Pardesiul meu cafe-au-lait, cu broderie negru cu verde… „îl port pe umeri ca o doctoriță”, mama mă privește și râde, apoi îmi trage draperiile groase care miros a praf. Lumina maro se lasă peste mine. Cu câteva bolduri încerc să mă înțep în abdomen.

O ceașcă albă de cacao cu lapte, miros de pâine prăjită, pojar și eu ghemuită pe covorul persan. Mileul de macrame de pe video ce miroase a casete încinse…
E liniște… îmi pun inele pe toate degetele de la mâini și o rog să mă sărute. Telefonul sună, ea se ridică și mă lasă acolo singură.

Ne dăm în cărți… pune-ți o dorință… „îmi doresc s-ajung o zână.” Nu din astea, îmi zice, nu se-ndeplinesc niciodată. După, deschid sertarul de la toaletă și scot de acolo rola de elastic a mamei din care măsor două brațe și tai.

Joc elastic în fiecare zi când mă-ntorc de la școală, în bucătărie cu scaunele cele mici și albe. Mă plictisesc repede, așa pățesc cu toate. Îmi strâng elasticul după care încep să-mi întind penarul, cărțile și caietele colorate pe covorul roșu cu spirale albe.

Mama vine de la serviciu. Mă găsește în camera mea plângând. O mint că plâng pentru că mi-e dor de străbunicul, pe care de abia dacă mi-l amintesc. De fapt nici eu nu știu.

Cici mă ia de mână, se încalță cu saboții vișinii ai mamei și coborâm să vedem bâlciul cu tot felul de mașinuțe-carusel, vata de zahăr care miroase a lemn încins, acadelele roz învelite în celofan lipicios.
Copiii se dau în lanțuri, se prind unii de ceilalți, pe mine nu mă lasă niciodată, „ăla nu e pentru copii” îmi spun, noi mergem la ‘ponei’ doar și la ‚ceșcuțe’.

Când ajungem acasă miroase a șnițele din carne de pasăre chinezească, tata așază în perete o pendulă zgomotoasă, pe mine mă doare stomacul de la acadelele lipicioase, iar mama amestecă într-o cană bucăți mici de usturoi pe care trebuie să le beau cu lapte de casă.