agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-04-09 | [This text should be read in romana] | Submited by rrr
Acesta este orașul și aceasta e muzica. Din micile cutii negre se scurge un fluviu nesfârșit de romanțe în care plâng crocodili. Toți urcând spre culmea muntelui. Cu același pas. Din centrala sa electrică de deasupra, Dumnezeu inundă cu muzică strada. El este cel care dă drumul la muzică în fiecare seară tocmai când ieșim noi de la lucru. Unora li se dă o coajă de pâine, altora un Rolls Royce. Cu toții ne deplasăm spre ieșiri, pâinea mucezește în lăzile de gunoi. Ce ritm neștiut respectă picioarele noastre în drum spre creasta luminoasă a muntelui? Este al Cântecului de slavă pe care l-au auzit lângă iesle cei trei Crai de la Răsărit. Un bărbat olog, cu ochii scoși, îl cânta la piculină în timp ce aluneca pe săniuța lui prin cetatea sfântă. Acest Cântec de slavă se scurge acum din milioane de cuțite negre, într-un moment foarte precis, așa încât îl pot asculta și micii noștri frați bruni din Filipine.
În drumul meu spre vârful muntelui, privesc cu atenție contururile rigide ale clădirilor voastre care mâine se vor sfărâma și se vor prăbuși într-un nor de praf. Studiez programele voastre de pace care se vor sfârși cu o grindină de gloanțe. Mă uit atent la vitrinele strălucitoare înțesate de invenții care mâine vor fi inutile. Vă cercetez chipurile supte, istovite de trudă, spinările frânte, pântecele surpat. Vă cercetez individual și în grup – și cum mai duhniți cu toții! Duhniți a Dumnezeu și a atoateiertătoarea lui iubire și înțelepciune. Dumnezeu mâncătorul de oameni! Dumnezeu rechinul înotând cu paraziții săi! Să nu uităm că Dumnezeu pornește radioul în fiecare seară. Dumnezeu ne îneacă în lumină scânteietoare. Curând vom fi cu El, ghemuiți la pieptul său, reuniți în extaz și eternitate, una cu Cuvântul, egali în fața Legii. Acestea vin toate din iubire, o iubire atât de mare încât pe lângă zgomotul făcut de cel mai puternic dinam, sună ca bâzâitul unui țânțar. Și acum îmi iau rămas bun de la voi și de la cetatea voastră sfântă. Merg acum să mă așez pe culmea muntelui și să aștept încă zece mii de ani în timp ce voi luptați să vă ridicați în lumină. Aș dori ca, măcar în seara aceasta, să faceți lămpile mai mici, să dați difuzoarele mai încet. În această seară mi-ar plăcea să meditez în pace și liniște. Aș vrea să uit câteva clipe că mișunați în preajmă, în fagurele vostru de cinșpe cenți. N-aveți decât ca mâine să vă distrugeți lumea. N-aveți decât să cântați în Paradis, deasupra ruinelor fumegânde ale orașelor voastre. Dar astă-seară mi-ar plăcea să mă gândesc la un singur om – un individ singur, un om fără nume și țară, un om pe care îl respect pentru că nu are absolut nimic în comun cu voi – EU ÎNSUMI. Astă-seară voi medita la cel care sunt eu.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy