agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-05-22 | [This text should be read in romana] |
Păsările plâng
În adâncurile nopții păsările plâng… Plâng de dor, plâng de Soare, plâng de nefericire, plâng de oameni… Este o nebunie să auzi păsările plângând? Poate că da, poate că nu. Poate trebuie să fii nebun să nu le auzi! Oricum, în fiecare noapte, la mine la fereastră vin să plângă păsările. Întâi a venit un porumbel… Venise să-mi verse o lacrimă de milă? Cine știe? Poate nici el nu știa… Se uita la mine mirat, întorcând capul din când în când de pe o parte pe alta, privindu-mă cu un ochi de apus sângeriu și unul de aragonit virgin. Stătea tăcut pe pervaz, ținând toată istoria omenirii într-o lacrimă ce n-o putea vărsa. Undeva departe, în ochii săi, Iisus încă mai suferea pe Golgota, implorându-mi iertarea… Undeva în ochii săi, lumea nu se născuse încă, iar Timpul avea o altă curgere. În irisul său frunzele se nășteau la chemarea Soarelui, crescând, ramificând cotiledoane timide, îmbrățișând fiece rază de viață vegetală în matca propriei creații, născută din altă rază, într-o liniște și pierdere nesfârșită de Timp.Vedea oameni trecând ca niște idei, pășind pe frunze, pe sub frunze, apărați fără să știe și totuși rebeli, călcând fără milă agonia frunzelor căreia plastici îi spuneau Toamnă… În ochii săi nu frunzele mureau în amintirea oamenilor, ci oamenii mureau în amintirea frunzelor. Uitați de Viață, pierduți de gândurile lor, haotic, ideile îi găseau cu greu alintându-i în tainele lor. Vedea că nu inima bătea în ei, ci ei existau în jurul inimii pentru ca iubirea să existe, că nu Eternul era… ci ei erau pentru ca Eternul să Fie… În ochii săi Timpul stătea în loc și numai umbrele se mișcau, grăbindu-se spre Soare… Câtă suferință sălășluia în sufletul acela timid care venise să mă petreacă spre Noapte? Câți oameni înțelesese, așa cum mă înțelegea și pe mine, de parcă m-ar fi știut de o viață, privindu-mă cu ochii aceia ale căror tenebre se întindeau până în gândurile mele? Când a văzut că încep să-l înțeleg,să-l simt cum simte, și-a luat zborul din milă… (sau poate din răzbunare…? ) În seara următoare am primit vizita unui albatros. Semeț, alb,m-a privit distant și mi-a țipat cu dispreț că sunt Om! Aș fi vrut să-l contrazic, dar nu puteam fiindcă iubeam! O!Cât aș fi vrut să-l pot contrazice…! A plecat fără să-i pot spune nimic. Dragostea este momentul efemer de rezonanță a două inimi ce își cântă nefericirea… Lumina este muzica mută a Universului, în căutare de companie.Tăcerea este forma umană a singurătății Universului… Golind Tăcerea, rămân oamenii… În ultima seară, înțelesesem deja prea multe.Lumina își schimbase deja sunetul, într-un murmur ventricular ce îmi schilodea auzul. M-am uitat cu o presimțire ciudată la fereastră și nu era nimeni acolo. Am știut atunci că e timpul să plec… Cât am rătăcit, câte cărări am urmat până să ajung la acea fereastră, nici eu nu știu… De cealaltă parte a ei mă priveau doi ochi triști și atât de cunoscuți…! Îi regăsisem.Mă regăsiseră. M-am uitat în strălucirea lor adâncă iar în reflexia unei lacrimi neștiutoare se oglindea un porumbel cu un ochi de apus și unul de aragonit.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy