Acum 2 luni m-am mutat in sfarsit in casa pe care resusisem, cu mari eforturi, sa mi-o cumpar. Imi aducea aminte de o casa care ma fascina in copilarie.Era veche,masiva si intunecata, cu obloane ruginite acoperind usile si ferestrele mari.In acea perioada descoperisem Marile Sperante a lui Dickens asa ca de fiecare data cand treceam pe langa ea mi se strangea inima imaginandu-mi dincolo de ziduri o femeie batrana si nebuna, bantuita inca de vise spulberate,miscandu-se lent prin camerele inalte imbibate de mirosul greu al lucrurilor vechi.

Noul meu camin nu e inca foarte primitor.Am pastrat sobele vechi dar functionale, am schimbat culoarea peretilor si deja lucrurile mele incep sa isi gaseasca singure locul. Cartile sunt in aceeasi dezordine, imi vorbesc, cum spun eu. Intind doar mana si cea care se vrea rasfoita isi intinde parca paginile spre degetele mele.Dormitorul e inalt cu peretii inca goi, doar ferestrele au draperii lungi si grele.

Singura dilema am avut-o cu asezarea florii mele.Cred ca se numeste Craciunita sau cam asa ceva. Nu face flori dar de craciun frunzele de sus cresc intr-un rosu superb.Am tot plimbat-o dintr-un colt in altul si de fiecare data imi parea stinghera.Acum o tin langa pat direct pe podea.

Ah, am uitat, de cateva zile am si o vizitatoare. Are blanita neagra, doar o ureche si labutele sunt albe.Nu i-am dat inca un nume, e prea devreme pentru asta, deocamdata o poftesc politicoasa inauntru si o servesc cu laptic si o las sa inspecteze. Imi place sa o urmaresc cum paseste cu acea delicatete pe care noi femeile nu o vom putea imprumuta niciodata. Cu timpul am descoperit ca ii place sa ma priveasca in timp ce lucrez la computer.

Si... cum iti povesteam, de 2 luni m-am mutat in casa mea.Acum e tarziu, am tras draperiile, focul arde in soba si eu mai adaug cateva randuri in jurnalul meu banal. In curand am sa alunec in somul meu linistit. La cap am o floare, langa mine un ghem cald. Inca nu i-am dat un nume.