“Poate că a fost doar o aventură, o obsesie trecătoare!”
“Nu!”

Ai făcut din fluviu ocean, ai spart recordurile escaladării Everestului, ai câstigat Olimpiada la cursa cu obstacole, ai pus primul piciorul pe Jupiter și ai jucat cel puțin odată rolul lui Eros.
Lumina roșiatică a lămpii nu va părăsi această încăpere, patul nu se va roti decât într-o singură direcție, iar șemineul va continua să mă ispitească.
Vino lângă mine și lasă-mă să fiu doar eu, lasă-mă să cred că secunda aceasta îmi aparține, fă-mă să cred că flacăra e rece și că telefonul va suna doar ca să îți amintească că astăzi este 6 și suntem în luna septembrie.
Lasă-te purtat pe umbră până în obscuritate, încearcă să pătrunzi în rubin și uită că te-ai oprit tocmai acum să alegi pietricica de râu.
Dacă ai încerca măcar acum să nu-ți atingi pleoapele, ai afla finalul poveștii – pentru că nu l-ai auzit niciodată – vei vedea cum pășesc ușor prin cameră și trag ușa ușor ca să nu te deranjez și cum sting lumina. Și dacă nu te-ai trezi în fiecare dimineață mult prea târziu, nu ai fi atât de grăbit să pleci la serviciu, și ai vedea lucirea din ochii mei, suvenirul mării pe obrazul meu și poate nu ai uita că Sâmbăta este zi liberă.
Și aș mai avea să-ți reproșez ceva și apoi să te rog și să-ți spun, și tu să mă asculți, dar…
Și aș mai putea să îți arăt și să te urmăresc și să te admir și…
Poate că ai afla ce mi-aș dori, ce îmi doresc, ce simt și ce vreau, poate aș afla și eu ce îți dorești și ce gândești când ploaia ți se prelinge pe piele, însa…
…nu am cui
…nu am cum
…nu am unde
Iar eu îți trimit această scrisoare de reproș și aștept un răspuns la fel de prompt și direct, mă gândesc că poate acum nu va trebui să-ți amintesc că are termen de valabilitate și că pe ușa frigiderului este notat:

“Fragil!”