Ușa este pragul care desparte lumea mea interioară de cealaltă lume pe care încerc să o pătrund cu mintea , cu zborul, cu visul.
Când neliniștită de zbuciumul vieții mă retrag dincolo de ușa inimii mele găsesc acolo lumea tainică a sufletului care păstrează în ea perla cunoașterii de sine, perla iubirii și a speranței.
Ușa e ca un văl de borangic ce desparte lumea mea interioară de ceilalți și în care mă ascund ca-ntru-n cuib cald și primitor care mă umple cu forță, putere și sete de cunoaștere care mă împing dincolo de ușa dintre două lumi și mă îndeamnă să caut și să descopăr noi fețe ale frumuseții și bucuriei de a trăi.
Când înfiorată de primăvară și iubire întreb în șoapta inima ce înseamnă dragostea ușa se deschide împinsă parcă de o suflare de vânt și-mi dezvăluie toate tainele lumii, ale primăverii și ale soarelui.
Dincolo de ușa sufletului meu se revarsă o lumină albastră, străvezie în care cerul se topește în adâncul ființei mele, pământul devineo inimă de copil, soarele se preschimbă într-o boabă de cristal purtând în ea reflexele răsăritului și florile devin miresme ale primăverii amestecate de adierea blândă a vântului.
Acolo mă ascund acum...