Dragă Moș Crăciun,
Ai trecut, bezmeticule, pe la toți pe-acasă, da’ la mine nu te-ai îndurat să lași măcar o măslină, o dudă ceva...
Care va să zică, de sărbători, la toată lumea a venit „Moșul” cu prima de Crăciun, numai pe mine m-a pocnit c-o avansare. Am avansat, adică, de la depozit – unde eram șef – taman la poartă, pe post de paznic, batjocura tuturor. Că parcă ce vină am eu că ăla de mi-a făcut inventarul ultima dată nici nu vedea bine, nici nu prea știa să numere! C-a numărat de nu știu câte ori, dar tot nu-i ieșea socoteala, ieși-i-ar ochii să-i iasă! Ba electrozii de sudură, ba piesele de schimb pentru pompe, ba nuș’ ce fleacuri de uleiuri K80. C-am furat, auzi! N-am furat, păcatele mele, da’ de luat, am luat, nu zic nu. Că dacă nu luam eu, tot se găsea vr’unu’ mai deștept...și decât să plătesc după altul, mai bine după mine. Nu? Și uite-așa, conform principiului „Hoțul, paznic la pepeni să-l pui”, m-am trezit cu mine-n poartă. Și treaz am rămas. C-aicea nu mai merge ca-nainte, să mai tragi o dușcă printre rafturi. Acuma tre’ să stai băț în poartă și, când intră ăia, să-i miroși, să-i adulmeci, ba, la unii mai dubioși, le pui și fiola. Păi da! Uite-așa m-am trezit că strigă unu’ după mine-ntr-o zi „băi, nea Fiolă!”, de-am rămas sidefat când l-am auzit.
Eh! Câte nu-ndură omul ca să pună ceva sub brad la copii! Că-n nădejdea ta, Moșule, am rămâne și fără ultima minciună frumoasă în care doar proștii mai cred. Da’, dacă te prind pe-aici, îți rup picioarele, n-avea grijă! Cu patul puștii ți le rup. Că mi-au dat și armă, una veche, de la paș’pa’, dar cartușe nu mi-au dat, că n-am permis de port armă. Nu că n-aș ști să trag, ba încă trag foarte bine, dar n-am trecut de controlul psihologic. Când doctorul m-a întrebat care-i deosebirea dintre femeie și bărbat, i-am răspuns: „Una singură – femeile sunt mai proaste”. De unde să știu că mustăcioasa care m-a interogat era femeie?!
Și-așa s-ar putea să mi-o ia. Vreau să spun arma. Că am amenințat pe cine nu trebuie cu ea. Un francez venit în delegație, pe care l-am auzit zicând către altul „Se la vi an roză”. Adică se...la vie cu Roza. Roza-i bucătăreasa și-i soră-mea. Îți dai seama că n-am putut răbda. I-am proptit țeava la ombilic și-am răcnit la el: „Cine se, mă, la vie cu Roza? Și de unde știi tu, mă, i-ai văzut? Și dacă se, pe tine ce te ... grija?” Eh...pe chestia-asta am luat zece la sută pe trei luni, dar am scăpat ieftin. Că mi-e că, dacă aveam glonț pe țeavă, îl și decapitam de ouă. Norocul lui! Da’ și-al meu! După aia am aflat că s-ar putea să fie viitorul patron.
Așa că, Moș Crăciun – tot te flendurești tu peste tot – mai bine mi-ai găsi și mie un loc de muncă, ceva călduț așa. Da’ vezi să nu mă trimiți la turnătorie! Am spus călduț, nu fierbinte. Uite, am auzit că, de când cu intrarea în UE, și-a deschis Suedia porțile pentru noi. Iar eu sunt acuma specialist în porți. Că sunt deștept și învăț repede.
În Spania nu mă duc. Nu că nu mi-ar plăcea căpșunile, se și fură mai ușor decât țevile, dar, din păcate, sunt persiflabile, se trec repede și ce poți să mai faci cu ele după aia? Și după toate astea, la ăia te mai aleargă și taurii pe stradă. Ce treabă am eu cu taurii? Eu sunt specialist în vițelușe. He, he... dintre toate, cea mai încălțată-i nevastă-mea. Că mi-a aliniat, de Moș Nicolae, zece perechi de cizme la ușă, de-am crezut că fac hapoplexie. Și chiar am făcut. Am luat adică niște hapuri, că simțeam că mă sufoc. Dar, din greșeală, am umblat și la stocul de Viagra al lui tata-mare (să nu crezi că eu aș avea nevoie!), și ce-am pățit după aia...numai colegul meu de tură știe. Da’ cine-a tras-o mai rău? Că după ce l-am băgat în medical, a trebuit să fac eu și treaba lui.
Nici în Italia nu mă duc. Am fost odată, mi-a ajuns. Mă angajasem să fac curat la o cucoană simandicoasă. În prima zi, găsind pe-acolo niște cătușe, am vrut s-o întreb ce să fac cu ele. Dar cum nu prea o rupeam bine în italiană, am zis „ce se face cu ele?”. Iar cucoana mi-a răspuns în doi peri: „Ce, nu știi ce se face cu cătușele?” Atuncea eu, ca să nu mă creadă de la țară și să-i arăt că știm și noi d-astea, iute am legat-o de pat și m-am urcat pe ea. Da’ numa’ n-am avut noroc. Doar ce-ncepusem să-mi aduc aminte cum se face, că m-am și simțit pălit în ceafă. Era bărbate-su, de meserie carabinier, care-și uitase cătușele acasă și se-ntorsese după ele. Ce bezmetic, dom’le! Cum să pleci de-acasă fără cătușe?! Și să le lași pe mâna unei muieri care nu știe vorbi românește!
Ei, greu, Moș Crăciun! D-aia zic, dacă tot nu te-ai îndurat anul ăsta să-mi lași vreo bomboană, cată măcar să-mi găsești vreun job mai acătări, ce bradu’ meu! Hai, și nu mă mai ține atâta de vorbă, că mi se termină tura și tre’ să scriu ceva și-n raport!
Așadar, eu îți doresc la revedere și, până la anul care vine, te salut cu respect și afecțiune la cap.
Al tău neprețuit și neavenit,
Fane portarul.