De doua zile sunt in criza, nu de timp ci de "tristete". Azi m-am trezit de dimineata, si mi-am luat tristetea la rost!
_ Cine esti, si ce vrei de la sufletul meu? am intrebat-o eu innebunit de durere. Da, de durere! Tristetea doare al naibii de tare!
Ea m-a privit si n-a zis nimic, se vede treaba ca nu avea chef de explicatii. Intr-un final m-a luat de mana si ma dus la oglinda.
_ Eu sunt, tu! Tu nu poti fi fara mine, iar eu fara tine e logic ca nu exist, nu?
_ Da' eu nu vreau sa fii aici, cu mine, durerea asta muta ma innebuneste! De ce ai venit? Eu nu te-am chemat!
_ Ba da, te-ai uitat lung in toamna si te-ai gandit cat poate fi de trist sa existi... Te-ai tranfsormat in frunza, si te-ai gandit ca vei muri pentru a nu stiu cata oara, de ce?
_ Bine, dar asa sunt eu, in fiecare toamna!
_ Vara, primavara, si iarna.... Asa esti tu, mereu !! De ce ma iei pe mine la intrebari, cand de fapt vinovatul esti doar tu....
_Asa e! Ai drepatate ma voi schimba...
_ Poate... imi raspunse cu neincredere ea.
_ Dar tu ce vei face, atunci cand eu nu voi mai f trist?
_ De ai avea norocul asta..... ar fi asa de frumos!
Am promis ca ma schimb. Asa ca am luat o cutie de vopsea verde si m-am "vopsit cu spor> Verdele se spune ca este "neam" cu fericirea, speranta si cu toata gama asta pozitiva.... Dupa ce m-am vopsit, mi-am atarnat de gat o tablita cu proaspat vopsit ca nu cumva sa se atinga cineva de mine si sa-mi pice "fata de imprumut"! Ar fi fost o tragedie sub verdele ala triumfator se ascundea un galben de mai mare frumusetea! Deh tristetea dispare greu! Daca cumva vedeti pe strazi un om verde, sa stiti ca acela sunt eu! Va rog sa pastrti distanta, nu de alta dar daca imi pica vopseau, se va intoarce tristetea inapoi si noi nu vrem asta, nu?!