Ivan Ivanovici Susanian (același personaj care și-a dat viața pentru țar, fiind ulterior glorificat în opera lui Glinka) a intrat într-o zi la un birt și, așezându-se la masă, a cerut o friptură. În timp ce hangiul pregătea friptura, Ivan Ivanovici și-a luat barba între dinți și a început să cugete; avea el acest obicei...
Au trecut treizeci și cinci de minute și hangiul i-a adus lui Ivan Ivanovici friptura, pe o tavă rotundă de lemn. Ivan Ivanovici era flămând așa că, după un obicei al timpului, a apucat friptura cu mâinile și s-a avântat s-o mănânce. Dar, grăbit să-și astâmpere foamea, Ivan Ivanovici s-a repezit cu atâta poftă asupra fripturii, încât a uitat să-și scoată barba din gură. Așa că odată cu carnea a înghițit și o parte din barbă.
Și imediat au început necazurile, pentru că n-a trecut un sfert de ceas iar Ivan Ivanovici a simțit în burtă niște junghiuri puternice. Ivan Ivanovici a sărit de la masă și a dat fuga în curte. Hangiul i-a strigat: „Fii atent, îți lipsește o bucată de barbă!”, dar Ivan Ivanovici nu mai lua seama la nimic, năpustindu-se în goană afară.
Atunci boierul Kovșegub care ședea într-un colț al birtului bându-și mustul, a lovit cu pumnul în masă și a urlat:
-Cine-i ăsta?
Hangiul, aplecându-se până-n pământ, i-a răspuns boierului:
-Ãsta-i patriotul nostru, Ivan Ivanovici Susanian.
-Așa-așa! – a spus boierul isprăvindu-și mustul.
-Serviți puțin pește? – a întrebat hangiul.
-Du-te dracului! – i-a strigat boierul aruncând cu paharul după el. Paharul a vâjâit pe lângă capul hangiului, a trecut prin fereastră și l-a izbit peste gură pe Ivan Ivanovici care se ușura, stând pe vine, asemenea unui vultur. Ivan Ivanovici s-a prins cu mîna de falcă și s-a prăvălit pe o parte.
Tocmai atunci a ieșit din șură Karp și sărind peste valăul cu lături, în care se bălăcea un porc, a luat-o la fugă, urlând, spre poartă. Hangiul a scos capul pe geam:
-De ce urli așa? – l-a întrebat pe Karp. Dar Karp fugea fără să răspundă nimic.
Hangiul a ieșit în curte și l-a văzut pe Susanian cum zace nemișcat la pământ. Hangiul s-a apropiat de el să-i vadă fața. Susanian îl privea fix.
-Așadar, mai trăiești? – l-a întrebat hangiul.
-Da, numai că mi-e teamă că or să mă mai lovească cu ceva – a spus Susanian.
-Nu te mai teme – i-a spus hangiul – e drept că boierul Kovșegub era să te omoare, dar acum a plecat.
-Bine, slavă ție Doamne! – a spus Susanian ridicându-se. Eu sunt un om neînfricat, dar n-aș vrea să-mi dau viața degeaba. De-aia m-am lipit la pământ și am tot așteptat să văd, oare ce se mai întâmplă? Încă puțin și aș fi început să mă târăsc pe burtă spre slobozia Eldîra... Io-te ce umflat mi-e obrazul. Fraților! Mi-a smuls și jumătate din barbă!
-Asta-ți lipsea dinainte – a spus hangiul.
-Cum adică, dinainte? – a strigat patriotul Susanian. Adicătelea, vrei să zici că am umblat așa, cu o jumătate de barbă lipsă?
-Umblat! – a spus hangiul.
-Fleoarță! – a strecurat Susanian.
Hangiul și-a mijit ochii și, luându-și avânt, l-a izbit pe Susanian peste ureche. Patriotul Susanian s-a trântit la pământ și a amuțit.
-Așa-ți trebuie! Tu ești fleoarță! – a spus hangiul și a intrat în birt.
Susanian a rămas câteva minute lipit la pământ ciulindu-și urechile, apoi, neauzind nimic suspect, și-a ridicat încetișor capul și a privit în jur. În curte nu mai era nimeni, dacă nu punem la socoteală porcul, care, după ce se răsturnase din valău, se tăvălea acum într-o baltă de apă murdară. Privind în toate părțile, Ivan Susanian s-a furișat spre poartă; din fericire era deschisă și patriotul Ivan Susanian, tupilându-se la pământ ca un vierme, s-a îndreptat târâș spre slobozia Eldîra.
Acesta este episodul din viața cunoscutului personaj istoric care și-a dat viața pentru țar și a fost apoi glorificat în opera lui Glinka.