. 120 HEMON Că n-oi vorbi doar tu. Ce alÈ›ii-È›i spun n-asculÈ›i? CREON AÈ™a? Te vei căi, jura-m-oi pe Olimp, Să È™tii! că mă-mproÈ™cat-ai cu ocări... (către un sclav:) / Hei, tu! t Pe astă scârnavă de fată să-mi aduci... S-o văd cum duhu-È™i da-va-n văzul celui drag! HEMON Să nu cumva să crezi — o! nu — că va muri Sub ochii mei! Pe mine-aici nu mă mai vezi, Mânia poÈ›i să È›i-o deÈ™erÈ›i cu cei ce-È›i sunt Prieteni È™i-s supuÈ™i È™i te-or putea răbda! ,., (Hemon pleacă zorit.) |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy