In dimineața aceea, m-am trezit cu fața la cearșsaf, cum se spune. Nu aveam chef de nimeni. Am mâncat in graba ceva si am rupt-o la fuga spre școala, caci intârziasem la prima oră. Matematică, n-a fâcut altceva decât să-mi strice și mai rău dimineața, apoi celelalte ore treceau cu greutate așa incat să-mi accentueze proasta dispoziție.
În sfârșit iatăa-mă pe drum înapoi spre casă, tot morocănoasă si enervându-mă până si pantofii din picioare. Mergeam încet, agale pe drumul prăfuit de sat, acolo unde trăiesc, merg la școală și mă joc.
Acasă mă puteam întoarce pe două căi, una pe strada pincipală, un drum lung, insă si plictisitor, cealaltă, o scurtătură și totdeauna prin curtea unei bătrâne ciudate și căreia rar îi vezi fața prin sat. Si nu ca as vrea sa sperii pe cineva, dar batranica asta-i destul de ciudata si se leaga de ea multe povesti care mai de care mai legendare si mai inflorite pe oricine ai intreba.
Intrai mai tiptil ca niciodata pe poarta mare de fier ruginit si vechi de atatia ani. Nu era priam data cand intram pe aceasta poarta enorma, dar acum era cu totul deosebit. Se insera afara si eu inca nu ajunsesem acasa, asta pentru ca pierdusem a doua jumatate de zi la joaca cu colegii. Pasii pe aleea de piatra cu burieni crescute printre pietrele antice. O panaza de paianjan mi se lipi de fata, asa cum inaintam sfioasa pe alee, si alte crengi ale copacilor crescuti aiurea, in curtea aceea larga si infricosatoare, mi se agatzau in par si nu ma lasau sa inaintez. Mi se pareau niste uriasi, batand intr-un negru-verzui cu bratele intinse spre mine pregatiti gata sa ma insface. Casa o vedeam departe in cel mai indepartat colt al curtii, asa cum se ridica veche si de o culoare la fel de neagra, printre copacii de smoala.
Nu-mi amintesc nici acum sa fi intrat mai mult de doua ori in casa aceea si asta cand eram poate mica, mica de tot, insotita de fiecae data ori de mama ori de tata. Si de atuncicand ma intorceam acasa pe aceasta scurtatura, faceam intr-asa fel sa ocolesc pe cat mai departe casa.
De data asta, imi spusei: "Ce atata, e o simpla casa, ca oricare alta, si o batranica, la fel ca toti batranii, si brusc imi aparu in minte vorbape care totdeauna mi-o spunea mama: "Cine nu are batrani sa-si cumpere", si mereu ma intrebam: "Oare de ce?, numai ca sa le ofer locul in autobuz?", mereu asociam locul in autobuz cu cumparatul de bunici, de parca ii putea cumpara de la chiosc.
Urcam treptele de la intrarea in casa, totul mi se parea fabulos si de necrezut, casa desi atat de veche, era intr-o stare buna pe cat constatai atunci cand usa mi se deschise singura, chiar fara sa o ating.
M-am da inapoi si evitam sa intru, dar parca ceva ma impingea de la spate.
O pisica si un caine urias, imi aparura in fata si ma invitara inauntru. Aici totul parea asade familiar si un miros placut de mancare de cartofi se raspandea in toata casa. Pisica imi vorbea pe o voce asa de cunoscuta, incat era imposibil sa nu o i-au in serios.
Ma invita sa ma simt "ca acasa" si chiar ma ajuta sa-mi dau ghiozdanul jos si sa ma spal pe maini, intr-un vas pregatit parca, special pentru mainile mele.
- Pentru ca acum vom manca, spuse ea, si eu o ascultam intocmai.
Aveam pe fata intiparita uimirea, si observam ca nu era o pisica normala, avea cam aceeasi statura ca a mea, purta un sort alb cu floricele roz imprimate si o voce, v-am zis placuta. Eu insa, ma tot intrebam, unde-i oare batrana despre care auzisem atatea lucruri: cum ca ar fi o vrajitoare rea si care prinde copii, ii jupoaie si ii pune in cazanul in care isi pregateste ea, mancare pentru cina. Deodata mi se zbarli pielea pe mine, numai cand ma gandii si uite-asa incercai sa fac cativa pasi inapoi si sa o rup la fuga spre casa. Doar ma intors privirea si in spatele meu aparu cainele, care ma intampinase odata cu pisica la usa. Acesta avea o figura dusmanoasa si nist ochi care ma fixau, parea foarte suparat.
- Oups, facui si m-am intors. Cainele era putin mai inalt de statura decat pisica si mai robust, dar amandoi imi pareau niste personaje cunoscute, iara vocea lor, mmmm era atat de familiara.
Ma insotira amandoi, atat pisica cat si cainele intr-o sala imansa, pa cat de lunga pe atat de inalta, cu tablori mari pe pereti si parca de loc vesele.
In mijlocul acestei incaperi era asezata o masa foarte lunga, cu multe scaune in jurul ei, incat avusei intentia sa le numar, dar ma alsai de aceasta idee, caci altceva imi atrase atentia. La masa nu erau asezate decat doua locuri cu tacamuri si farfurii, parea ca la acea masa vor manca numai doua persoane. M-am prins ca una dintre ele aveam sa fiu eu, dar ma intrebam cine va fi cealalta. Ma asezai la masa acolo unde imi indica pisica, pe lateral si intuii ca in capatul mesei avea sa stea celalalt invitat si continuam sa ma intreb cu cne aveam sa mananc. Aveam inima cat puricele crezand ca va fi vrajitoare rea si hidoasa asa cum mi-o inchipuiam eu. Urma sa-mi fie servita mancarea, caci deja simteam mirosul de mancare cu cartofi, tot mai tare, banuind ca s-a deschis usa de la bucataria vrajitoarei, cu cazanul mare in mijloc. Gande-am acum, cu frica si cu fata marcata de groaza, ca cine stie care alt coleg al meu, indraznise sa-i calce pragul vrajitoarei si il gatise, iar acum urma sa-mi fie servit mie.
Brusc stomacul mi se intoarse pe dos, pielea mi se facu de gaina si prinsei cel mai mare curaj din viata mea, ma ridicai de la masa, fugind cat ma tineau picioarele, tot, tot sa ies odata, din asa aceea.
In sfarsit vedeam ultima raza de soare, cum era si ea gata sa se ascunda printre copacii inegriti de noapte.
Deodata totul deveni negru in fata ochilor mei.
Ma impiedicasem de scarile mari si petruite de la intrare.
Putin mai tarziu dupa, ma trezii. Eram acasa la mine, pe marginea patului din camera mea, aceeasi pisica cu sort alb si floricele roz, statea lipita, alaturi de cainele mare si suparat, pe un poster langa oglinda.
Vocea pisicii continua insa sa ma strige la masa, iar mirosul de mancare cu cartofi ajunsese chiar pana in camera mea.
Stomacul meu cerea mancare ... .
... Ce-mi parea rau era ca n-am reusit s-o vad pe batranica ... .
-FINAL-