MOTTO: "Si iubesc visele fiindca sunt subversive.
Fiindca sfredelesc in carne si restabilesc imanentele
unei justitii cinice"
(GEO BOGZA, "Reabilitarea visului" - revista "unu", nr.34/martie 1931)


Lumanari groase, cuibarite-n sfesnice de circumstanta, isi amesteca mirosurile in incapere. Parfumuri dulci, de fructe, parfumuri amare, de ierburi veninoase. La ferestre, draperii grele din brocart, pe suprafata carora se inchipuie imposibile tesaturi de ramuri cu spini...
Ma mir cum de ard ca Roma-n vremea lui Nero si nu se-aude nici un suflet urland ingrozit de uriasa dogoare: ajutor! pompierii! salvarea! popa! exorcistii! oricine!
Si nu razbate-n afara nici o geana de flacara, pe nicaieri...
Talmud, Berakhoth, 6:"Daca ochiul ar putea vedea demonii care populeaza universul, existenta ar fi imposibila." Existenta cui, ma-ntreb, a lor sau a mea? Daca i-as putea vedea in adevaratul lor chip, inseamna ca nu exista. Sau eu nu exist. Si-atunci, cum i-as putea vedea? Sau, nu existam concomitent; bineinteles ca-n atare situatie n-am cum sa-i vad. Ori poate, totusi, existam concomitent. Doar ca nu ne cunoastem dupa chip. Purtam masti. Haine de piele. Care ne fac invizibili si orbi...
Visez ca fug. Nu stiu de cine, nu stiu de ce. Imi e groaza. Groaza fiarei in fata mortii. Nu stie ce este, simte doar cum arde si cum urla-n ea, terifiata, fiecare celula: nu! nuu! nuuu! Si fuge, fuge si arde, arde si fuge si tot sfarseste-n scrum. De ce ma tem? Nu stiu, iar asta ma ingrozeste si mai tare. Mi-e frica de frica. Deodata, cararea mi se frange. in fata, nevazutul. Indarat, nestiutul. Care se-apropie, ma-ncolteste, ii simt rasuflarea-n ceafa. Nu! N-o sa ma aiba! Pasesc in bezna. Pasul dat de hotararea disperarii. Ceea ce nu vad, nu exista. Ceea ce nu stiu... Pasul. Undeva, in urma. un glas: "iata ca omul a ajuns ca unul dintre noi, cunoscand binele si raul. Sa-l impiedicam dar acum ca nu cumva sa-si intinda mana, sa ia si din pomul vietii, sa manance din el si sa traiasca in veci"...
Cad. Nu vad nimic imprejur. Nu vreau sa cad! De ce? De ce eu? Intind mainile, sa m-agat de bezna. M-am oprit. Nu mai cad. Incep, incetisor, sa deschid ochii. In adevar. Plutesc. Vad! Aerul ma tine-n brate. Ma mangaie. Alunec prin el, mai jos, mai sus, mai departe, si mai departe. Tresar. Parc-am pierdut ceva. Ce? Frica. A ramas in urma, a-nghitit-o nestiutul. Asta i-a ramas unica prada: groaza! Continui sa zbor... sa vad... sa cunosc...
Ma-nabus in incapere. Lumanarile fumega, palpaie si-nchipuiesc pe ziduri un teatru de umbre. prea multe miresme, prea inghesuite. Spinii draperiilor se sumetesc la mine, nu cumva sa m-apropii, nu cumva sa dezlipesc pleoapele incaperii. Tu dormi. Somn greu, fara vise. Si totusi tremuri. Langa fruntea ta, se ofileste un mar ...
" Elles deviennent le Diable: débiles, timorées,
vaillantes à des heures exceptionneles,
sanglantes sans cesse, lacrimantes, carresantes,
avec des bras qui ignorent les lois…
Elles baisent le serpent…" *
O, Barkoziba, tu nu esti faclia slavei, chiar daca te-ai numit singur Emanuel! Ramai fiul minciunii, caci sarpele dimprejurul gatului tau n-are aripi!
Zadarnic mai inchipuiesti umbre de spaima, zadarnic mai arunci foc pe gura, caci am aflat zborul in locul groazei!
Mi-am lepadat hainele de piele si vad dincolo de masti. Naparca nu va ajunge niciodata dragon!
Smulg draperiile grele. Iluzia spinilor nu ma mai poate rani. Deschid larg ferestrele. Miresmele nu trebuie tinute sub cheie. Umbrele se topesc. Vade retro! Iti sarut fruntea. Deschizi ochii.Te iau de mana. Abia acum ma vezi asa cum sunt. Inca mai tremuri. Facem primul pas impreuna, dincolo de prag. Marul ramane in urma, cu celelalte iluzii.
Vezi? Si tu stii sa zbori, mon serpent...

NOTA: * JULLES BOIS - "Le satanisme e la magie", Paris, Chailley, 1895, pag.12