SALONUL LITERAR AGONIA-1
*
A fost odată un text, cu tot felul de comentarii buclucașe, cauzate de o nevinovată greșeală. NEGRU-pe atunci, ALBU VLADIMIR-a fost confundat de mine cu ANDU MOLDOVAN. Immediatly, cei doi “angels”-care au fost și au rămas în topul preferaților mei - au început un tango în figuri. Așa ca în Memoria Focului:
„Tangoul, copil trist al veselei milonga, s-a născut în curțile de mahala și în fața caselor în care colcăie chiriașii. Pe cele două maluri ale fluviului la Plata, muzica e rău famată. O dansează, pe pâmănt bătătorit, muncitorii și răufăcătorii mînuitori ai ciocanului sau ai cuțitului de la bărbat la bărbat, dacă femeia nu e în stare să țină pasul insinuant și dacă i se pare că înlănțuirea trupului ar fi un semn de curvie: perechea alunecă, se legănă, și se întinde în ritmul frânt și plin de gingășie.”(Eduardo Galeano)

**
Bobadil, i-a dăruit lui Andu: „„Violette pentru fete:-„Vin aici, poate pentru că nu există întâmplare, ci doar ceea ce ne dorim tare de tot (așa cum se va descoperi, acel sub-quarck. Întocmai de aceea, Carmen a început să ne confunde, nu știu dacă asta e de bine, măi Vladi. Hai să ne gândim un pic amândoi la asta, pana ne vedem. Nu vreau să insist prea mult în off-topic, cred că am facut-o de prea multe ori și mi-am primit perdaful. Textul-Violeta, desigur- abundă în simboluri, unele mai septice decât altele. Poezia așteaptă la ușa. Noroc că (mi-a spus asta chiar aseară) nu și-a pierdut răbdarea, încă. In cazul tau, desigur. Bobadil.”
***
Moment, în care,VLADIMIR îi răspunde în stilul lui inconfundabil, taman bun să mă facă să izbucnesc în râs, cu drag dar și cu furie.
„Andu... treabă grea cu aceste confuzii... mai știi ce poate ieși? :) Să înțeleg că textul ar trebui reîncadrat dacă nu e poezie. Fii mai îndrăzneț, uită-te și pe sub fustele Violettei, etc. etc.
Multumesc pentru ca v-ati oprit aici, ati citit si i-ati scris Violettei :)
****
Atunci, eu, ofticată de faza cu fusta, îi pârăsc pe cei doi lui Nichita, cu care vorbesc, la orice oră din zi și din noapte, când am nevoie de un sfat bun ca pâinea caldă. Și uite ce-mi spune el, zâmbindu-mi metafizic,din Antimetafizica, apărută la Cartea Românească, în 1985, la pg. 174:

Poezia nu este superioară omului,
și-n asta aflu majestatea sa,
dar dacă adevăru-ar sta în tălpi
nemaimergând dintr-o strivire
n-ar mai merge.
Iar despre om de vreti să știți un adevăr,
întâi vă zic, apoi mă tac,
mă tac și zic:
-Ia întrebați-l pe calul cel nechezator.
și îmi mai zice să-i citesc poezia cu pricina, ceea ce eu fac imediat,

Violetta

te trezesti într-un somn straniu
visând cocori ce dansează sirtaki pe laptop
ți se face deodată frică de electricitatea
câmpurilor de forță ale tristeții
și demoni te poartă prin tine
dau foc versetelor bucuriei urci
într-o mână ca un tramvai roz
unde faci dragoste cu vatmanul
până la prima în locul unde oamenii
își leapădă crucile ca niște petale
încaleci orizontul unsă pe trup cu betel
și te oferi primului faun

printre atingeri privește cum sângele
se înalță din mugurii sânilor
degete-fluturi se zbat peste pântec
dezvelire a rodului ofrandă
de carne și duh amândoi
mânjiți peste buze cu inimă

inspirăm nevăzute mirosuri
din narghileaua trupului
uite Shakti
avem patru picioare
tot atâtea mâini acum fără temei
mângâind aerul ca un mulaj
al umbrei unde te-am întâlnit
(Ei... si ce?/de Negru Vladimir [Actaeon]
2005-03-31)

așteptând să văd dacă MAESTRUL va zâmbi, iar. Pentru câ EL a zâmbit, s-a născut prima mea poezie on line, poezie, pa care atunci nu am avut curajul să o dedic
co-autorilor:
Albu VLADIMIR, BOBADIL și Nichita, și nici vouă, dragi colegi din SALONUL LITERAR AGONIA.

Simfonie pentru violete și viori

Pe vremuri, locuiam în Antartica,
Într-un iglu vopsit în cea de-a 7-a culoare a zăpezii:
viola d’amore,
Dăruind împreună cu ursul polar:
scillas bifolias, judecătorilor, sosiți de curând în Insula Paștelui:
-Omul acesta s-a făcut vinovat, să-l închidem în burta lui chit
-Să-i tăiem umbra în patruzeci și nouă și s-o tragem pe roată
-Să-l risipim pentru greșelile pneumatice-
Mi-au spus ei, într-o limbă ușor violette,
expulzându-mă din steaua tramvaiului roz
în lumea saracă și tristă a limuzinelor,
parcate-n deșertul Nevada
Punct mov,
pe cercul pătrat desenând astroide:-
Per Pedes Apostolorum.