Mică mai e lumea asta...
Dacă mă duc la magazin, la parterul blocului, să-mi cumpăr o cutie de Axion, mă lovesc de tine, că deh, îți urlă frigiderul de foame, Lavi încă nu-ți face aprovizionarea, maică-ta trece rar pe la tine...în consecință, eu sunt nevoită să-ți văd mutra prin geamurile aburite ale magazinului, să te văd urcând leneș scările, apucând clanța și încremenenind, parcă ai fi văzut o stafie, nu pe mine...Bine, dragă, știu că am slăbit și că am cearcăne, da' nici chiar așa, parcă m-ai văzut tu și mai rău...
Of, bine zicea tata că am niște degete de mămăligă. Tocmai atunci m-am găsit să scap banii, să se risipească nenorocitele, infamele monede pe gresia murdară și să-mi zornăie în creieri...
"Ce faci, pisicuțo, scapi banii pe jos?"
"Vai de mine...Dar tu n-ai treabă?" Ah, ba poate aveai, doar nu venisei la magazin să scap eu banii, să te întrebe lumea ce mai faci...M-am gândit că mai bine să fac pe înțepata și să mă rățoiesc la tine, apoi tot eu ți-am reproșat că se spune măcar sau sau...orice, dragă, orice, ca introducere la "Ce faci, pisicuțo, scapi banii pe jos" , să nu mai par vreo fraieră care se pierde când te vede, una căreia i se blegesc și degete,și genunchi, și inima în fața ta...
"Lasă, pisicuțo, că nici tu nu pari în dispoziție de formalități, de salutări sau de orice...Săr'na, tanti Victorița, ați adus..."
Deci tot tu câștigi, mi-am spus. Tot tu ești cel stăpânit, ce naiba, nu reușesc decât să par o muiere isterică și afectată. Da' ia stai nițeluș, dragule... De ce te-ai uitat atât de uimit la mine? Ce, numai eu am uitat că locuim în aceeași clădire? Dacă te deranjează enorm, de ce nu te-ai mutat din bloc? De ce nu te duci să locuiești măcar pe altă stradă, în alt oraș sau, mai bine, pe Marte, mă rog? Am dreptul să fiu aici, ca și tine.
Măcar tanti Victorița e de partea mea, să știi, și, dacă vreau, o să-i satisfac într-o zi curiozitatea aia patologică și o să-i spun tot ce s-a întâmplat...Las' pe tanti, că are ea grijă să dea mai departe veștile, că mai bine sufli într-o goarnă ca asta, cu nume propriu, decât să-ți răcești gura de pomană pe la toată lumea, să dai aceeași explicație tuturor cunoscuților comuni. Da, ei, ai văzut și tu că s-au împărțit în două tabere și salută în parte, unii pe tine, alții pe mine, ca și cum tu sau eu le-am făcut rău personal când ne-am despărțit. Cu o excepție, am aflat ieri: cu siguranță, Laviniei nu i-am făcut rău. I-am făcut chiar bine, acum are cale liberă, vezi și tu, poate te interesează, doar un semn așteaptă de la tine...Din partea mea, să faceți ce poftiți, vedea-v-aș cu plozi, nu mă mai privește. Nu mă mai interesează chiar deloc...
Mă amuză -- ar trebui să mă indigneze -- femeile țin atât de mult să afle ambele variante, și pe-a mea, și pe-a ta, apoi, dintre ele se aleg câteva care se oferă să te țină de mână din când în când, îți oferă umerii lor, să plângi în voie, să-ți verși oful și apoi să se adune să se țină la curent una pe alta cu privire la evoluția ta, să-și dea cu părerea, dacă pot, te recuperezi, sau nu? Îți revii? Dacă nu, de ce, dacă da, cum e posibil? În acest timp, pentru că ai o nevoie sinceră de compasiune și nu ai putere să te ridici singură chiar atât de repede pe cât merge lumea asta, uiți să te ferești de ele, uiți că toate suntem la fel, că suntem femei și, printre reușitele și eșecurile tinereții, printre farduri și zorzoane, printre râsete și lacrimi, printre bârfe și adevăruri, cunoaștem tainele altora, dar mai cu seamă ne știm propriile taine, pentru propriile vise căutăm dezlegare, fără să ținem cont de nimic... Oare orbim într-atât, oare sunt femei pe care invidia sau gândul că altcineva ar putea fi mai aproape de împlinire decât ele, le roade astfel încât să uite să lupte pentru ele, dar nu uită să se intereseze de viața celorlalte? De câte ori suntem la pământ și o femeie ne întinde mâna, de ce nu ne întrebăm întâi cu ce scop o face?
Ah, deci așa, Claule, hai, scuipă tot, cine te-a supărat pe tine, Vali sau toanta aia de Lavinia care, până la urmă, visează, dar nu se știe dacă are vreo șansă? O poți urî pentru un vis? Dacă veneai după Axion și te întâlneai cu toanta la magazin, ce făceai? Gândește-te, mâine-poimâine poate se întâmpla și așa ceva, nu? Tot spui că nu te mai interesează. Eu cred că minți, ești o mincinoasă din creștet până-n vârful unghiilor de la picioare și e foarte rău nu faptul că minți, ci faptul că te minți singură că nu te mai interesează...
Nu știu ce ai cerut. Nu că m-ar fi interesat, până la urmă, ce doreai să cumperi...Aș fi continuat monologul ăsta sub privirea uimită a Victoriței, da' mi-am spus că mă ocup mâine de asta și de plângăceala la care sunt predispusă și m-am grăbit să plec cât mai repede, să nu ne întâlnim și la lift, liftul să nu funcționeze, ca săptămâna trecută, când am urcat scările împreună, tu, întrebându-mă de ce vorbesc pe nas, iar eu, care plânsesem o noapte întreagă, ți-am înșirat ceva despre o rinită alergică, polenul e de vină, dragă...sau poate e gripă, nu știu, cred că mă lasă imunitatea...În timpul acela, tu făceai glume proaste că pe mine și ale mele mă lasă și urcai. Mai bine mureai de foame... Nu, adică, de ce să mori tu? Mai bine adunam eu vase împuțite în chiuvetă până nu mai aveam loc și le puneam pe masă sau pe bufet, până nu mai aveam nici vase, nici locșoare de lăsat vasele prin bucătărie... și se umplea toată casa de gândaci, și începeau să mă someze vecinii să mai scot și eu gunoiul din casă...Măcar o dată la trei zile...Nu?