Ploua... de fiecare data ploua...
Azi e doar innorat. Desi se intalnesc din nou azi e doar innorat. Ar fi frumos ca soarele sa le zambeasca macar o data. Dar sta ca de obicei ascuns dupa un zid care-l apara de fericirea lor... e ceva cu fericirea lor.
Se duce la el... abia au trecut cele 16 ore de cand nu l-a vazut si sare in bratele lui ca un copilas rasfatat. Cum pot unii sa adune atata dor in suflet? Ea ii prinde buzele dulci cu buzele ei la fel de dulci si pentru un moment nu mai conteaza nimic. Un moment la fel ca toate celelalte momente de pana atunci dar totusi unic.
El nu zice decat un "Buna" pierdut printre gandurile sale... miile sale ganduri atat de personale... un pic prea personale chiar si pentru ea...
Intr-un moment de nerabdare se desprinde de gatul luisi-i spune:
-Spune-mi ce ganduri ai...
-Nu stiu...
-Ok!... De ce crezi ca unii oameni isi pot deschide sufletul mai usor iar altii nu?
-Nu stiu... e treaba lor... poate ca nu pot...
-Da dar daca eu pot... ei de ce n-ar putea?...
-Poate ca nu vor...
Un sulfet de-ar fi rasuflat ar fi fost ca un tunet atomic... ce liniste sinistra aduc de obicei cuvintele lui... Ea totusi il iubeste...
-Tu poti sa-ti deschizi sufletul catre mine?...
-Nu stiu....
Ce cutite ii traverseaza inima... a nu stii, a nu vrea... "Unde e diferenta pentru el?", se intreaba ea, ducandu-si bratele de gatul lui mai distanta decat niciodata... A renuntat deja la vis...
-Stii ce cred eu despre tine?
-Nu stiu...
-Cred ca esti cel mai mare ghinionist pe care l-am vazut...
-De ce?
-Sa fii iubit de cineva asa cum te iubesc eu pe tine sisa nu-ti placa de acel cineva... trebuie sa fie un mare ghinion...
De atunci nu mai ploua... Soarele straluceste peste destinul pe care ti-l faci...