Pata de culoare se lățea treptat, pana cand il năpadi cu putere, biciuindu-i retina. Era o culoare proaspată, străvezie, fară nici o impuritate, și la inceput crezu că pescarușul acela nemișcat este un fir de praf căzut pe retină. Clipi de cateva ori și firul de praf incepu sa se miște, cobori fulgerator, apoi se inalță lin, odată cu pleoapele lui obosite. Luă un pumn de nisip și-l lasă să i se prelingă printre degete. Pescarușul se rotea acum in cercuri concentrice cu centrul chiar deasupra lui. Simți in palmă fierbințeala fugară a graunțelor de nisip. Se ridică și o porni spre mare. Privi in jur. Pană departe nu se zăreau decat urme de pași pe plaja pustie.

"Pentru a te vedea așa cum ești am nevoie de distanță." Stăteau amandoi pe cearceaful alb abandonandu-și soarelui trupurile goale, ca intr-o incercare de purificare prin foc. Deasupra lor, pescarușul, care exista doar fiindca ei il priveau, se rotea in cercuri concentrice. "Vezi, ii spuse ea. Noi suntem centrul cercurilor lui".
Ii izbi dintr-o dată auzul larma din jur, de parcă brusc s-ar fi deschis o ușă capitonată. Tipetele copiilor, apostrofarile parinților, zumzetul continuu de voci navaliră peste timpanele lui și el se cazni din greu să inchida ușa. Ramase numai vuietul liniștitor al mării. "La ce te gandesti ? il intrebă ea. Sunt aici langa tine." Se ridică, o luă de mană și amandoi pășira printre cearceafurile dese spre mare.

Păși cu teamă pe nisipul ud. Ființa verzuie clocotea la picioarele lui. Vocile ei se impleteau intr-o irezistibilă chemare. Simți ceva miscandu-i-se sub talpă. Ridică puiul de păianjen, care dădea caraghios din picioare, in dreptul ochilor, cuprins de o veselie subită. Il puse apoi din nou pe nisipul fierbinte. Păianjenul se indreptă hotărat inspre mare. Trase o linie cu degetul pe nisip. Dincolo de ea era marea, dar paianjenul se opri circumspect. Se intoarse și căută o ieșire in lungul liniei. El zambi și trasă un cerc. Insecta urmari curba așteptand sa se ivească in ea o spartură, sau să se termine. ‘Hai treci, nu fi prostuț, il incurajă. E un obstacol imaginar, dincolo de el e marea.’ Amețit si dezorientat paianjenul se indreptă spre centru. Trasă incă un cerc, concentric cu primul, insă de rază mai mică, apoi altul și altul, pană cand ultimul se reduse la un punct. Paianjenul nu mai făcea nici o mișcare. Inchis in temnița lui imaginară se pregatea să moară. Bărbatul se ridică. Alese un șir de urme, in joacă, și incepu să-l urmarească. Erau urme de pași mici, de femeie. Abandonă curand, exasperat de prea multele intoarceri. Privi atent labirintul de pași de pe plaja pustie. Nu erau decat urme fragile de femeie si intretaindu-se cu ele, urme puternice de bărbat. O luă la fugă pe nisip, uluit de descoperire. Nu se inselașe. Intr-adevăr plaja era acoperită de urmele unei singure femei și ale unui singur bărbat, talpa bărbatului suprapunandu-se peste cea a femeii, niciodata invers. ‘Asta inseamnă că el a ajuns mai tarziu și a tot căutat-o. Dar urmele mele, urmele mele unde sunt ?’ In zadar răscoli nisipul de pe plaja pustie: doar urmele ei și ale celuilalt. Intr-un tarziu se opri istovit. Se tranti pe nisip si ridica privirea spre cer. Deasupra lui pescărușul se rotea in cercuri concentrice, din ce in ce mai aproape de centru și el ințelese, fară să intoarcă privirea, că urmele celuilalt se sfarșeau sub tălpile lui.