agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-10-02 | [This text should be read in romana] |
Am așteptat. Am așteptat toată ziua. Să vină. Sau să sune. Bineînțeles că nu a venit. Probabil încurcase data, sau ora, de aceea nu a venit.Sunt sigur.
Am fumat, mult, gândindu-mă la ce e drept și ce nu e, la ce este bine și ce nu este bine, la prietenii mei ( de parcă aș avea ), la ea, la faptul că fumez prea mult, la vecinul meu (care acum a venit să-mi ceară bani împrumut – de unde știa că am bani?), la mine, la faptul că fericirea este facută din minciuni, ca sunetul gol al unui cimpoi (fără muzică viața ar fi o eroare), la noi, la noi doi. Și la multe altele, apoi m-am dus și am golit scrumiera. Bineînțeles că am așteptat să sune. Nu a sunat. Am apăsat pe telecomandă, cu multă încredere, poate voi găsi în televizor izbăvirea. Chiar atunci a sunat. Telefonul. Răspund grăbit: unul dintre prietenii mei – dacă nu ies diseară pe undeva? - Bine, i-am zis eu - Vin să te iau - Bine, i-am zis eu (puteam să scriu “I-am răspuns eu”! ) - Pa - Pa Am închis. Ochii. Normal, după aceea i-am deschis și m-am gândit că eu eram flămând.Și că voi muri de foame păzind cu strășnicie acest vis.Păzind acest telefon..Îmi aprind o țigară, fără să stiu de ce și mă simt golit, golit fiind de prea plinul din mine. Uneori mă gândesc. Așa mă apucă – pe stradă, in tramvai, în bar, în pat, în parc și atunci când mă gândesc mă transform. Mă transform într-un nor, din care plouă cuvinte. Alteori nu mă gândesc și atunci ninge, iar fulgii de nea plutesc încet și coboară topindu-mi-se pe față, în timp ce inima îmi bate. Rece. Sună telefonul.Nu mă pot abține și mă arunc asupra lui: - Să iau și o votcă? - Ce?! - Să iau o votcă s-o bem înainte de a pleca? - Da, da … Tot prietenul meu. La televizor doi se sărută … Cât am vrut să rămână după mine vreo dâră, vreo urmă îngustă și continuă. Când eram mic îmi imaginam că mă răpesc pirații, eu făcând parte dintr-o familie bogată cu multe castele. Pirați cu săbii, cu picioare de lemn, cu toate cele. Apoi ei cereau răscumpărare pentru mine dar, nu stiu de ce, n-a avut nici cine să plătească și nici nimeni să dea. De scârbă piratii m-au aruncat în mare, iar marea m-a aruncat.Pe mal. Unde primul meu sentiment a fost de vânt …O bătaie în ușă. Mă uit pe fereastră: se însera.Deja. Deschid ușa iar el intră vesel : - Brr, ce frig e afară E îmbrăcat doar în tricou. În mâna stângă are sticla de votcă. Eu închid ușa, el deja s-a instalat în fotoliu. E vesel și parcă și pe mine mă cuprinde starea lui. Bem. Râdem. Apoi el îmi spune că nu se simte bine. Îl întreb dacă-l doare ceva, zâmbind pentru că nu-l credeam. El îmi spune: - Nu, nu mă simt bine. Tac. El continuă: -Sunt trist. Tac în continuare. Nu mai înțeleg nimic. Mă ridic și iau din figider o sticlă de votcă. El îmi zice: - Păi dacă știam nu mai luam votca ! - Știu. După care bem. Discutăm și râdem. Suntem veseli din nou.Îl întreb cât este ceasul, mă îmbrac și plecăm. În bar el țipă în urechea unei fete. E muzica foarte tare. Ea râde mai tot timpul. Probabil că are motivele ei. Pe mine mă ustura ochii si tot trupul. Vine chelnărița și ne pune paharele pe masă și-mi zâmbește misterios. Poate că mi se pare că-mi zâmbește misterios deoarece de abia o văd prin fumul tigărilor. Îi zâmbesc și eu, la rându-mi,probabil tot misterios. O fată de la o masă vecină îmi face cu mâna, eu mă uit la ea și a inceput să ningă, iar ceva din împărăția frigului mă cuprinde. Și aștept ca telefonul să sune. Fulgii de zăpadă cad, aluneca și își fac loc prin fumul gros de țigară, apoi se așează grei pe umerii mei. Îl văd pe prietenul fetei de la masa vecină că se ridică și se îndreaptă spre mine. Mă ia de gulerul cămășii. Eu îl întreb dacă ne cunoaștem, căci nu mi-l reamintesc, apoi îl rog să nu mă mai tragă de camășă căci e singura pe care o am. Nu știu ce mi-a răspuns pentru că bodyguarzii l-au luat și l-au aruncat afară.Iar eu tot nu îmi amintesc dacă l-am mai văzut sau nu. Plecăm și ajungem pe un pod peste un râu. Știu cum se numește râul, dar acum nu îmi aduc aminte. Încep să mă cațăr pe un felinar de la marginea podului. Prietenul meu, după ce m-am așezat confortabil în vârful felinarului, îmi srigă ceva. Nu-l aud. Probabil că-mi spune să cobor. Fata râde, el o sărută.Ea râde în continuare. Ah, dacă aș ști de ce râde tot timpul. Prietenul meu oprește un barbat cu o servietă în mână și arată disperat înspre mine. Bărbatul gesticuleaza.Spre mine.Eu nu-l aud.Și mă gândesc ( cum spuneam, mă apucă gânditul oriunde, dar până acum nu m-a mai apucat în vârful unui stâlp), mă gândesc că sunt o fereastră, un geam, un loc liber prin care cineva vede pe altcineva și caut să mă spăl tot timpul, să nu mă murdăresc de muște și nici de nimic. Să fiu transparent – cineva sa-l vadă prin mine pe altcineva. Mă uit în jos și văd că bărbatul scoate din servietă un topor.Începe să lovească stâlpul felinarului. Ca și cum ar tăia un copac. Mă gândesc că poate l-am supărat foarte tare pentru că nu m-am dat jos. Încerc să-I strig că stâlpul e din fier. Și că se poate răni. El nu mă aude. Mă uit după prietenul meu, dar nu îl mai văd. Poate că a plecat după ajutoare. Nu știu sigur, dar parcă, de undeva, se aude râsul fetei. Îi strig tare prietenului meu că ne vedem mâine. Bărbatul, furios, își rupe hainele și se aruncă în râu. Nu-l mai văd. O fi fost supărat. Că nu aputut să mă dea jos, ori, poate, pentru că nu a putut tăia felinarul? Nu știu. Mă dau jos. De pe felinar. Acasă închid bine. Ușa. Și-mi aprind o țigară, stând în fotoliu. Și mă gândesc că mi-e dor. Să se fi treacut această zi. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy