- Partea a doua-

Si mai avea Bagabontul un narav. Nu stia cum sa se poarte cu oamenii care se purtau prea frumos cu el. Lucrul asta il dezarma complet. Puteai sa te bati cu el, te zgaria, il zgariai, cara palme si pumni, puteai sa ii raspunzi cu obraznicie, cu rautate, dar sub nici o forma sa nu ii fi spus o vorba frumoasa, sau sa fii facut ceva pentru el. In momentul acela il pierdeai. Iepurele de cimp isi vedea atunci umbra prelunga si se speria. Nu il mai vedeai cateva zile, se ascundea de tine si nu iti mai vorbea .
Ana nu isi intelegea prea bine bunica. Ea iti intorcea raul cu binele. Ana nu era nici rata, cu atat mai putin un aragaz cu patru ochi. In loc sa il pedepseasca pentru cuvintele urate pe care I le spunea, bunica l-a invitat la cofetarie, langa Piata Mare. Ana s-a inrosit de nervi. Bunica a observat probabil, pentru ca a urmat explicatia:
- Daca e de pedepsit, il pedepseste el, Domnul!
Da, intr-o buna zi avea si Bagabontul sa plateasca pentru toate batele cu care daduse in balta, pentru toti stropii care o incarcasera de umilinta si i-au adus fluturi in stomac.
La cofetaria "Macul rosu" stateau la masa cu un alt Bagabont. Statea cuminte, cu mainile in poala, cu unghiile taiate, ochii atintiti la bunica, ca la o icoana. Spatele drept, incercand timid pozitia picior peste picior, care dadea la iveala adidasii plini de praf. Pe sub gene amusina savarinele din vitrina cofetariei, eclerurile, bradutii, semilunele, Carpatii. Parea ca nu indrazneste sa respire. Ar fi vrut ea sa mearga sa deschida larg ferestrele. Nu avea rost. Hohote stridente de ras l-ar fi trezit pe bagabont din el. Ea si –a mancat Carpati-ul cu noduri in gat. Dintr-o clipa in alta se astepta ca savarina din farfuria lui sa aterizeze in cocul unei doamne de la masa vecina, sau in fata vanzatoarei care cerea palme cu crema cu tot. In loc de toate astea, un animalut de camp intr-un scaun de cofetarie.
La plecare s-a repezit sa sarute mana bunicii. Ana stia ca o sa il uite pana in vara viitoare.

Vara viitoare nu mai venise la Cetate.
Bagabontul, ca orice Bagabont devenise pasare rara. Si mintea cu nerusinare. Pe ea inca o mintea. Odata l-a intalnit pe malul raului, cu o bata lunga pe post de undita in mana, intepenit intr- pozitie nu tocmai confortabila, de parca schia. Statea putin aplecat asupra raului, cu ochii lipiti de varful asa-zisei undite.. Trecuse pe langa el fara s afaca vreun val, sau zgomot. Dodu sarise ca ars, azvarlise undita cat colo si incepuse sa o boscorodeasca , sa gesticuleze.
- De ce faci galagie? Nu vezi ca aici se pescuieste?
- Bineinteles ca ea nu a apucat sa raspunda nimic. El coninuase pe un ton imperturbabil, tunand si fulgerand otel din ochii metalici la suparare, mai sa o stranga de gat.
- Doar ai vazut, ca nu esti chioara? Ai vazut ca pescuiesc sirene? De ce imi sperii sirenele? Nu ai vazut ca scria: sst, nu speriati pestii? Glasul de fata le sperie si le face sa dispara pana cand marinarii incep sa le cante cantece marinaresti ca sa le aduca inapoi, sa le umple noptile albe de pe vas.
Noroc ca pe vremea aceea nu se lasa nici ea cu una cu doua. I-a luat undita din mana si a azvarlit-o pe rau in jos.
- Lasa ca te pescuiesc ele pe tine!
Intre timp insa fugea cat o tineau picioarele.
Dodu sustinea ca a fost la mare, unde l-au ridicat la gradul de marinar.
- Si ce faceai tu la mare, marinarule? Il intrebase Gaga, cu balele la gura sroind din gura intredeschisa vesnic.
- Tu tine musca aia in gura, Gaga, si nu te baga in seama! Il avertizase.
Apoi continuase cu mandrie, punand-si mainile in solduri si intinzand cu palmele o dunga imaginara la pantalonii de trening ciuruiti de gloante si scaieti.
- Pescuiam sirene cat era ziua de lunga. Noaptea le duceam pe insula, unde le dadeam sa bea un fel de lapte dulce care nu se mulgea de la vaca, il tineau intr-un fel de nuci mari.
- Si ce le faceai la sirene pe insula aia, Dodule? Scilpeau ochii lui Gaga a curiozitate si admiratie muta, completa, fata de Bagabont.
- Eram rege!
Ochii Bagabontului sclipeau atunci ca smaraldele, singura lumina pe fata intunecata, invinetita si batatorita de vanturi. Isi trecea mana printr-o barba imaginara si se visa rege, intr-o lume de apa si sirene.
- Cum este marea, Bagabontule? Mai intrebase Gaga.
- Ehee, marea era…mare.
Gaga ramanea vesnic nelamurit in urma discutiilor cu Bagabontul.Ii lasa lui cate o tema de casa, cate un sambure de caisa, amarui , dar tare, greu de mestecat. Il atata cu niste povesti pe care nimeni in sat nu le mai mintea atat de frumos ca el, dar pe care nu le termina niciodata. Astfel ca dupa ce vorbise cu el un timp, pe marginea santului, inainte de venirea randului de vaci, nu I-a ramas decat sa rumege resturile din povestirea bagabontului. A visat toata noaptea regi, sirene, lapte dulce, care nu e de vaca, ci creste intr-o nuca mare. Spre dimineata s-a trezit la fel de nedumerit. Si –a dat seama ca nu stie ce este un rege. Dar o sirena? Trebuia sa il intrebe data viitoare, daca il mai prindea. Disparuse deja intr-un nor de praf, “dupa treburi”, dupa cum obisnuia sa spuna.
Cateodata o mai intreba pe Ana. Ana avea ochii mari, mirati si coade lungi, impletite. I le-ar fi despletit el odata si odata, dar ii era frica de Bagabont, care sigur s-ar fi impotrivit, numai pentru ca el era contra. Asa ca o lasase balta, chiar daca Ana nu mai venea pe la Cetate.
Era mai spre toamna, ploile infundasera ulitele cu noroi si trageau oamenii prin case, pe langa sobe. Nu se mai coceau cartofi in spuza pe camp, nu mai stateau la poarta, in sant.
Era prima data cand venea la Cetate de una singura, o trimisesera prin Nae al lui Creasta, var de al doilea cu bunicul. Dacia s-a impotmolit in santul facut de tractoare. Nu ploua. Dodu aparuse ca din pamant, ca de obicei .De nicaieri. Bronzat, calm , cu mersul schimbat. Nea nae impingea masina cu naduf, in timp ce ea se retrasese pe un podet, sper a-si feri pantofii cei buni de noroaie.
Bagabontul privea cu mainile adancite in buzunarele pantalonilor de trening, de parca ar fi tinut o pipa intre buzele groase.
- Bai Bagabontule, ia da-te tu mai aproape si da o mana la masina asta, ca nu mai ajungem acasa noaptea asta!
Bagabontul a sarit mai intai ca ars, ca si cum cineva il calcase pe vise, apoi a dat mana de ajutor, ingnorand-o, ca si cum nu exista.
La plecare I-a aruncat un :
- Ce faci ,Printeso?printre dinti, fara sa mai astepte vreun raspuns.
Ana crescuse. Dar baietii nu vad asta prea usor, le trebuie timp sa vada si doua scobitori mari, care sa le tina ochii deschisi apoi. De multe ori ea trebuia sa le arate, sa ii invete ce cuvinte se tin in piept si care trebuiesc slobozite. Ori Bagabontul nu ar fi putut invata asta niciodata. Cuvintele dor. Ar fi ras de ea. Nu au ace, nu sunt injectii, parca il auzea comentand. Auzi: Printesa?!!
I-a aruncat din poarta un:
- Bagabontule! Sperand, ca nu va fi auzita. Bagabontul facuse o pirueta si era deja langa ea, tinand in mana una dintre plase, cu cealalta sprijinind stalpul portii, sa nu cada. Apoi I-a spus una dintre povestile lui despre mare, care este sarata ca o zama, pentru ca salvamarii, care se trezesc foarte devreme si sunt platiti pentru asta, o sareaza in fiecare zi, ca pe ciorba…

bagabontul era, inainte de toate, o figura de stil .Asta inainte de a incepe deschisul parantezelor, la fete, in ora de matematica.Astfel ca la un moment dat se mira si el de ordinea operatiilor. Si alte ordini firesti ale lucrurilor pe care pana si Bagabontul avea sa le urmeze.